Ce nu știați despre Arsenie Boca, "doctorul sufletelor”. Minunile de la mormântul părintelui, de la Mănăstirea Prislop

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Luna trecută, pelerini din toate colţurile ţării au venit la Mănăstirea Prislop, la mormântul lui Arsenie Boca (1910 – 1989), despre care se spune că face minuni. Se spune că părintele putea să ghicească dacă numele cuiva începea cu A, C sau D sau dacă respectivul avea o sută de lei în buzunar. Alteori mergea mai departe și făcea, pur și simplu, minuni – o fată de 16 ani, de pildă, ar fi început să meargă din nou după ce a fost dată în grija lui şi transportată cu roaba la slujbele de la mănăstire.

Arsenie Boca a fost și pictor bisericesc profesionist. A trăit cea mai mare parte a vieţii din pictură. Celebra lui frescă de la Biserica din Drăgănescu, pe care a pictat-o în 15 ani în perioada post-preoție indignat Biserica pentru că nu se supunea canoanelor ei. Ea exprimă clar preocupările lui mistico-religioase şi ceva foarte personal.

Ce nu se cunoaște despre părintele Arsenie Boca

Una dintre primele aparţii în presă ale lui Arsenie Boca a avut loc în toamna anului 1940. La puţin timp după ce se întorsese de pe Muntele Athos, fusese tuns în monahism, potrivit adevărul.ro.

„Cu prilejul îndătinatului pelerinaj anual de la sf. mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de sus, a fost tuns în monahism tânărul diacon Zian V. Boca, luând numele de Arsenie. C. Ierodiacon Arsenie Boca este absolvent al Academiei noastre teologice Andreiane. Remarcat încă de pe băncile şcolii pentru deosebitele-i înclinări spre viaţa monastică, a fost trimis de I. P. Sf. Mitropolit Nicolae al Ardealului la Şcoala de Arte frumoase din Bucureşti, pentru a-şi perfecţiona marele său talent de pictor, iar apoi la sf. Munte Athos şi la Atena. Întors în ţară, şi-a petrecut viaţa la sf. mănăstire Brâncoveanu, departe de forfota lumii, alternând rugăciunea cu studiul picturii bisericeşti. E un caracter integru şi un monah de aspră trăire duhovnicească. Vechiul şi statornicul gând al I. P. Sf. nostru Mitropolit Nicolae de a alcătui o trupă de călugări luminaţi, prin aceste intrări în cinul monahal, este pornit pe calea înfăptuirii', scria Grigorie Marcu, redactor la Revista Teologică, într-un articol publicat în numărul din septembrie 1940.

În următorii ani, au urmat zeci de materiale care aminteau talentul artistic al călugărului, în articolele care făceau reclamă unor cărţi religioase. Filocalia, colecţia de învăţături, se număra printre cele mai populare volume.

În 1945, Arsenie Boca a fost arestat

În 1945, Arsenie Boca a fost arestat pentru câteva luni. Călugărul devenise între timp nu doar artistul din spatele cărţilor religioase dar şi modelul de inspiraţie pentru unii dintre autorii lor.

Arsenie Boca a fost în atenţia Siguranţiei şi mai apoi a organelor de Securitate timp de trei decenii, potrivit documentelor din Arhivele CNSAS. Popularitatea şi suspiciunile că acesta ar fi fost un duşman al regimului comunist şi un susţinător al Mişcării Legionare i-au adus necazuri. Zeci de informatori au fost puşi pe urmele duhovnicului, iar notele date de aceştia au fost cuprinse în peste 1.000 de file de dosar.

Timp de un deceniu, între 1945 şi 1955, părintele Arsenie Boca, considerat în prezent una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei, a trecut prin calvarul anchetelor şi al închisorilor comuniste.

Vezi galeria foto

Cum a fost turnat Arsenie Boca la Securitate

Zeci de informatori au fost puşi pe urmele duhovnicului, iar notele date de aceştia au fost cuprinse în peste 1.000 de file de dosar. Cele două dosare informative ale părintelui Arsenie Boca datează din perioada 1943-1968 şi 1985-1989. În 7 octombrie 1989, s-a decis scoaterea de sub supraveghere a părintelui Arsenie Boca. „Din măsurile întreprinse rezultă că nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste şi nu întreţine relaţii cu elemente urmărite. În prezent este grav bolnav, imobilizat la pat şi nu mai prezintă interes pentru securitatea statului', conluzionau angajaţii Securităţii.

„În predicile sale către populaţie întrebuinţează expresii cu subînţeles religios, dar care pot fi interpretate şi în sens politic, aşa cum este aceea semnalată prin nota informativă a Poliţiei Făgăraş: «Lupii vor fi sfâşiaţi de către oile atacate», care a fost explicată în felul următor: «Credincioşii, deşi mai puţini la număr, nu vor putea fi suprimaţi de puterea numerică a celor lepădaţi de credinţă, atât timp cât vor fi strânşi în jurul Bisericii', se arăta într-o notă informativă din 1945, citată de Adevărul.

