Atac armat la Praga: 15 oameni au murit şi 25 au fost răniţi, după studentul ce ceh David Cozak, în vârstă de 24 de ani, a deschis focul la Universitatea Carolină din Praga. Înainte de tragedie, tânărul a scris mai multe mesaje șocante pe contul său de Telegram și și-a ucis tatăl, apoi a plecat spre facultate. Unii dintre colegii săi s-au refugiat la zeci de metri înălţime pe ornamentele clădirii pentru a supraviețui rafalei de gloanțe.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cu faţa acoperită de o cagulă şi îmbrăcat în negru, atacatorul a intrat în sediul Facultăţii de artă şi Filozofie din Praga agitând o puşcă cu lunetă. Au urmat momente de groză. Cei care se aflau în acel moment în clădire au fost sfătuiţi să se baricadeze în birouri şi să stingă toate luminile. Din păcate, 15 oameni și-au pierdut viața și 25 sunt răniți, dintre care 10 în stare foarte gravă.
Cine este autorul atacului armat din Praga
Trupul atacatorului a fost găsit de către poliţişti în interiorul facultăţii. Din ce se ştie până acum, băiatul are 24 de ani, se numește David Kozak şi era student la universitatea unde a comis măcelul. Locuia într-o localitate la 21 km distanţă de Praga, scrie BBC. Tatăl băiatului a fost găsit mort.
Înainte de a se sinucide, a scris anterior pe Telegram că „întotdeauna a vrut să ucidă’ și a crezut că într-o zi „va deveni un maniac’.
Rândurile scrise de Kozak pe rețelele de socializare conturează o imagine a intențiilor sale și se crede că s-a inspirat din atacuri în masă comise anterior. Pe Telegram, atacatorul a declarat că a visat să comită un „atac armat în școală și, eventual, să se sinucidă'.
Într-o presupusă postare pe Telegram, el a scris că „Alina Afanaskina m-a ajutat foarte mult'. Afanaskina, în vârstă de 14 ani, a ucis două persoane într-un atac armat la școala din Briansk, în Rusia, la începutul acestei luni.
El a continuat: „Întotdeauna mi-am dorit să ucid, credeam că voi deveni un maniac în viitor. Apoi, când Ilnaz a comis atacul armat, mi-am dat seama că este mult mai profitabil să faci crime în masă decât în serie. M-am așezat… Am așteptat… Am visat… Am vrut… Dar Alina a fost ultima picătură. A fost ca și cum ar fi venit în ajutorul meu din ceruri la timp.'
Mesaje șocante postate pe internet de autorul atacului armat din Praga
Pe 11 decembrie, autorul atacului armat din Praga a scris pe o rețea de socializare: „Toată lumea pare să mă urască, mă urăște și, probabil, va continua să o facă. Nu-mi pasă, pentru că este reciproc'. Mai târziu, în aceeași zi, a scris din nou: „Voi șterge câteva mesaje din jurnal. Uneori scriu lucruri crâncene sau personale, uitând că vor fi citite în viitor'.
A doua zi, el a împărtășit: „Nu am mai scris nimic. Este o zi de rahat, este o viață de rahat'.
Pe 17 decembrie, a scris din nou: „Urăsc lumea și vreau să las cât mai multă durere. Creaturi blestemate'. În cele din urmă, pe 19 decembrie, ultima sa postare a fost: „Nu vreau să mă mai văd. Am un țiuit în urechi… ca un fel de licurici. Am vrut să-mi smulg urechile'.
Șeful Poliției cehe a spus despre tânăr că era un elev excelent, dar nu a oferit alte informații. Avea o diplomă de licență în istorie și studii europene și a continuat cu un masterat, axat pe istoria Poloniei. Colegii lui au spus că era un tip liniștit, citează hotnews.ro.
Poliţia a afirmat că atacatorul era un student al universităţii, în vârstă de 24 de ani, şi nu avea cazier, adăugând însă că a fost găsit „un arsenal imens de arme şi muniţii’.
Mărturii ale celor care au supraviețuit atacului armat din Praga
În momentul atacului, de teamă că nu vor scăpa cu viaţă, mai mulţi studenţi au ieşit pe geam şi s-au refugiat pe o cornişă a clădirii. Una din victime ar fi murit dupa ca a căzut pe geam in incercarea de a se salva.
Max Samala, student: Eram în clădire şi am avut cursuri până la ora 2, după care am plecat acasă. În timp ce ieşeam din clădire, un grup de poliţişti mi-au ordonat să ies din clădire de urgenţă. Polițiștii au evacuat clădirea și nimeni nu a mai avut voie să intre. Am crezut că nu e ceva serios, pentru că nimeni nu știa despre ce este vorba. De-abia după am auzit că au fost mai multe împușcături în clădirea Jan Palach.
Atacatorul a reuşit să urce până la etajul 4 al clădirii. A ieşit apoi de geam si a început să tragă în oamenii de pe stradă, scrie presa cehă citată de observatornews.ro.
Cristian Barbu, general în rezervă: Pericolul este maxim pentru că în momentul în care tragerea se face de la înălţime este greu să te protejezi imediat, este dificil să îţi găseşti un loc prin care să încerci să eviţi contactul direct cu trăgătorul.
Martorii spun că au numărat peste 20 de focuri de armă. Poliţia a incercat sa opreasca trecătorii să se apropie de piaţa în care să trăgea.
Vit Rakusan, vicepremier: Aş vrea să fac apel la cetăţenii care se află în perimetru. Trebuie să respectăm instrucţiunile poliţiei şi să respectăm perimetrele stabilite de aceştia, să nu ne lăsăm pradă unui curiozităţii şi să mergem la locul vizat, să nu complicăm misiunea polițiștilor. Dincolo de asta, informațiile pe care le avem sunt incomplete, iar datele despre atacator și victime vor exista postmortem. Momentan, avem doar morții și răniții de la fața locului.
Marina Almăşan este în vacanţă în Praga şi dimineaţă chiar vizitase zona unde a avut loc atacul: Chiar m-am plimbat astăzi prin centrul Pragăi, care era foarte liniştit, plin de turişti. S-a schimbat foarte mult atmosfera. Străzile s-au închis, ieri pe vremea asta era plin de turişti.
Tragedia a avut loc la nici 500 de metri de Târgul de Crăciun, unde ajung zilnic mii de trurişti din toată lumea.
foto: observatornews.ro