Florin Călinescu - „Cel mai frumos dans pe care îl poți dansa este întotdeauna cu iubita ta”

 Florentina Liutic
.

Un nou juriu surprinzător „taie și spânzură performanțele dansante ale vedetelor, într-o emisiune de divertisment. I-am prins în culise la filmări și i-am întrebat în ce relație sunt cu… dansul.

 

Cum ați învățat să dansați?

S-a întâmplat cu mulți ani în urmă, când am făcut Facultatea de Actorie, unde am avut timp de 4 ani de zile, de două ori pe săptămână, curs de dans. La bară, dacă vă vine să credeți, istoria dansului și așa mai departe. Cunosc destul de multe lu­cruri despre dans. Pe urmă, la „Vineri seara ne distrăm cu Florin Călinescu, timp de vreo 2-3 ani de zile, așa cum spu­nea și Cornel Patrichi, Dumnezeu să-l ierte, „i-am făcut lui Călinescu peste 125 de dansuri, deci știu destule despre acest domeniu. Este evident, însă, că nu este domeniul în care eu trebuie să mă ex­prim, dar îl pot contempla.

 

Care a fost cel mai frumos dans pe care l-ați dansat vreodată?

Cel mai frumos dans pe care îl poți dansa este întotdeauna cu iubita ta, care nici măcar nu poate fi numit dans. Este cu adevărat un schimb de iubire, de energii, de spiritual, simți despre celălalt un milion de lucruri poate superioare amorului fizic.

 

Dacă ați face un exercițiu de imaginație, cu ce personalitate din trecut v-ar plăcea să dansați?

Ei, eu fac exerciții de imaginație 24 de ore din 24, asta ar fi începutul unei liste care nu s-ar putea termina niciodată. Nu există o singură persoană cu care m-aș imagina dansând.

 

Când ați dansat ultima dată?

Acum câteva minute, pe un coridor, am bâțâit așa, stânga-dreapta.

 

Cum trebuie să fie partenerul de dans ideal?

Al meu? Nu știu. Atunci când vorbesc despre dans, eu nu mă refer la dans din punct de vedere tehnic. Pentru mine, dansul este un contact personal cu o per­soană foarte, foarte intimă.

 

Care a fost cel mai frumos specta­col de dans la care ați asistat?

Am văzut o scenă în „Parfum de femeie, cu Al Pacino. E celebră scena, el e orb și îi explică domnișoarei multe lucruri pe care poate un dansator profesionist care vede nu ar fi putut să le constate.

 

Ce ar trebui să exprime dansul per­fect?

Iubire, înainte de toate. Perfecțiune pen­tru profesioniști. Pentru noi, amatorii, iu­bire.

 

Ce jurizați la concurenții „Uite cine dansează?

Firescul.

 

Care e, pentru dumneavoastră, cel mai mare dansator din toate timpurile?

Nu cred că aș putea să răspund în spiritul întrebării, pentru că am văzut în viața mea atâtea dansuri și atâția dansatori, în­cât ar fi nedrept să vorbesc despre Fred Astaire vizavi de John Travolta sau Mihai Petre. Cred că fiecare dans are dansatorul lui. Vă dați seama, numai dacă m-aș gân­di la tangoul argentinian, cred că ar fi câ­teva sute de mii de argentinieni necunoscuți pe care ar trebui să îi menționez aici. Cred că există multe sti­luri de dans și mulți dansatori minunați.

 

Cum sunt ceilalți parteneri de la masa juriului?

Sunt toți colegi minunați!

 

ALINA BĂISAN Foto PR

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton