De ce a mers Călin Georgescu la Poliție azi, după ce aseară a fost interzis definitiv la prezidențiale

.

Călin Georgescu a mers astăzi la sediul IPJ Ilfov, aceasta fiind prima sa apariție publică după ce Curtea Constituțională i-a respins contestația la decizia BEC, care nu-i permite să candideze la alegerile prezidențiale.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


De ce a mers Călin Georgescu la Poliție azi, după ce aseară a fost interzis definitiv la prezidențiale . Curtea Constituțională a României a anulat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai a acestui an. Politicianul a acuzat o conspirație internațională împotriva României și a spus că lupta sa nu se va opri aici.

Călin Georgescu, prima apariție publică după decizia CCR. A mers la Poliție


În jurul orei 11.30, Călin Georgescu a ajuns la IPJ Ilfov, unde trebuie să semneze contolul judiciar, așa cum cere măsura controlului judiciar decisă de instanță în dosarul său.

La sediul IJP Ilfov, Călin Georgescu a refuzat să facă declarții jurnaliștilor sau să răspundă la întrebările acestora.

El este cercetat pentru mai multe infracțiuni printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicare de informații false, fals în declarații cu privire la sursele de finanțare din campania electorală. De asemenea, este acuzat de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de organizații.


Pentru ultimele trei acuzații, Georgescu este plasat sub control judiciar, o măsură pe care a contestat-o în instanță, la Judecătoria Sectorului 1. Magistrații nu i-au dat câștig de cauză.

Tot în cursul zilei de astăzi, Gorgescu urmează să aibă o întâlnire cu președintele AUR, George Simion, și cu președinta POT, Anamaria Gavrilă, pentru a decide cine va fi următorul candidat la alegerile prezidențiale, potrivit Digi24.

George Simion, Dan Dungaciu și Dan Puric sunt cele trei variante de candidat pe care extremiștii ar urma să le discute cu Călin Georgescu.


Călin Georgescu, primul mesaj după decizia CCR

Călin Georgescu a spus, după ce CCR i-a respins definitiv candidatura la alegerile prezidențiale, că a vrut să fie un președinte al „păcii’, dar a supărat „interesele’ Uniunii Europene. Acesta a dat de înțeles că „misiunea’ sa s-a încheiat și le-a transmis susținătorilor săi să susțină ce candidat vor. „Faceți cum vă dictează conștiința’, a spus Georgescu.

„După tot ce s-a întâmplat azi la CCR vă spun că rămân ferm în semnalul meu pentru libertate, democrație, pace și demnitate. dacă doriți să susțineți orice persoană prin semnarea pentru candidatură vă rog să o faceți cum vă dictează conștiința. Democrația și libertatea își dau ultima suflare. (…)’, a spus Călin Georgescu. 


Astfel, într-o înregistrare de aproape zece minute, postată pe Facebook, Călin Georgescu a dat de înțeles că nu va mai continua demersurile pentru a candida la alegerile prezidențiale. A învinovățit „sistemul’ și „Uniunea Europeană’ pentru respingerea candidaturii și a susținut că democrația „își dă ultima suflare’ în România. De notat de asemenea că acesta nu și-a anunțat susținerea pentru vreun alt candidat la alegerile prezidențiale, ci i-a îndemnat pe oameni să-și asculte conștiința. 


Declarațiile integrale ale fostului candidat la alegerile prezidențiale:

„În această campanie, în această chemare, așa cum am numit-o, nu despre mine a fost vorba vreodată. Pentru mine ați contat voi, poporul, nu eu. Nu a fost și nu este vorba despre omul Călin Georgescu, putea fi oricare altă persoană. Sistemul nu acceptă pe nimeni din afara lui. De aceea, eu am spus că nu schimbăm omul, ci schimbăm sistemul.

Practic, oricare dintre voi ar fi fost în locul meu ar fi putut ajunge Președinte spunând adevărul și dorind binele acestei țări – desigur, însă, sistemul nu l-ar fi acceptat pe baza acestor idei și pe baza acestui discurs. Pentru prima dată în 35 de ani, eu alături de voi am venit și am spus adevărul, am vorbit despre corupție, despre drepturile îngrădite ale poporului, despre umilințele și nedreptățile la care suntem supuși și, cel mai important, am venit cu soluțiile prin programul de țară Hrană, Apă, Energie.


