Avocatul lui Cornel Dinicu, patronul Ferma Dacilor, a renunțat să îl mai apere: "Am fost amenințat. Se pare că la București deranjăm"

.

Avocatul lui Cornel Dinicu a fost chemat azi la parchetul din Ploieşti pentru audierea patronului Fermei Dacilor, însă acesta a spus că a renunţat să-l mai reprezinte pe Dinicu. Fostul avocat al lui Cornel Dinicu susține că a primit mai multe ameninţări și asupra lui ar fi fost făcute presiuni de la Bucureşti.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!


În 26 decembrie, pensiunea din Tohani a fost distrusă într-un incendiu devastator, în care și-au pierdut viața 8 persoane, dintre care trei copii. Unul dintre ei, copilul cel mic al lui Cornel Dinicu. Patronul pensiunii Ferma Dacilor susține că incendiul a fost pus de o mână criminală.

Avocatul lui Cornel Dinicu, patronul Ferma Dacilor, a renunțat la caz


Apărătorul patronului pensiunii Ferma Dacilor, Bogdan Aanei, spune că ar fi primit amenințări. Acesta spune că ar fi fost amenințat prin mesaje dar și în mod direct. Imediat după ce a preluat cazul, Annei spunea că există o expertiză în lucru pentru a se vedea dacă pensiunea a fost incendiată, însă au apărut amenințările și a decis să se retragă.

‘Din cauza presiunilor care s-au făcut asupra mea și a telefoanelor de amenințare pe care le-am primit de la diverse persoane. Momentan, nu știu. O să verificăm și noi de unde și în ce fel, dar nu pot să lucrez cu sabia deasupra capului în acest dosar și am decis să mă retrag.

Au fost telefoane de amenințare și presiuni puse ca eu să mă retrag din acest dosar. În acest moment nu știu care sunt motivele, dar am găsit de bun augur să vă spun’, a declarat Bogdan Aanei.

Întrebat ce i s-a spus în apelurile telefonice de amenințare, fostul avocat al lui Cornel Dinicu a răspuns: ‘Indicii ca să mă retrag din acest dosar și să nu mai particip. Chiar am vrut să-mi fac treaba așa cum știu mai bine, însă se pare că de la București deranjăm’.


Citește și: Tavi Clonda o susține pe Eva Măruță, după debutul ei în filmul „Tati part-time’: „Un rol principal e o provocare foarte mare pentru un copil de 8 ani…’/ Și copiii lui au fost criticați pe social media

Citește și: Irina Margareta Nistor explică de ce a primit Eva Măruță un val de critici pentru rolul ei din „Tati part-time: „Cum are cineva succes, imediat trebuie să dai cu pietre…

Citește și: Flavia Mihășan s-a despărțit de Marius Moldovan, după 5 ani. În ce relații a rămas cu tatăl copiilor ei: „Ne respectăm și…’


Avocatul lui Cornel Dinicu spunea că sunt martori care confirmă că incendiul de la Ferma Dacilor a fost pus intenționat

Zilele trecute, avocatul lui Cornel Dinicu a declarat că există trei martori a căror identitate este protejată și care susțin varianta lui Cornel Dinicu potrivit căreia incendiul de la Ferma Dacilor a fost pus de o mână criminală.

„Există trei martori, dar în acest moment, identitatea lor este confidențială, care urmează să fie audiaţi tocmai pentru a demonstra ipoteza dezvoltată de domnul Cornel Dinicu că incendiu a fost provocat de o mână criminală.


Cu siguranță sunt persoane care cunosc activitatea desfășurată la fermă, dar nu le cunosc identitatea și nu pot să vă dau detalii suplimentare', a spus avocatul Bogdan Aanei.

În ziua de Crăciun, în pensiune, ar fi fost cazați doi cetățeni moldoveni. Este vorba despre un bărbat și o femeie care ar fi fost indicați oragnelor de cercetare de persoane aflate la Ferma Dacilor. În acest sens, Cornel Dinicu a depus o plângere penală.

„O parte din angajații domnului Dinicu erau cazați la parterul acestui imobil. Nu este vorba despre toți angajații. Bucătăreasa era din zonă și părăsea mereu imobilul. Erau doi cetățeni din Republica Moldova care locuiau la parter, în zona restaurantului și a bucătăriei din zonă. Din informații, aflăm că da, este vorba despre un cuplu, un bărbat și o femeie. În noaptea din 25 și 26 știu că aceste două persoane se aflau acolo’, a spus avocatul Radu Georgescu la Acces Direct.


Pe de altă parte, Tribunalul Prahova trebuia să decidă luni dacă se redeschide cercetarea penală a celor doi ofițeri ISU, suspectați că au închis ochii la neregulile de la Ferma Dacilor, atunci când unitatea a fost controlată de pompieri.


Judecătorii au amânat însă pentru a doua oară pronunțarea. Până acum în acest dosar au fost arestați preventiv Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor și o funcționară de la Serviciul de Urbanism al Primăriei Gura Vadului, care s-a ocupat de intrarea în legalitate a complexului turistic construit fără autorizație. Mai sunt arestați la domiciliu doi asociați ai lui Dinicu și sunt cercetați sub control judiciar fostul și actualul primar ai comunei.