Poliția Română precizează, într-o postare pe Facebook, că românii au voie să iasă din casă pentru a cumpăra carnea de miel pentru masa de Paște, de la furnizorii obișnuiți. Însă, există câteva reguli pe care trebuie să le respecte atât cei care cumpără, cât și cei care vând carne de miel.
„Da, poți merge să-ți cumperi produsele necesare. Nu uita să ai la tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor).
De asemenea, îți recomandăm să mergi singur, nu cu toată familia și să te asiguri că agentul economic de la care îți cumperi mâncarea este autorizat și respectă toate condițiile igienico-sanitare impuse de instituțiile cu atribuții în domeniu (vezi comunicatele ANSVSA) și nu uita să ceri documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură’, precizează Poliția Română.
Poliția a clarificat și situația și în cazul celor care vând miei sau carne de miel și dacă respectivele persoane au voie să ducă produsele la ușa cumpărătorului, dată fiind carantina:
„Da, poate veni, dar reamintește-i să dețină, asupra sa, documentele necesare conform ordonanțelor militare și să-ți aducă documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură.'
Citește și:
Modelul de declaraţie pe proprie răspundere, necesară pentru a putea ieşi din casă, a fost modificat