Călin Georgescu, după ce a ieșit de la audieri: "Ne-au făcut o favoare. Voi continua pentru libertatea noastră! Noi suntem România, noi suntem puterea"

.

Călin Georgescu a făcut primele declarații după ce a fost pus sub acuzare și sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma unor audieri care au durat câteva ore. În prezența a sute de susținători care îl așteptau să iasă de la audieri, Călin Georgescu a declarat că situația prin care trece îi amintește de "de mentalitatea comunistă din anii '50".

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Miercuri dimineaţa, anchetatorii au efectuat 47 de percheziţii pe raza judeţelor Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj, într-un dosar legat de finanţarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu, constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid.

Calin Georgescu la iesirea de la audieri (6)Calin Georgescu la iesirea de la audieri (6)

Călin Georgescu, primele declarații după ce a fost pus sub acuzare

La ieșirea de la audierea care a avut loc la Parchetul General, în urma căreia a fost pus sub acuzare și a primit control judiciar pentru 60 de zile, Călin Georgescu a făcut câteva declarații.

Călin Georgescu a afirmat că este vorba despre un atac disperat al actualei puteri, care nu știe ce să mai facă pentru a opri valul de simpatie populară la adresa sa: „Îmi amintesc de mentalitatea comunistă din anii `50. Noi suntem România, noi suntem puterea! Voi continua pentru libertatea noastră. Mergem înainte, poporul demonstrează, noi suntem puterea, și noi suntem această țară”.

Întrebat de reporteri dacă se aștepta la o astfel de situație, Călin Georgescu a răspuns: „Era de așteptat, pentru că ceea ce ne-au pregătit pe 6 decembrie este o mare bogăție, dacă noi treceam la 8 decembrie, eu nu știam ce este aici. Corupția a fost arătată pe viu, toată România, omenirea știe ce se întâmplă în România cu acest sistem. Urma să mă întâlnesc cu George Simion (în momentul în care a fost reținut – N.R.), cu cei care au câștigat alegerile, după știința mea, a fost un traseu foarte clar, unde a fost AUR, unde a fost PSD și unde a fost PNL, care cred că este la coada cozilor și acum conduce România.”

Călin Georgescu a ieșit de la audierile Parchetului General, iar afară l-a așteptat soția lui, Cristela Georgescu, care i-a sărit în brațe. Mulțimea de susținători i-a scandat numele: „Georgescu Președinte' și „Georgescu, Georgescu!'.

Întrebat dacă va mai candida, el a răspuns scurt: „Ce mai contează?'. Ulterior, Călin Georgescu s-a urcat într-o mașină, alături de Cristela Georgescu, și a plecat spre casă, cel mai probabil.

Astfel, el a fost lăsat să plece acasă, dar va avea câteva interdicţii. „Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale', a transmis Parchetul General.

Citește și: Călin Georgescu, blocat în trafic și dus la audieri la Parchetul General. Imaginile îl surprind relaxat, în timp ce râde și face cu mâna

Citește și: Gigi Becali, critici dure la adresa lui Călin Georgescu: „Oricine e împotriva UE e prea dobitoc, țăran, prost și înapoiat! Eram primitivi înainte’

Citește și: Incidente la protestul AUR din București. Cinci dosare penale, după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au agresat pe jurnaliști / Fiul lui Horațiu Potra, înarmat cu un baston, reținut și plasat sub control judiciar

Călin Georgescu are șase capete de acuzare

Procurorii de la Parchetul General îl acuză oficial pe Călin Georgescu de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false și alte acuzații precum iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Georgescu e acuzat și de fals privind sursele de finanțare a campaniei electorale și în declarațiile de avere.

„Punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false ș.a. Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

  • instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
  • comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.
  • fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere) 
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
  • promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție', se arată în comunicatul Parchetului General.

Ce interdicții i-au fost impuse lui Georgescu

Procurorii i-au impus lui Călin Georgescu mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare.

De asemenea, el nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Obligațiile impuse lui Georgescu:

  • să nu părăsească țara;
  • să informeze cu privire la schimbarea locuinței;
  • să nu creeze/utilizeze conturi pe platformele sociale online pe care să posteze conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist, xenofob.
  • să se prezinte la organul de poliție desemnat de IPJ Ilfov, care va stabili programul de supraveghere;
  • să se prezinte la organul de urmărire penală și la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară, ori de câte ori este chemat;
  • să nu dețină și să nu poarte armă.

Protest la Parchet organizat de susținătorii lui Călin Georgescu

Călin Georgescu a sosit la Parchet, în jurul orei 13.00, unde au fost instalate garduri de protecţie, iar jandarmii sunt la fața locului pentru a asigura ordinea și liniștea publică. Susținătorii lui Georgescu au scandat toată ziua: „Hoții!', „Jos dictatura fascistă!' și „Demisia!'.

La Parchetul General a ajuns și soția lui Georgescu, iar oamenii strigă în cor: „Cristela, Cristela!', „Călin Georgescu, președinte!' și „Lăsați-o să intre!'.

„Este firesc să fiu alături de soţul meu, este nevinovat', a spus Cristela Georgescu, care a fost înconjurată de susţinătorii lui Călin Georgescu.

Mesajul lui Călin Georgescu după ce a fost reținut în trafic și dus la audieri

Călin Georgescu a fost ridicat din trafic și dus în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României (PÎCCJ). El este audiat în aceste momente și are calitatea de suspect într-un dosar amplu, în care mai multe persoane sunt investigate.

„Călin Georgescu urma să-și depună noua candidatură la Președinție. Acum aprox. 30 de minute sistemul l-a oprit în trafic și a fost ridicat în vederea audierii la Parchetul General! Unde mai este democrația, unde sunt partenerii care trebuie să apere democrația?', a scris echipa de comunicare a lui Călin Georgescu pe Facebook.

Foto: Vlad Chirea

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton