Pe Bogdan Dumitrache il putem vedea, de astazi, intr-un nou rol principal pe marile ecrane, in cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism. Bogdan interpreteaza rolul unui regizor aflat in mijlocul filmarilor, prins intr-o relatie amoroasa cu o actriţă dintr-un rol secundar (jucată de Diana Avrămuţ). Am stat de vorba cu el despre ce a insemnat lucrul la acest film si despre noile sale proiecte.
Bogdan, intr-un interviu pentru VIVA!, declarai ca rolul din acest film te-a solicitat foarte tare. Te-a solicitat mai mult decat alte roluri (decat cel din „Pozitia Copilului”, de ex) sau intr-un alt fel? Cum anume?
Altfel. Toate proiectele de film au un consum mare de energie. Totul se intampla intr-un interval de 20-30 de zile, foarte intense. Zile lungi, in general, de 14-15 ore de filmare, trezit de la ora 6-7 am, un film este solicitant. In plus, e o miza mare. Ce a fost special la acest proiect a fost modul de lucru al lui Cornel. Foarte deschis, a fost o colaborare constanta fiecare aducand in ecuatie ce a putut mai bun.
Am construit impreuna de la inceput, de la apartamentul in care locuieste regizorul nostru, pana la textul scenariului si in final la personaj, m-am simtit implicat pe tot parcursul proiectului. A fost mai degraba un efort mental sa tinem pasul unii cu ceilalti, sa intelegem si sa ne intelegem rostul fiecare, separat. Interesant a fost si modul de lucru cu scenariul, asemanator unui puzzle. Dupa ce am invatat cam tot scenariul, au inceput permutarile: secventa 5 s-a imparti in doua: la prima jumatate s-a renuntat, a doua jumatate s-a mutat spre finalul filmului si altele..
„Cand se lasa seara peste Bucuresti” mi s-a parut un film foarte special, in care se vorbeste despre viziunea unui regizor despre cinema. Crezi ca acum, dupa ce ai jucat rolul unui regizor, raporturile tale viitoare cu regizori vor fi altfel?
Terenul de joaca este intr-adevar platoul de filmare. Insa viziunile lui Paul despre cinema, mancare, relatii, viata, reusesc sa nu puncteze niciodata, sunt tot timpul pe la marginea cadrului sau in afara lui. Cum bine zice domnul doctor la final (interpretat de Alex Jitea) : Cand te intereseaza ceva pui in centrul imaginii, nu? Nu lasi pe la periferie”.
Nu cred ca relatiile cu regizorii se vor modifica, cred ca am capatat mai multa experienta si asta pot folosi.
Ce parere ai despre dilema film vs. digital? Personajul tau din film are o teorie foarte interesanta…
Nu am o parere formata. Este limpede ca digitalul va modifica industria. Au inceput sa se produca filme, cu bugete considerabile, destinate de la inceput mediului digital si nu marelui ecran. Lucrurile se vor schimba, insa nu stiu cum. Cine stie… bine face.
Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu
Corneliu Porumboiu nu este genul de regizor care sa faca un film comercial. Totusi, daca ai fi pus in aceasta situatie, cum ai convinge un posibil spectator sa mearga la acest film?
Simplu. Un act artistic trebuie sa fie autentic. El nu poate fi mimat sau adaptat, pe intelesul sau gustul tuturor. In acest caz, el devine un produs, cu scopul declarat de a aduce profit. Filmul de autor este un act artistic, iar cine merge sa-l vada este un consumator. El nu trebuie convins, stie ce alege. Este un public mai restrans, fireste.
Cat de mult si in ce fel s-a schimbat viata ta dupa ce Pozitia Copilului a castigat premiul de la Berlin?
In bine. „Tehnic” vorbind, mi-am gasit un agent si am inceput sa dau probe pentru filme straine. Dar asta e o discutie lunga, despre bariera de limbaj, ce oportunitati reale ai, ce plaja de personaje, etc.
Care a fost cea mai mare bucurie pe care ai trăit-o până acum, ca actor? Dar dezamagire?
Cariera mea a avut un traseu… particular, sa-i zicem. Adica am terminat scoala ca mare speranta, am jucat cateva scurtmetraje sau roluri mai mici, dar am ramas o tanara speranta pentru urmatorii 10 ani. Joc de curand, si am avut parte de bucurii multe, iar dezamagiri… sunt multe in 10 ani.
Pe 3 octombrie vei lansa un site dedicat tinerilor actori in cautare de castinguri. Despre ce este vorba, cum ti-a venit ideea si ce ar trebui sa faca un actor pentru a fi selectat?
In acesti 10 ani de pauza, am trait facand altceva: casting. In plus, experienta recenta a lucrului cu un agent din Berlin m-a fortat sa interactionez cu site-uri de casting din Londra si Berlin, iar asta m-a inspirat sa lansez un astfel de serviciu si aici.
Este vorba de o baza de date online, numita E-Talent (www.e-talent.eu), si este practic un site de recrutare online pentru industria de entertainment si publicitate. Orice persoana care isi doreste sa joace intr-un spot publicitar, film, videoclip, etc. isi poate face un cont si toti cei care au nevoie de casting, regizori, producatori, fotografi etc pot accesa baza de date si ii pot alege pentru un proiect.
Un actor trebuie sa fie in primul rand vazut, pentru a fi selectat. Aceasta este o oportunitate de a fi vazut de cei mai importanti oameni din industrie, care folosesc platforma noastra.
In afara de filmele regizorilor din noua generatie, unde te mai putem vedea?
La teatru. In curand. Nici teatru nu am mai jucat de ceva ani, in cazul acesta pentru ca am refuzat. M-am razgandit si ma intorc la joc, voi redebuta in curand la Godot.