Casa de Pensii a venit cu soluții pentru pensionari, după ce mai mulți seniori s-au plâns că pensia le-ar fi fost recalculată greșit. Pensionarii sunt îndemnați să depună contestații la Casele de care aparțin pentru rezolvarea tuturor acestor probleme.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Seniorii acuză că anii în care au contribuit nu li s-au calculat, alții că nu li s-au luat în calcul toate veniturile, iar unii spun că formula de recalculare li s-a aplicat greșit.
Soluțiile Casei de Pensii pentru seniorii cu pensii recalculate greșit
Unii dintre pensionari nu au depus contestații și au ales varianta de a se adresa direct instanțelor. Aceștia au la dispoziție 45 de zile să conteste pensia recalculată, în instanță. Prin urmare, pensia va fi recalculată, iar, pentru zeci de mii de pensionari.
Casa de Pensii a Municipiului București a anunțat că numărul celor care au contestat pensia recalculată este unul mic, mai exact, 68.000 din 4.800.000 de pensionari, citează cancan.ro.
– 62.600 de cereri depuse de pensionari la nivel național (2.853 vor fi revizuite). Acestea au fost recalculate.
– 774 de cereri de revizuire vor fi emise la nivelul Municipiului București
– 686 de cereri de revizuire vor fi emise la nivelul județului Ilfov
– 4.900 de decizii de recalculare mai trebuie trimise în județul Ilfov
Posibile erori apărute la recalcularea pensiilor
Conform b1tv.ro, printre erorile care ai fi putut să apară la recalculare, se numără:
- Preluarea incorectă a datelor din documentele justificative: Aceasta se poate referi la stagii de cotizare, stagii asimilate, stagii în condiții speciale, venituri (salarii și sporuri), gradele de invaliditate/dizabilitate.
- Preluarea incorectă a datelor din documentele justificative: Aceasta se poate referi la stagii de cotizare, stagii asimilate, stagii în condiții speciale, venituri (salarii și sporuri), gradele de invaliditate/dizabilitate;
- Interpretarea eronată a legislației: Aceasta poate duce la erori în determinarea stagiilor contributive / necontributive, a punctajelor, a datelor de referință pentru calculul pensiilor.
- Certificarea/declararea incorectă a datelor de către angajatori: Informațiile furnizate de angajatori sunt esențiale pentru calculul corect al pensiei;
- Comunicarea inexactă/lipsa comunicării din partea beneficiarilor: Beneficiarii au obligația de a comunica orice modificare ce poate influența cuantumul pensiei;
- Calculul eronat al diferențelor dintre pensiile cuvenite și cele încasate: Această eroare poate apărea în cazul recalculărilor și revizuirilor.