5 locuri de legendă și mister din România. Destinații stranii pentru orice turist îndrăgostit de istorie, natură, dar și paranormal

.

5 locuri de legendă și mister din România. Legende cu zâne, zmei, cavaleri, uriași și fantome însoțesc cei 2000 de ani de istorie a acestor plaiuri, unde aproape fiecare loc are o poveste a lui care te încarcă energetic și spiritual. Frumusețea naturală se împletește cu paranormalul, iar aura de mister țesută în jurul acestor locuri de basm te vrăjește și te atrage în egală măsură.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!


România se poate lăuda nu doar cu locuri spectaculoase, de o frumusețe greu de descris în cuvinte, ci și cu mituri fascinante despre felul în care acestea au luat naștere. E greu, așadar, să faci un top al celor mai puțin obișnuite obiective turistice, când lista este atât de lungă… Cetatea Poenari, Trovanții din județul Vâlcea, Peștera Bolii, Movila Miresii, Lacul Roșu, Focurile vii de la Andreiașu, Castelul Bran, satul Geamăna și Pădurea Hoia-Baciu se numără printre dintre destinațiile stranii care trebuie vizitate măcar o dată în viață. La fel și cele 5 de mai jos, un must-see pentru orice turist îndrăgostit de istorie, natură, dar și de legende și paranormal.


Grădina Zmeilor

De o frumusețe surprinzătoare, supranumită nu întâmplător Cappadoccia de România, Grădina Zmeilor este un loc unic în Europa. Aflată în județul Sălaj, la 9 kilometri distanță de orașul Jibou, în spectaculara rezervație geo- logică, un fel de Göreme la scară mică, veți  putea  admira  cele  mai  inedite „capricii ale naturii. Fata Cătanii, Zmeul și Zmeoaica, Soldații, Eva, Dorobanțul, Călugării, Căpitanul, Moșu, Degețelul și Sfinxul sunt numele  bizarelor  formațiuni  ce  au luat naștere prin acțiunea condițiilor meteorologice asupra structurilor de conglomerate și gresii. Evident, cum altfel?, și Grădina Zmeilor are legenda ei. Se spune că o fată frumoasă de pe acele meleaguri era îndrăgostită de un soldat. Mama ei vitregă nu a fost de acord cu relația lor, și atunci a blestemat-o, iar fata s-a transformat într-o stană de piatră. Din păcate, stânca respectivă a fost distrusă la inundațiile din 1973…



Citește și: Care este orașul din România unde oamenii trăiesc cel mai bine: „Nivelul ridicat de satisfacție presupune…'

Citește și: Cele mai frumoase peșteri din România

Citește și: Cum s-au cunoscut Viorica și Ioniță de la Clejani: „Avea 14 ani, după aceea am întâlnit-o peste 5 ani, și…’. Cu ce lipsuri s-au confruntat în primii ani de căsnicie / EXCLUSIV

Citește și: Cum arată casa Mihaelei Rădulescu din Monaco: „Gătesc, îmi fac singură piața și curățenia' / Are picturi și sculpturi nud și draperii în formă de rochii


Vulcanii noroioși

Declarați rezervație naturală din anul 1924, Vulcanii Noroioși sunt unul dintre cele mai inedite obiective turistice de la noi din țară. Peisajul aproape selenar pe care îl oferă atrage anual mii de vizitatori din lumea întreagă. Aceste formațiuni vulcanice  din  zona  Buzăului  sunt niște movile, sub formă de con, formate prin erupția gazelor naturale venite de la adâncimi de peste 3000 de metri. Gazul, în interacțiune cu pânza freatică și cu stratul de pământ argilos, transformă erupțiile în adevărate băi de nămol pe mai mult de 25 de hectare de dealuri. Conform legendei, aici, în urmă cu 400 de ani, a trăit Doamna Neaga, soția lui Mihnea Turcitul, alături de cei patru copii ai săi, după moartea dom- nitorului. Pe acele meleaguri a năvălit însă un balaur care le pârjolea toată agoniseala. Pentru a scăpa de năpastă, soția domnitorului a apelat la fiul ei, Arbanaș, care a învins monstrul cu 7 capete. În urma lui au rămas Vulcanii Noroioși, și despre bulele de argilă care țâșnesc din ei se spune că ar fi rănile balaurului, iar pământul arid și crăpat, spinarea fiarei.


