Bogdan Buta, fondatorul Untold, este acuzat că ar fi abuzat sexual doi minori. Reacția lui: "Scenariul SF complotat este doar rezultatul unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță"

 Dumba Gabriela
.

Bogdan Buta, fondatorul Untold, este acuzat că ar fi abuzat sexual doi băieți minori. Acest lucru s-ar fi întâmplat în 2021, în casa fondatorului festivalurilor de muzică, iar Poliția s-a autosesizat după ce în spațiul public au apărut declarațiile celor doi minori care ar fi făcut sex cu Bogdan Buta, fondatorul Untold. La rândul său, Bogdan Buta susține că totul este „scenariul SF al unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță”.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Tinerii care susțin că au făcut sex cu Bogdan Buta, fondatorul Untold, în 2021, au făcut declarații în presa locală din Cluj. Aceștia susțin, într-o declarație filmată, că au fost agățați pe Tinder, apoi invitați acasă la Bogdan Buta, iar doi dintre ei ar fi întreținut relații sexuale cu fondatorul Untold.

bogdan_buta_0-6bogdan_buta_0-6

Reacția Poliției în cazul lui Bogdan Buta, fondatorul Untold, acuzat de sex cu minori

Poliția s-a autosesizat după ce Bogdan Buta, fondatorul Untold, a fost acuzat în spațiul public de sex cu minori.

„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că una dintre persoanele implicate în organizarea festivalului Untold ar fi agresat sexual, în anul 2021, doi minori, Compartimentul Relații Publice este abilitat să precizeze următoarele: polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul inspectoratului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au demarat în cursul zilei de azi, 29 ianuarie a.c., cercetări din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 219 din Codul penal aflat în vigoare la momentul la care fapta prezentată în spațiul public ar fi fost comisă.

Precizăm că până în prezent, la nivelul inspectoratului nu au fost primite sesizări sau plângeri penale care să vizeze informațiile expuse în cursul acestei zile în spațiul public. Polițiștii de investigații criminale vor desfășura toate activităţile care se impun în vederea clarificării acestui caz și punerii în aplicare a măsurilor legale în consecință', au transmis polițiștii din Cluj-Napoca, luni seara.

Citește și: Traian Băsescu este internat la Spitalul Militar din Bucureşti, cu viroză pulmonară puternică. A fost internat și în martie, la Bruxelles

Citește și: Ramona Olaru susține că nu este ea femeia fotografiată cu Gabi Bădălău, în club: „Ori cineva are ceva cu mine, ori sunt prea mișto’

Citește și: Iuliana Marciuc l-a înșelat pe Adrian Enache cu un afacerist grec? „A existat o poveste, într-adevăr. Depinde ce înseamnă a înșela’

Bogdan Buta, fondatorul Untold, neagă acuzațiile că ar fi făcut sex cu doi minori

Bogdan Buta, fondatorul Untold, a avut o primă reacție în cazul acestor grave acuzații, de sex cu minori, și susține că totul este o minciună și își caută dreptatea în justiție.

Adevărul este următorul și foarte simplu. Scenariul SF complotat și prezentat în material este doar rezultatul unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță. Dacă cineva vrea să se coboare la nivelul acestei mizerii este alegerea fiecăruia.

Eu nu voi coborî în această mocirlă, ci voi alege calea justiției ca singura formă de interacțiune cu acești infractori. Nu va mai exista nicio altă poziție sau interacțiune pe subiect, decât procese sau plângeri penale', a declarat Bogdan Buta.

Ce acuzații îi sunt aduse lui Bogdan Buta, fondatorul Untold

Jurnalistul Liviu Alexa susține că Bogdan Buta, patronul festivalului Untold, ar fi întreținut relații sexuale în 2021 cu Adrian și Ștefan, ambii minori, după ce anterior ar fi invitat în total trei băieți acasă la el. Ei ar fi fost „agățați' pe o aplicație de dating.

Presupusele victime au povestit că au fost îmbătate și drogate înainte de a fi abuzate sexual. Totul s-ar fi petrecut în noaptea de 9 spre 10 februarie 2021, conform Ziar de Cluj.

Ulterior, Buta i-ar fi amenințat pe minori că îi caută pe acasă sau pe la școală, pentru că puștii îi furaseră două perechi de adidași, conform sursei citate. În plus, milionarul s-ar fi oferit să le dea 2.000 de lei pe card, pentru a le cumpăra tăcerea.

Jurnalistul mai arată că așteaptă și reacția primarului Clujului, Emil Boc.

În acest caz, a fost sesizată ambasada EAU, din moment ce, în două săptămâni, la Dubai, va avea loc festivalul UNTOLD. Articolul a ajuns inclusiv la ambasadele de la București care au Islamul ca religie oficială. Inclusiv Mitropolitul Clujului, Andrei, a fost înștiințat, la fel ca Muftiul Iusuf Murat, cel care conduce lumea musulmană în România.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton