Bătaie cu furci și săbii în Spitalul Pantelimon, printre medici și pacienți. Au intervenit peste 400 de polițiști și mascați și s-au făcut primele arestări / Motivul scandalului

 Dumba Gabriela
.

În incinta Spitalului Pantelimon din București a avut loc o bătaie ca în Vestul Sălbatic, cu furci și săbii, între membrii a două clanuri interlope. Scandalul a început pe străzile orașului Pantelimon și s-a continuat pe holurile spitalului, printre medici și pacienți. Peste 400 de polițiști și jandarmi au intervenit și au reușit să captureze unii dintre scandalagii. Între timp s-a aflat și motivul din spatele acestei încăierări pe viață și pe moarte.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI

O stradă din orașul Pantelimon s-a transformat, pe 21 septembrie, în doar câteva minute într-o zonă de luptă. Două familii s-au confruntat violent cu tot ce le-a căzut în mâini și au continuat bătaia pe holurile Spitalului Pantelimon, unde au plecat în căutarea celor răniți, pentru a continua scandalul.

62484649-262484649-2

Bătaie cu furci și săbii, între interlopi, pe holurile Spitalului Pantelimon

Un scandal de proporții a avut loc sâmbătă, pe o stradă din orașul Pantelimon, în județul Ilfov. Pe fondul unor discuții contradictorii, între mai multe persoane, bărbați și femei, a izbucnit un conflict, aceștia lovindu-se reciproc. Cinci persoane au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

'Din verificările efectuate până în acest moment a rezultat presupunerea rezonabilă că, în urma unui conflict care ar fi avut loc, între două familii, în orașul Pantelimon, mai multe persoane ar fi fost rănite. Ulterior, persoanele vătămate au ajuns la un spital din Sectorul 2 al Capitalei. Totodată, la spital ar fi venit și alte persoane, care aveau mai multe obiecte contondente. În urma altercației ar fi fost distrus un monitor de la camera de gardă', potrivit Poliției citate de Antena 3.

Interlopii au venit la Spitalul Pantelimon cu un microbuz și au năvălit înăuntru, pentru că agenții de pază nu i-au oprit. Pacienții și personalul medical s-au trezit prinși în mijlocul acestor violențe.

„Un grup de 10-15 persoane înarmate până în dinți cu furci, bâte și săbii care au intrat efectiv în mare fugă în camera de gardă în căutarea primelor victime din conflictul anterior. Din fericire, acestea nu erau fizic prezente; toate erau trimise la investigații. Au intrat agresând pe cei găsiți. Au distrus ceva bunuri, au amenințat, au țipat și au fugit când au auzit că sosesc echipajele de Poliție.

Inclusiv primele victime s-au ascuns în grupurile sanitare. Alta a fost surprinsă în triaj și lovită în continuare. Ca-n Vestul Sălbatic?! Puțin spus. Am găsit inclusiv pacienți extrem de traumatizați de ceea ce s-a întâmplat. Au zis că nu și-au putut imagina că în Capitala țării, în 2024, există astfel de momente pe care să le trăiască', a declarat Dr. Fiorela Mitoiu, șeful UPU Spitalul Sf. Pantelimon.

Citește și: Ce sacrificii face Ilinca Vandici ca să își păstreze silueta: „Gătitul nu este o activitate care să mă atragă. Marele meu noroc este că Zian mănâncă foarte curat pentru vârsta lui'

Citește și: Anca Țurcașiu, moment stânjenitor la Asia Express, în timpul unei probe: „Am sărit și am făcut pipi pe mine'. Reacțiile fanilor

Citește și: Claudia Iosif (Babs) și Dorian Popa au încercat să se împace, după despărțirea de acum un an: „Eram amândoi încărcați de un mix de sentimente, orgolii…'

Motivul pentru care interlopii s-au bătut pe holurile Spitalului Pantelimon

Adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, comisarul şef Mugurel Florea, spune că bătaia dintre cele două clanuri a fost generată de relaţia de concubinaj dintre un bărbat şi o femeie, dar şi, posibil, de neînţelegeri financiare legate de o construcţie, relatează News.ro.

„Una e o relaţie de concubinaj între o fată din familia din Ilfov şi un bărbat din sectorul 3, relaţie de concubinaj care încetase, şi doi: o altă pistă ar fi un posibil interes financiar legat de o construcţie în oraşul Pantelimon', a afirmat adjunctul şefului Poliţiei Ilfov.

Între timp, au fost identificaţi şi depistaţi mai mulţi dintre cei care au fost implicaţi în cele două bătăi. 

Între timp, șase persoane au fost reţinute de procurori, dintre cele 19 identificate ca participante la incidentul violent care a avut loc sâmbătă între două familii în oraşul Pantelimon şi care a continuat la spitalul Sf. Pantelimon din Sectorul 2, unde au fost duşi o parte dintre cei implicaţi.

„În urma verificărilor, a rezultat faptul că incidentul s-a produs pe fondul unor tensiuni între două familii, cauzate de relaţia dintre un bărbat şi o femeie. În urma intervenţiei imediate au fost identificate 19 persoane implicate în incident. 12 dintre persoanele participante la conflict au fost conduse la unitatea de poliţie pentru audieri, fiind şi la acest moment în custodia poliţiştilor', a informat duminică IPJ Ilfov.

Alte patru persoane sunt în spitale pentru investigaţii medicale, aflându-se sub paza poliţiştilor, iar alţi trei participanţi la conflict urmează să fie audiaţi.

Aproximativ 400 de poliţişti şi jandarmi au fost angrenaţi în activităţile derulate în acest caz în judeţul Ilfov şi în Bucureşti. În primă fază, poliţiştii au audiat persoanele rănite pentru a identifica autorii agresiunilor şi a îi depista, pentru a elimina pericolul public.

Spitalul Pantelimon a fost amendat pentru nereguli în asigurarea securității

Poliția Ilfov a precizat duminică, într-o conferință de presă, că fac în prezent verificări la firma care ar fi trebuit să asigure paza și intervenția la evenimentul de la Spitalul Pantelimon, responsabilă pentru intervenția în primă fază. Unitatea sanitară a fost amendată cu 3.000 de lei.

De asemenea, bărbatul care păzea unitatea medicală a fost sancționat cu 5.000 de lei.

foto: Antena 3 CNN

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton