Se dau 640 de lei de la stat pentru masa de Paște. Cine sunt cei care vor beneficia de acest program

.

Se dau 640 de lei de la stat pentru masa de Paşte. Veștile bune continuă să apară chiar înaintea Sărbătorilor Pascale. Știm cu toții și de asemenea, resimțim într-un număr foarte mare schimbările din ultima vreme, mai ales privind creșterea prețurilor la produsele alimentare. Dacă înainte, la cumpărăturile de Paște coșurile erau extrem de pline, de data aceasta, cumpărturile se fac pe 'buget' fiindcă nu toată lumea își permite să dea câteva sute de lei pe mâncare. Ei bine, în ajutorul celor nevoiași, vine un program care oferă 640 de lei pentru masa de Paște. Iată cine sunt cei eligibili!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Românii vor primi ajutoare în valoare de 640 de lei înainte de Paște. Prin uramre, 250 de lei reprezintă alimentarea voucherelor de alimente, iar alţi 390 pachete de ajutoare de la UE, care vor ajunge însă doar la 50% dintre beneficiari. Anul acesta, inclusiv cei sărmani vor avea masa bogată și zâmbetul pe buze cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Citește și: Pască cu blat din pandișpan și brânză dulce. Rețeta ideală pentru Paște

Citește și: Floriile și Paștele catolic 2023- tradiții și obiceiuri


Citește și: Cine este Ionuț Georgel Belei. A câștigat Chefi la cuțite, sezonul 8

Citește și: Cabral a fugit dezbrăcat din spital, deși era la un pas să moară, după un accident: ‘Eram plin de carne vie în palme. Plin de bandaje, ligamentele încrucișate…’

Se dau 640 de lei de la stat pentru masa de Paşte

Din nefericire și spre surprinderea tuturor, programul nu este pentru orice român, ci doar pentru cei nevoiași. Mai concret, persoanele care fac parte din programul „Sprijin pentru România’ vor primi în avans plata aferentă lunii aprilie chiar înainte de Paște, mai precis în Săptămâna Mare, potrivit declrațiilor făcute de Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.


„Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşte.


În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. (…) Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşte’, a precizat Marcel Boloș.


Potrivit declarației făcută de către Oficialul Guvernului în cadrul unei vizite de lucru în orașul Urlați la depozitul Oltina, unde sunt depozitate peste 400.000 de pachete de alimente, valoarea pachetului este de 390 lei, astfel că pe mesele românilor vor ajunge și pachetele de ajutoare oferite de Uniunea Europeană, fiind peste 1,2 milioane de beneficiari.

„Dacă am cumpăra produsele din pachet de la raft ar costa 390 de lei. În total, valoarea pachetelor care ajung către români în această perioadă este de 50 de milioane de euro şi înseamnă 30 de tone de alimente.


Îi felicit pe toți cei implicați în acest program, care este un real succes. Vom continua să protejăm securitatea alimentară și în următorii ani, fie sub formă de pachet alimentar, fie sub formă de voucher, iar întâietate vor avea întotdeauna producătorii naționali‘, a completat Marcel Boloș.

Ce conțin pachetele cu alimente pe care le primesc românii

Acum, după aflarea acestei vești, mulți se întreabă ce conțin pachetele. Ei bine, pentru a elimina suspanul și eventualele comentarii răutăcioase, s-a explicat faptul că un pachet are cinci pungi de făină albă de grâu a câte un kilogram, patru pungi de mălai, paste făinoase, patru litri de ulei, zahăr, orez, conserve din carne de vită și de porc, gemuri, dar și conserve din pate de ficat.


Prin urmare, românii nevoiași vor primi din partea Guvernului un ajutor de 640 de lei reprezentând valoarea voucherului ‘Sprijin pentru România’ cumulat cu pachetul de alimente a cărui cost de achiziție este de 390 de lei.

Sursă foto: Facebook