Ce NU ai voie să faci în secția de votare. Amenzi uriașe pentru cei care încalcă legea la alegerile prezidențiale 2024

Ce NU ai voie să faci în secția de votare. Cei care votează pe 24 noiembrie 2024 la alegerile prezidențiale, dar și membrii Birourilor Electorale, trebuie să respecte o serie de reguli. Încălcările legii în ceea ce privește alegerile prezidențiale 2024 pot fi sancționate cu amenzi între 600 și 3.000 lei sau chiar închisoare.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

Există reguli clare și stricte pe care trebuie să le respecte atât votanții, în secția de votare, cât și membrii Birourilor Electorale. Pentru început, fiecare alegător prezintă actul de identitate operatorului de calculator. Apoi, după scanarea şi validarea actului de identitate, acesta se îndreaptă către membrii biroului electoral. Alegătorul semnează sau este însemnat şi semnează pe lista electorală. Primeşte buletinul de vot, intră în cabina de vot.

Ce nu ai voie să faci în secția de votare

În timpul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 și al alegerilor, în general, este interzis ca în cabina de vot să fie prezentă o altă persoană decât cea care votează. Există, însă, o excepție, atunci când, din motive temeinice, constatate de președintele secției de votare, alegătorul nu poate să voteze singur.

În această situație, el are dreptul de a chema în cabina de votare un însoțitor ales de el, pentru a-l ajuta. Potrivit legii, acesta nu trebuie să fie un membru al biroului electoral al secției de votare sau al candidaților și nici nu poate fi din rândul persoanelor acreditate.

Conform Ghidului publicat de Autoritatea Electorală Permanentă, încălcările legii pot fi clasificate fie ca și contravenții, fie ca infracțiuni, în funcție de severitatea faptei. Contravențiile reprezintă norme legale ce reglementează comportamentele necorespunzătoare și se sancționează cu amenzi. Acestea sunt considerate mai puțin grave decât infracțiunile și nu sunt reglementate de Codul Penal.

Infracțiunile electorale sunt acele fapte care contravin normelor legale referitoare la organizarea și desfășurarea alegerilor. Aceste acte sunt considerate infracțiuni deoarece pun în pericol corectitudinea și transparența procesului de votare și sunt reglementate de Codul Penal. Sancțiunile pot include chiar și pedepse cu închisoarea.

Potrivit Codului Penal, violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă cuprinsă între 600 și 90.000 de lei.

În cazul în care fapta este comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, acesta riscă între șase luni și trei ani de închisoare sau amendă între 1.800 și 150.000 lei și interzicerea exercitării unor drepturi.

Citește și: Cum arată casa lui Mihai Morar. Are un living spațios, cu open bar și mobilier alb

Citește și: Gestul făcut de Igor Cuciuc la o numai o zi de la înmormântarea fiicei de 17 ani. A postat un videoclip sfâșietor: „O așteptăm acasă pe Andreea…’

Care sunt faptele considerate infracțiuni electorale în secția de votare

  • Frauda la vot
  • Mita electorală
  • Falsificarea documentelor legate de alegeri

Orice cetățean român care observă aceste infracțiuni sau alte comportamente suspecte este obligat să informeze personalul secției de votare sau autoritățile competente.

Conform Legii 286/2009, care reglementează noul Cod Penal, aceste infracțiuni sunt clar definite și anume:

Împiedicarea exercitării drepturilor electorale

Art. 385.

(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Coruperea alegătorilor

Art. 386.

(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.

Frauda la vot

Art. 387.

(1) Fapta persoanei care votează:

a) fără a avea acest drept;

b) de două sau mai multe ori;

c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals. 

Violarea confidenţialităţii votului

Art. 389.

(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă.

(2) Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Nerespectarea regimului urnei de vot

Art. 390.

(1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale

Art. 391.

(1) Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă a unor persoane care nu figurează în această listă.

(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează introducerea de date, informaţii sau proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.

Nereguli în timpul votului:

  • Votarea în grup, votul multiplu
  • Introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât cele la care au dreptul alegătorii
  • Buletine de vot dinainte marcate
  • Pierderea unor buletine sau urne de vot
  • Utilizarea neregulamentară sau abuzivă a urnelor mobile
  • Cazurile în care secretul votului nu este asigurat, cabine de vot deschise
  • Limitarea dreptului alegătorilor de a-şi exprima votul din motive nejustificate
  • Înlocuirea urnei de vot cu o altă urnă de vot
  • Înscrieri fictive în listele suplimentare sau înscrierea unui număr anormal de mare de persoane

Nereguli legate de secția de votare/ziua votului

  • Deschiderea cu întârziere a secţiilor de votare, întârzieri excesive în administrarea votării
  • Absenţa materialelor electorale necesare (tuș, ștampile, urna mobilă, cabine de vot etc)
  • Urnă nesigilată sau sigilată necorespunzător (nu există un model standard pentru sigiliu, deci fiecare secție de votare are propriile metode; în general este o bandă albă, peste care se aplică ștampila de control a secției de votare)
  • Confuzie sau lipsă de organizare, cazuri în care membrii comisiilor de votare nu urmează procedurile
  • Prezenţa persoanelor neautorizate în secţiile de votare (primari, consilieri locali, membri de partid etc)
  • Cazurile în care identitatea alegătorilor nu este verificată
  • Activităţi inoportune din partea reprezentanţilor candidaţilor sau partidelor politice, imixtiuni în activitatea birourilor electorale sau observatorilor
  • Păstrarea în condiţii precare a buletinelor de vot neutilizate
  • Excluderea unor membri ai comisiilor de votare sau unor observatori pe motive nejustificate
  • Însoțirea frecventă de către membri ai birourilor electorale, observatori sau alte persoane a unor persoane care au dificultăți în a vota

De asemenea, fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot este interzisă prin lege. Cine va face asta, riscă amendă. Fotografierea unor documente oficiale nu e permisă, iar fotografierea unor documente oficiale nu e permisă, iar fotografierea altor persoane din secția de votare nu este recomandată, ținând cont de reglementările privind protecția datelor personale.

Contravențiile și amenzile pentru fraudele electorale

  • Înscrierea, cu bună știință, a unui alegător în mai multe liste electorale sau a unor persoane fictive în listele electorale, pentru care amenzile variază între 2.200 și 3.000 lei.
  • Nerespectarea obligației de a îndepărta materialele de propagandă electorală din sediul secției de votare, sancționată cu amenzi de la 1.400 la 2.000 lei.
  • Distrugerea sau deteriorarea listelor electorale, care atrage amenzi între 600 și 1.000 lei.
  • Refuzul de a permite accesul persoanelor autorizate în localul de vot, cu sancțiuni de la 600 la 1.000 lei.
  • Înmanarea buletinului de vot unui alegător fără act de identitate, pentru care amenzile se situează între 2.200 și 3.000 lei.
  • Continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei sau influențarea alegătorilor la secțiile de votare, sancționată cu amenzi între 1.400 și 2.000 lei.
  • Vânzarea sau consumul de alcool în apropierea secției de votare, interzis pe o rază de 500 de metri, pentru care amenzile sunt între 2.200 și 3.000 lei.

Codul Penal prevede pedepse de la șase luni la trei ani de închisoare pentru:

  • cei care votează la alegerile prezidențiale fără să aibă acest drept;
  • cei care votează de mai multe ori; cei care introduc în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul un alegător;
  • cei care utilizează un act de identitate fals sau nul sau cei care utilizează un buletin de vot fals.

foto: Eli Driu / Libertatea

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton