Anamaria Gavrilă are o avere impresionantă, la cei 41 de ani ai săi. Conform celei mai recente declarații de avere, lidera Partidului Oamenilor Tineri (POT) deține acum mai multe terenuri și case, iar în 2021, Anamaria Gavrilă a menționat în declarația sa de avere că a vândut un apartament evaluat la 664.000 de euro.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Anamaria Gavrilă (41 ani) și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, după ce Curtea Constituțională nu i-a permis lui Călin Georgescu să intre în cursa pentru Președinția României. Lidera Partidului Oamenilor Tineri (POT) a lucrat în domeniul imobiliar înainte de a intra în politică și de a intra în Parlament pe listele AUR.
Ce avere are Anamaria Gavrilă, șefa POT
Anamaria Gavrilă a devenit cunoscută după ce, în 2021, a făcut scandal în faţa sediului din Deva al Serviciului Public Comunitar de Înmatriculări şi Permise de Conducere, pentru că nu avea certificat verde de vaccinare și nu i se permitea accesul în instituție.
Potrivit context.ro, Anamaria Gavrilă are două terenuri intravilane în Deva, în suprafață totală de peste 8.000 de metri pătrați, cumpărate. A primit prin donație 3 terenuri agricole tot în Deva, cu o suprafață totală de peste 15.000 de metri pătrați.
Toate terenurile le-a dobândit în perioada 2021-2024. La începutul lunii august 2021, Anamaria Gavrilă și-a anunțat demisia din AUR. Are două apartamente, dobândite în 2021, de 74 de metri pătrați, respectiv 26 de metri pătrați. Mai are o casă dobândită în 2020, de 563 de metri pătrați, trecând la modul de dobândire altele'.
Deține un Hyundai Kona Electric, fabricat în 2021. Are în bancă un depozit de 100.000 de euro. Mai are în conturi încă peste 37.000 de euro.
Câți bani are Anamaria Gavrilă în conturi
În ceea ce privește situația financiară, Anamaria Gavrilă are aproximativ 100.000 de euro în conturi bancare și a acordat, în ultimul an, împrumuturi „în nume personal' în valoare de 11.000 de euro.
Referitor la venituri, Anamaria Gavrilă a raportat pentru anul 2024 suma de 23.938 de lei obținută din vânzarea „eșalonată' a unui apartament din Deva, 127.168 de lei din indemnizația de deputat și 9.450 de lei din chirie.
Anamaria Gavrilă și-a vândut apartamentul din Munchen cu 664.000 de euro
Anamaria Gavrilă este absolventă a Facultății de Economie de la Facultatea de Vest din Timișoara. Ulterior, ea și-a continuat studiile la International Real Estate Business School din Regensburg, Germania și la University of Readings din Marea Britanie.
'Între 2007 și 2020, ea a lucrat în domeniul imobiliar la Londra și Munchen, iar în momentul în care a intrat în Parlament deținea deja o avere importantă: o casă de locuit de 563 mp și un apartament de 74 mp la Deva, Hundeoara, precum și un imobil de 55 mp în Munchen, achiziționat în 2018.
Tot în 2020, Anamaria Gavrilă declara investiții importante – acțiuni în valoare de 355.000 de lire sterline la Iamyiam Ltd (UK) și de 47.500 de euro la Papaya City Gmbh (Germania), dar și un împrumut de 97.000 de lei către partidul AUR.
De asemenea, șefa POT mai avea datorii de 325.000 de euro la două bănci străine și primise un grant de 11.635 de euro de la Guvernul României. Un an mai târziu, Anamaria Gavrilă avea să-și vândă apartamentul din Munchen pentru o sumă uriașă, de 664.000 de euro, bani pe care i-a investit, cel mai probabil, în alte proprietăți imobiliare', scrie b1tv.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/03/cover-alina-sorescu-265.jpg)
Ce studii are Anamaria Gavrilă și ce salariu avea ca deputat
Anamaria Gavrilă s-a născut la Deva în anul 1983. În anul 2007 a obținut o diplomă în economie la Universitatea de Vest Timișoara. Ulterior, aceasta a finalizat cursuri de master în domeniul imobiliar în Germania și Marea Britanie.
Între anii 2007 și 2018, Anamaria Gavrilă a activat, conform CV-ului său, în sectorul imobiliar, atât în Germania, cât și în Marea Britanie. Ea afirmă că a fost implicată în vânzarea mai multor clădiri din Europa, cu valori estimate la zeci sau sute de milioane de euro.
Portofoliu: septembrie 2017 – februrarie 2018: GLL Real Estate Partners, München, Germania.Achiziţii şi Managementul Imobiliarelor:
- Managementul a 3 clădiri de birouri în Centrul Budapesta, Ungaria (EUR 220mln).
- Lider achiziţie clădire de birouri în Sydney, Australia (AUD 80mln),
- Tranzacţionare clădire de birouri în Cracovia, Polonia (EUR 50mln),
Anamaria Gavrilă spune că, din septembrie 2018 și până în prezent, este fondator al unei companii din Germania care se ocupă cu „digitalizarea procesului de vânzare și cumpărare a imobilele rezidențiale'.
Anamaria Gavrilă a pătruns în politică după o lungă perioadă de activitate în domeniul imobiliar, iar în prezent este liderul celui de-al treilea partid suveranist din Parlament: Partidul Oamenilor Tineri (POT). Anamaria Gavrilă a fost aleasă în Parlament în 2020 pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), dar a decis să părăsească partidul și, în 2023, a fondat Partidul Oamenilor Tineri (POT), care l-a susținut pe Călin Georgescu.
Singura sursă de venit declarată de șefa POT pentru anul 2023 a fost salariul de deputat, în valoare de 11.800 de lei pe lună.