Peștera Ghețarul Focul Viu

O altă minune a naturii se află Parcul Natural   Apuseni,   iar   numele   ei atrage și intrigă în egală măsură. În Peştera Gheţarul Focul Viu se află cel de-al treilea bloc de gheaţă fosilă ca mărime din România, care, în bătaia razelor soarelui, ce pătrund în peşteră printr-o fereastră din tavan, se transformă într-un bulgăre de flăcări. Supranumită și Peștera Eschimoșilor, grota are, de asemenea, legendele ei. Una dintre ele spune că aici a adăpostit Decebal o familie de uriași, cu condiția să-i păzească aurul ascuns în peșteră. Cei care au venit să fure comoara l-au ademenit pe mezinul familiei cu mâncare otrăvită. După ce copilul a murit, tâlharii și-au găsit la rândul lor sfârșitul sub bolovanii prăvăliți peste ei când au intrat în peșteră. De durere că și-a pierdut fiul, uriașul a început să răscolească pământul, și așa s-au format toate peșterile, dealurile și văile din zonă.


Castelul Iulia Hasdeu

Situat în Câmpina, județul Prahova, pe o stradă aparent obișnuită, străjuită de case, Castelul Iulia Hasdeu atrage vizitatorii iubitori de istorie și arhitec- tură, dar nu în ultimul rând pe cei pasionați de misticism și de fenomene paranormale, iar asta deoarece se spune că este cel mai bântuit castel din România. A fost construit de către scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu între anii 1894 și 1896, iar între zidurile sale sunt aproape palpabile dragostea și durerea unui tată care și-a pierdut fiica înainte ca ea să împlinească 19 ani. De o inteligență mult peste medie, scriitoare, poetă, pasionată de muzică și pictură, tânăra a lăsat un gol imens în sufletul părintelui ei. Legenda spune că, noaptea, Iulia Hasdeu poate fi auzită cântând la pian, în aplauzele tatălui său, iar în unele nopţi, scriitorul iese la geam şi urlă ca un lup. Cât despre detaliile Castelului din Câmpina, acestea i-ar fi fost transmise tatălui ei chiar de către Iulia, în cadrul ședințelor de spiritism.


Piatra dracului

Înconjurată de un peisaj de basm, o stâncă solitară, de 23 de metri, aflată la coada lacului de acumulare Izvorul Muntelui, în apropiere de staţiunea Durău, a stârnit imaginaţia localni- cilor, dar și a vizitatorilor, în jurul ei țesându-se o mulțime de povești, care mai de care mai dătătoare de fiori. Monument  al  naturii  cu  statut  de rezervaţie naturală, Piatra Dracului atrage atât prin spectaculozitate, cât și prin stranietate. Cea mai cunoscută dintre  legende  vorbește  despre  un pact făcut între Dumnezeu și Diavol. Se spune că cel din urmă dorea să obțină controlul asupra omenirii, și atunci a făcut un pariu cu divinitatea pentru a-și atinge scopul. Diavolul s-a lăudat că va putea fura stânca aflată în vârful Ceahlăului şi i-o va aduce  până  în  zori.  A  reuşit  să  o desprindă de pe munte, dar, în timp ce încerca să o care, a auzit cântecul cocoşilor, s-a speriat şi a scăpat-o. Localnicii spun că încă mai încearcă să o miște din loc, însă nu reuşeşte niciodată mai mult de câţiva centimetri. De fapt, Piatra Dracului nu îşi modifică poziţia în timpului nopţii, așa cum se crede, ci e vorba doar  despre  o  iluzie  optică  creată prin mărirea sau micşorarea debitului apei.  Asta  nu-i  împiedică  însă  pe oamenii locului să creadă că Diavolul ar continua să se așeze în vârful ei, moment în care păsările și animalele tac, iar focurile se sting.

Sursa foto: Shutterstock