Citește și: Călin Georgescu a transmis un nou mesaj amenințător, în trei limbi, după ce i s-a respins definitiv candidatura la prezidențiale: „Vă asigur că lucrurile nu vor rămâne așa! Răul sistemului…’

Citeste si: CCR de a-i respinge definitiv candidatura la alegerile prezidențiale: „Consider că misiunea mea a fost îndeplinită. Am expus demonul în toată hidoșenia lui’

Citește și: Călin Georgescu NU poate candida la alegerile prezidențiale 2025. CCR i-a respins contestația, în unanimitate / Susținătorii scandează, iar Anca Alexandrescu a scris un mesaj revoltător


„Am fost și vreau să rămân un președinte al păcii'

Am fost și vreau să rămân un președinte al păcii. Am vrut ca Bucureștiul să fie capitala păcii și România să fie o Elveție a Răsăritului. Ca să ajungem acolo este nevoie să privim realitatea în ochi. În loc să spun că în țară curge lapte și miere cum spun politicienii sistemului eu am spus că e sărăcie și tristețe și nu mai vreau asta pentru poporul meu. Am spus că vreau să vină românii de peste hotare înapoi acasă și cred că acolo cred că am supărat cel mai tare interesele Uniunii Europene, pentru că ei nu vă vor înapoi acasă, au nevoie de salahori în toate domeniile de activitate.

Ați văzut sau ați auzit în afară de mine vreun alt candidat la președinție în această campanie vorbind despre corupție? Deși suntem cea mai coruptă țară din Europa? Nu. Ei nu vorbesc despre corupție. De ce? A spune adevărul e o răzvrătire, o adevărată revoluție. Adevărul doare și ei vor să ne cenzureze drepturile. Sistemul e violent fizic și psihic, vine din ura profundă pe care o are față de poporul pe care trebuia să îl protejeze nu să îl abuzeze.

Eu vă mulțumesc tuturor. Știu că în inimile voastre arde sentimentul de nedreptate, dar am ajuns aici și din cauza noastră, a celor care am privit de la distanță care ne-am bazat pe alții, în loc să ne bazăm pe noi. Am crezut că va veni mereu cineva să ne salveze.

Am lăsat 35 de ani totul în seama altora. A UE pentru bani, a NATO pentru apărare, a SUA de a ne salva chiar și din propriile alegeri.

Acum șase luni eu v-am chemat la o trezire în conștiință. Asta a fost misiunea mea, explicând realitatea. Misiunea s-a realizat. Poporul român s-a trezit în conștiință. Nu e misiunea unui om, cu atât mai puțin a mea de a salva un popor.

Misiunea de a schimba în bine aparține unei țări întregi. Libertatea presupune ca voi toți să fiți liberi în conștiință. Alegerile corecte au fost mereu în mâinile și inimile voastre. Voi sunteți cei care trebuie să alegeți ce vă doriți pentru viitor și sper ca de-acum să o faceți cu toată conștiința voastră. Consider că misiunea mea a fost îndeplinită. Am expus demonul în toată hidoșenia lui. Acum odată ce vezi cum arată iadul devine alegerea fiecăruia dacă și face pactul cu diavolul sau rămâne cu credință în Dumnezeu.

„Împreună am parcurs un drum al Golgotei'

Împreună am parcurs un drum al Golgotei. (…) Totul e așa cum trebuie să fie. Nu e nevoie să fim iuți la judecată și să ne condamnăm unii pe alții. Eu sper că totuși în aceste luni am deschis mințile și sufletele către adevăr, am expus lumea reală în care trăim.

Ce se întâmplă dovedește că nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Se încearcă să fim conduși spre supunere totală. În pandemie s-a făcut primul experiment când ne-au închis în case, au scos armata pe stradă, ne-au interzis credința! Sistemul ne-a testat.

După tot ce s-a întâmplat azi la CCR vă spun că rămân ferm în semnalul meu pentru libertate, democrație, pace și demnitate. Dacă doriți să susțineți orice persoană prin semnarea pentru candidatură vă rog să o faceți cum vă dictează conștiința. Democrația și libertatea își dau ultima suflare. Noi suntem poporul, noi rămânem România. Vă mulțumesc, a fost onoare să rămânem împreună în această chemare istorică.’, a declarat Călin Georgescu.

Calin Georgescu a transmis un mesaj şi pe X

Călin Georgescu spune, pe pagina sa personală de X, că Europa şi România sunt „aflate în dictatură, au devenit mărunte și corupte'.

„11 martie 2025 – Azi, stăpânii au decis: fără egalitate, fără libertate, fără fraternitate pentru Români. Trăiască Franța și Bruxelul, Trăiască colonia lor numită România! În timp ce America devine măreață din nou, Europa și România – aflate în dictatură, au devenit mărunte și corupte. Indiferența noastră și a partenerilor noștri se va plăti cu sufletul poporului acesta zdrobit în aceste momente, dar vă asigur că lucrurile nu vor rămâne așa! Răul sistemului nu va învinge, răul lor nu ne va învinge! Noi suntem poporul! Noi suntem România„, este mesajul publicat pe X de Călin Georgescu.