Anul 2020 este an bisect și are, așadar 366 de zile. Prin urmare, luna februarie are 29 de zile, situație care se întâmplă o dată la patru ani. Ziua de 29 februarie este una foarte specială, iar șansa să te naști într-o astfel de zi este de una la 1461. Totodată, cei născuți într-o zi de 29 februarie ajung să-ți sărbătorești majoratul abia la 64 de ani. Și cei care vor să se căsătorească într-un an bisect trebuie să aibă grijă!
În 2020, rotaţia
completă a Pământului în jurul Soarelui se realizează în 365 de zile, 6 ore, 9
minute şi 9 secunde.
Anul cu 366 de zile
este considerat foarte special, iar unii dintre astrologi ne sfătuiesc să avem
mare grijă la deciziile pe care le luăm în această zi pentru că ele pot avea
repercusiuni pentru viitor. Astfel, dacă avem de luat hotărâri importante în
2020, să măsurăm de zece ori înainte să tăiem o dată.
Alţii, dimpotrivă,
cred că va fi un an al purificării sufleteşti.
O lege străveche
spune că, în această zi, femeile pot să ceară în căsătorie bărbatul iubit.
Legenda datează din Irlanda secolului V. Sfânta Bridget l-a rugat pe Sfântul
Patrick să le permită femeilor, într-o singură zi din an, să-i ceară in
căsătorie pe bărbaţi. Pentru a-i face pe plac, acesta a hotărât ca ziua
respectivă să fie 29 februarie. Tradiţia s-a păstrat secole de-a rândul, iar în
secolul al XIII-lea a fost chiar adoptată ca lege în Scoţia, iar bărbatul care
refuza cererea în căsătorie era amendat.
În unele ţări, se
consideră că 29 februarie ar putea să aducă noroc femeilor care se vor căsători
în această zi.
Credinţele populare spun că nu trebuie să vă căsătoriţi într-un an bisect. Se crede că mirii vor divorţa destul de repede sau că unul dintre ei se va îmbolnăvi imediat după nuntă. Totodată, nu trebuie să divorţaţi într-un astfel de an, pentru că riscaţi să rămâneţi singuri pentru multă vreme, potrivit dcnews.ro.
Într-un an bisect
nu este indicat să vă schimbaţi locul de muncă, rezidenţa sau culoarea părului.
Nu este bine să fie demarate proiecte noi, precum construcţia unei case, o
afacere sau achiziţii scumpe.
Credinţa aparte spune că, o dată la patru ani, toate ciupercile din pădure devin otrăvitoare, de aceea, în acest an, ele nu trebuie culese. Argintul este cel care ne fereşte de necazuri, de aceea se recomandă purtarea bijuteriilor din acest metal. Aceste podoabe ajută la întărirea aurei energetice.
Apropo de superstiții – uite ce inseamna cand ti se zbate ochiul si ce inseamna cand te mananca in palma!