La mai bine o lună de la decretarea Stării de Urgență, românii se întreabă când vor putea reveni la viața normală. Din viața 'normală' fac parte și mallurile, însă Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a precizat că măsurile de relaxare de care deja se vorbește nu vizează centrele comerciale.
La mai bine de o lună de la decretarea Stării de Urgență, românii au început să fie tot mai nerăbători în a-și relua viața de dinainte de pandemie. Pe fondul discuțiilor despre o posibilă relaxare a măsurilor după data de 15 mai, locuitorii României visează să poată merge liberi pe stradă, în parcuri, la o cafea sau la mall.
Când se redeschid mallurile. Veștile nu sunt cele mai bune
Totuși, Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a explicat la DIGI 24 că măsurile de relaxare se vor face gradual, iar mallurile nu intră în niciun caz în primul val de astfel de măsuri.
'Măsurile de izolare funcționează și presiunea pe spitale e redusă. Măsurile de relaxare nu înseamna reluarea competițiilor sportive, a mall-urilor și a centrelor comerciale. Ne gândim după următorele 3 luni, este o dinamincă care trebuie evaluată', a precizat Nelu Tătaru.
Foto: Hepta