Iuliana Marciuc recunoaște că s-a îndrăgostit la prima vedere de Adrian Enache și nu și-a imaginat viața fără el, în ciuda dificultăților întâmpinate. Prezentatoarea TV și solistul ar putea face cu povestea lor de iubire subiectul unui film. Cei doi s-au cunoscut când erau căsătoriți. La început au fost prieteni, apoi relația lor s-au transformat într-una de dragoste și subiectul a fost amplu mediatizat de presă.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
S-au despărțit, s-au împăcat, dar au sfârșit tot împreună, pentru că sentimentele puternice pe care le aveau unul pentru celălalt au învins. Cei 30 de ani pe care i-au parcurs împreună au avut de toate, dar împlinirea pe care au cunoscut-o a contat cel mai mult. Iuliana Marciuc și Adrian Enache au împreună un fiu, pe David, care acum studiază în Olanda, dar artistul mai are și o fiică din mariajul cu Corina, pe Diana, care l-a făcut bunic.
Iuliana Marciuc s-a îndrăgostit la prima vedere de Adrian Enache
Iuliana Marciuc nu crede că o să poată uita vreodată primele întâlniri cu Adrian Enache. A fost dragoste la prima vedere, deși pe atunci nici ea nici artistul nu erau liberi. A înțeles, însă, că viața ei nu poate continua decât lângă el și a făcut totul pentru asta.
„La prima vedere m-am îndrăgostit de el. Pur și simplu. Îl văzusem la televizor, îl văzusem cântând și făcând niște imitații care m-au amuzat copios. Mi-am dat seama că este foarte, foarte talentat. Mi-a plăcut foarte mult de el. Și după aceea am cunoscut ușor omul și, bineînțeles, la început a fost o prietenie, adică am vorbit, am povestit. Niciunul, nici altul nu am crezut că vom ajunge în momentul ăsta, la atâția zeci de ani de relație. Mi se pare cel mai frumos moment din viața cuiva să te îndrăgostești la prima vedere. Simți fluturii în stomac. Îl vezi, îi vezi numai calitățile. Deci, la început, vezi numai calitățile. Nu mai poți, ți-am spus, nu mai poți mânca decât împreună. În fiecare clipă, tu te gândești la celălalt. Nu știi cum să-i faci surprize, nu știi cum să-i provoci bucurii. Asta, cred, că-i dragostea', a declarat Iuliana Marciuc, în emisiunea în Oglindă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/03/cover-alina-sorescu-213.jpg)
Ce spune Iuliana Marciuc despre relația cu Adrian Enache
Prezentatoarea TV susține că a început să își înțeleagă mai bine partenerul de viață după ce a devenit mamă. Atunci, toate problemele din trecut s-au risipit și legătura lor a devenit tot mai puternică. Iuliana Marciuc spune despre Adrian Enache că este un tată foarte bun. Cei doi nu s-au căsătorit, dar din 2009 împart aceeași casă.
„Între timp, eu, când am devenit mamă, am început să îl înțeleg pe el mai mult decât îl înțelegeam înainte. Adică să înțeleg ceea ce înseamnă copilul și prezența unuia în familie. El a fost un tată foarte bun, a încercat să fie și a reușit să fie un tată foarte bun în felul lui. Iar de ce i-a luat atâta timp, iarăși, perspectiva, pot să o privești drept o parte negativă, că i-a luat atâta timp, sau drept o parte pozitivă, că, iată, el personal sau ei doi au ales să stea împreună pentru copil.
Ce mă fascinează pe mine, ca să folosesc cuvântul tău, este că noi suntem împreună oficial din 2009, trăim în aceeași casă, creștem un copil care acum are 19 ani, el este deja și bunic și se duce în vizită la nepoțica lui și, cu toate acestea, subiectul nostru referitor la trecut, iată, există. Din punct de vedere jurnalistic, dacă mă întrebi, nu mai este un subiect, pentru că a trecut atât de mult timp. Din 2009, suntem în aceeași casă', a mai spus Iuliana Marciuc.