A participat la semimaratonul Disneyland Halloween Half Marathon 2024, dar după linia de sosire și-a găsit sfârșitul. Un celebru influencer de pe Tik Tok, cunoscut sub numele de Caleb, a participat la cursa vieții lui, dar după ce și-a văzut visul împlinit s-a prăbușit și nu a mai putut fi salvat.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Influencerul de 35 de ani a intrat în competiție la primele ore ale dimineții și a alergat timp de două ore. Înainte de finalul cursei, el a acuzat dureri în piept. Caleb se plânsese în urmă cu câteva zile de căldurile din California și traversase un episod de leșin. Se temea pentru ce o să urmeze, dar nu a renunțat la cursa care avea să îi aducă sfârșitul.
Caleb, influencerul de 35 de ani, a murit la sfârșitul unui semiraton
Caleb a încheiat cursa, apoi a făcut infarct. A fost preluat de salvare, iar după o oră i s-a declarat decesul.
„Cursa a început la ora 5 dimineața, nu știu ce val de start a fost, da a trecut linia de sosire în jurul orei 7 dimineața. Imediat ce a făcut-o, cineva a observat că domnul se ținea de piept. Pompierii și personalul de salvare au fost chiar acolo, la fața locului. Au observat că intra în stop cardiac, au început manevrele de resuscitare și l-au transportat rapid la Anaheim Global Medical Center din apropiere, unde a fost declarat mort aproximativ o oră mai târziu', a declarat pentru Us Weekly sergentul Matt Sutter, ofițer de informații publice al Departamentului de Poliție din Anaheim.
Caleb presimțea că ceva rău urmează să se întâmple
Caleb recunoștea că are probleme de sănătate din cauza căldurilor și părea că are un presentiment că ceva rău urmează să se întâmple. Cu toate astea, nu s-a retras și și-a continuat planurile, chiar dacă în urmă cu o zi leșinase.
„Disneyland Half Marathon – Halloween Half este mâine și sunt îngrijorat acum. Am ieșit afară astăzi și este insuportabil de cald, cred că este probabil cea mai fierbinte parte a zilei. Am o oarecare sensibilitate la căldură, nu știu dacă este temporară sau pe termen lung. Am fost afară vreo 20 de minute, mi-am plimbat câinele și era cald, dar mă simțeam bine
Apoi, la vreo 10 minute după ce m-am întors în casă, am leșinat. Pur și simplu am adormit. Nu aveam niciun control asupra corpului meu. A fost epuizarea de la căldură, mi s-a mai întâmplat o singură dată. Nu știu ce o să se întâmple mâine, dar sper din tot sufletul să trec cursa de maraton', a spus Caleb pe Tik Tok, înainte de debutul maratonului.