Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie a precizat data când ar fi posibil ca românii să iasă din casă, declarând totodată că unele măsuri vor rămâne în vigoare.
Întrebat când am putea să ieșim din casă, Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie a declarat: „Eu cred că după data de 15 mai. Dar atenție, nu distanțarea socială să nu mai fie necesară, o reducere a măsurilor legate de distanțarea socială, dar multe din elementele, de exemplu organizarea de mari manifestări, vor fi probabil pentru mai mult timp în vigoare.”
Totodată, Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a anunțat că România va face parte dintr-un studiu internațional, pentru testarea singurului medicament etiologic care există disponibil în momentul de față și care tratează cauza coronavirusului. Tratamentul ar putea fi disponibil într-un orizont de câteva luni.
„E un medicament etiologic, deci care tratează cauza bolii, singurul de fapt care există disponibil în momentul de față și unde există speranțe legate de o bună eficacitate. E vorba despre un medicament dezvoltat în SUA și noi o să fim parte a unui studiu internațional, în care mai sunt vreo 20 de țări din întreaga lume, în care se vor testa comparativ scheme terapeutice uzuale, le știți foarte bine, antivirale utilizate în infecția HIV, cu interferon, cu hidroxiclorochină, în paralele cu acest medicament. Vor fi loturi de pacienți și scopul este să observăm un câștig terapeutic net în favoarea acestui medicament etiologic și atunci, probabil, și compania americană va putea într-un timp relativ scurt să-l autorizeze pentru producție și pentru punere pe piață, într-un interval de câteva luni.”
Medicul a mai precizat că pentru a încetini ritmul de infectare, mai ales în rândul medicilor, este nevoie de implementarea a doi pași esențiali.
„Sunt două lucruri esențiale. În primul rând să existe echipamentul de protecție adecvat locului în care își desfășoară munca fiecare dintre cadrele medicale. Adică nu tebuie același tip de echipament peste tot. Am văzut că lumea este foarte agitată, vrea salopete, combinezoane. Nu trebuie așa ceva. Discutăm doar de majoritatea locurilor, conform recomandărilor OMS. Trebuie o mască, ochelari, sau vizieră, o vizieră e și mai bună, mânuși și un halat impermeabil, de unică folosință. Acestea sunt suficiente pentru marea majoritate a persoanelor care lucrează în sistemul de Sănătate, iar pentru cei care lucrează în locuri specifice, unde îngrijesc pacienți, sigur că trebuie un nivel puțin mai înalt.
Al doilea lucru, trebuie să facă toate spitalelele exerciții de utilizare a echipamentului, de îmbrăcare și mai ales de scoatere a echipamentulu pentru că contaminarea se poate face inclusiv în momentul în care se scoate echipamentul. Dincolo de asta, măsurile acestea pe care le repetăm, de igienă a mâinilor, de igiena strănutului. Trebuie foarte mare atenție și în rândul personalului medical.”