Într-o altă notă informativă, din 21 noiembrie 1953, ofiţerii Siguranţei statului îl catalogau pe călugăr ca având legături cu adepţii misticismului din România și se preciza că „acest călugăr are «darul clarviziunii.

Arestat în 1948 şi anchetat de Siguranţa Făgăraş, după lunile petrecute în închisoare, călugărul este trimis să slujească la Mănăstirea Prislop. Se spunea că prezenţa călugărului în celulă le dădea celorlalţi arestaţi o stare euforică.

Din 1959, este silit să părăsească Mănăstirea Prislop şi să renunţe la activitatea preoţească. La începutul anilor 1960, Arsenie Boca era pictor în Atelierele Patriarhiei, în Bucureşti, dar reprezenta încă interes pentru organele Securităţii.

„Lumea venea nebună spre el. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu 'sfântul' de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni', preciza autorul unei note informative.

Victor Roşca, autorul cărţii „Moara lui Kalusek, susţine că securiştii l-au chinuit pe duhovnic, în timp ce acesta se ruga pentru ei. „Atunci, toţi demonii lui Kalusek se năpusteau asupra lui; fiecare vroia să dea măcar un pumn unui «sfânt», ca să-şi arate fidelitatea faţă de doctrina Partidului. Dar, spre deosebire de ceilalţi deţinuţi, ce urlau în timpul torturii, părintele se ruga pentru bătăuşi. Şi, prin sfinţenia sa, a reuşit să-i îmblânzească. De atunci, Kalusek, şeful Siguranţei Regiunii Braşov, cel mai înrăit torţionar, i-a permis să primească mâncarea de la femeile ce vin zilnic la poartă. Pentru că el n-a fost uitat de credincioşi nici chiar aici'.

Călugărul Arsenie Boca care împărţea mâncarea arestaţilor

O altă mărturie despre perioada petrecută în detenţie de părintele Arsenie Boca este prezentată de Luca Călvărăsan, în volumul „Istoria în lacrimi. Episodul Târgşor şi altele' apărut la Editura Bucura (Sibiu, 1998). Scena relatată se petrecea în arestul Siguranţei din Braşov, iar autorul povestea despre cum duhovnicul Arsenie Boca împărţea hrana primită de la vizitatori celorlalţi deţinuţi.

„Mâncarea servită de părintele Arsenie părea binecuvântată, mi se părea ca o cină de taină. Era gustoasă şi extrem de puţină. Am aflat mai târziu că femei credincioase din Schei, împreună cu altele din Braşov, veneau la poartă şi aduceau această mâncare pe care părintele Arsenie o împărţea prin rotaţie, când unor arestaţi, când altora, după cum i se permitea, întrucât arestaţii trăiau numai din aceasta şi raţia de pâine, un sfert de kilogram', relata autorul.

Pilda ceşcuţei de ceai, spusă de Arsenie Boca

Cea mai cunoscută povestire relatată de părintele Arsenie Boca are menirea să le aducă alinare celor aflaţi în suferinţă. Pilda ceşcuţei de ceai, spusă de duhovnicul de la Prislop, le arată oamenilor ce pot face „dacă viaţa li se pare grea şi sunt loviţi, bătuţi şi împinşi aproape fără milă, când lumea pare că se învârteşte necontrolat şi când simt că se află într-o suferinţă îngrozitoare'.

Iată povestirea spusă de părintele Arsenie Boca:

„O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!'.

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: ‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!',„Nu-mi place!', „Lasă-mă în pace!', dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!'. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!', am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu'. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!'

Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu'. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine', m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!', am strigat.

El doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!' Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?'. O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: „Acum uită-te la tine!'. Şi m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasă. Sunt frumoasă!'

El mi-a vorbit blând: „Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat.

Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine'.

Morala povestirii este următoarea, arăta duhovnicul Arsenie Boca:

„Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie. Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul'.

Arsenie Boca este înmormântat la Mănăstirea Prislop

Mănăstirea Prislop datează din secolul al XIV-lea, iar de-a lungul timpului a fost locul a numeroase evenimente care au intrat în istorie. În urmă cu cinci secole, în vecinătatea bisericii, călugărul Ioan şi-a amenajat o chilie, scobind o stâncă ascunsă de pădurea Silvaşului.

A murit însă înainte de a termina de dăltuit fereastra chiliei, ucis de vânătorii care l-ar fi confundat cu un animal sălbatic. La Mănăstirea Prislop se află mormântul şi piatra funerară a domniţei Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Vodă Basarab.

Cei mai mulţi vin aici pentru a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca. Duhovnicul născut în 29 septembrie 1910 în comuna hunedoreană Vaţa de Sus a slujit la mănăstirea Prislop şi la mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş şi a fost unul dintre martirii închisorilor din regimul comunist.

După moartea sa, în 1989, Mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat, a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din toate zonele ţării. Cel mai mare pelerinaj are loc în 28 noiembrie, când este comemorat fostul stareţ, ctitor şi duhovnic de la Prislop. Mănăstirea se află la aproximativ 10 kilometri de oraşul Haţeg şi la 20 de kilometri de Hunedoara, aparţinând de satul Silvaşul de Sus (Haţeg).

Urmărește-ne pe Google News