Ce reguli se aplică de azi şi cât de mult cresc amenzile pentru cei care nu respectă Ordonanţa Militară nr. 4

.

Ordonananța Militară nr. 4, adoptată aseară, aduce reguli noi – s-a modificat intervalul orar în care persoanele trecute de 65 de ani pot ieși din casă, dar s-au înăsprit amenzile pentru cei ce încalcă legea.

Iată care sunt noile reglementări ale Ordonanței Militare nr. 4:


Cuprins

1. Între 20:00 – 21:00, bătrânii pot să-şi plimbe câinii

2. Orar dedicat vârstnicilor, la magazine

3. Cei care părăsesc carantina sau izolarea la domiciliu, buni de plată

4. Dezinfectant, la intrarea în fiecare bloc

De azi, persoanele în vârstă de peste 65 de ani pot ieşi din casă pe toată perioada zilei, dacă fac asta pentru a merge să-şi rezolve problemele de natură medicală (tratament oncologic planificat, dializă etc.). Vârstnicii pot merge la cabinetul medical cu maşinile proprii, cu cele ale familiei/susținătorilor sau cu mijloace de transport sanitar special. Ei sunt obligaţi să aibă asupra lor o declarație pe proprie răspundere, completată înainte de a ieşi din casă.


Vârstnicii pot să-și plimbe câinii între orele 20.00-21.00

De asemenea, tot începând de azi, bătrânii pot ieşi din casă şi seara, în intervalul orar 20:00-21:00, însă doar în apropierea casei lor şi numai pentru a asigura nevoile animalelor de companie. În acest caz, ei nu au nevoie de declarație pe proprie răspundere. În afara acestor noi reglementări, persoanele de peste 65 de ani pot ieşi din casă, ca şi până acum, în tot restul zilei, dacă realizează activităţi agricole sau sunt încă angajaţi, iar activitatea lor profesională nu poate fi desfășurată de la distanță.

La magazine, orar dedicat persoanelor în vârstă

Persoanele de peste 65 de ani au voie în continuare să iasă din casă şi în intervalul orar 11:00-13:00, pentru a merge la doctor, pentru a îngriji un copil sau o altă persoană vârstnică/bolnavă, pentru activităţi fizice individuale, dar şi pentru a-şi cumpăra alimente, medicamente şi alte bunuri de primă necesitate, pentru ei sau pentru animalele de companie. În toate aceste cazuri, ei trebuie să aibă asupra lor declaraţia pe proprie răspundere, completată. Iar începând de azi, magazinele ce comercializează alimente și produse de strictă necesitate sunt obligate să-şi organizeze programul astfel încât, între orele 11:00-13:00, să le fie asigurat, cu prioritate, accesul vârstnicilor în magazine.


Amenzi drastice pentru cei care părăsesc carantina sau izolarea la domiciliu

Tot de azi, cei care părăsesc locul în care au fost carantinaţi, fără aprobarea autorităților, vor fi amendaţi și vor fi obligaţi să reia ciclul de 14 zile de carantinare, însă de data aceasta, suportând ei toate cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. Prin noua Ordonanţă militară, şi persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu vor primi amenzi și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, plătind şi ei toate cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. O zi de carantină instituţionalizată costă, conform hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice din domeniu, 230 lei/zi/persoană. În plus, şi amenzile vor fi majorate, conform unui proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG 1/1999.


Astfel:

persoanele fizice care nu respectă prevederile ordonanţelor militare riscă, de acum, amenzi cuprinse între 2.000 şi 20.000 lei (până azi, amenzile erau de la 100 la 5.000 lei);

persoanele juridice care nu respectă prevederile ordonanţelor militare pot fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 10.000 şi 70.000 lei (până acum, amenzile erau de la 1.000 de lei la 70.000 lei).

Dezinfectant, la intrarea în fiecare bloc

Teoretic, amenzi între 10.000 lei la 70.000 lei riscă şi primăriile care nu vor asigura, începând de mâine, 31 martie, montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările în blocurile de pe raza sectorului/localităţii. Primăriile sunt obligate să dezinfecteze periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune ale blocurilor. O altă măsură pe care ministrul Afacerilor de Interne a luat-o aseară, prin noua ordonanţă militară, a fost aceea de a interzice majorarea prețurilor la energie electrică și termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate și carburanți, pe perioada stării de urgență.


Raed Arafat: „Refuzul la internare cade sub incidență penală'

În cadrul conferinței de presă ce a avut loc ieri-seară, în cadrul căreia au fost anunțate noile reguli ale Ordonanței Militare nr. 4, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a subliniat, printre altele, că pacienții nu pot fi refuzați la internare.

„Refuzul de internare – şi atragem atenţia asupra acestui lucru – a unui pacient care are nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti cade sub incidenţă penală. Atragem atenţia managerilor şi şefilor de secţie, precum şi medicilor care efectuează gărzi în spitale că pacienţii nu pot fi refuzaţi, tratamentul, pe motiv că nu există confirmarea sau infirmarea faptului că sunt pozitivi sau negativ COVID', a declarat Raed Arafat.


Arafat a declarat că a emis un ordin în acest sens după ce au fost întâlnite mai multe cazuri de acest gen.

„Am emis patru ordine (…) în patru aspecte, pe care o să le explic. Primul, şi pe care-l considerăm extrem de important, este cel care stabileşte anumite reguli pentru internarea pacienţilor care se prezintă la unităţile de primiri urgenţe şi la spitale.

După ce ni s-a semnalat că în unele situaţii s-a întârziat cu internarea sau cu transferul din cauza lipsei testării şi a confirmării sau a infirmării infecţiei cu COVID, am decis să emitem un ordin al comandantului acţiunii, care stabileşte clar că orice pacient poate fi suspectat de a fi COVID pozitiv, chiar dacă nu există testarea la nivelul unităţii de primiri urgenţe, motiv pentru care personalul medical trebuie să se protejeze corespunzător, după care pacientul care are altă patologie şi care necesită internare imediată sau pacientul în stare critică se va interna în spitalul în care există sau la care s-a prezentat sau în alt spital conform ordinului Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Afacerilor Interne 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic a pacientului critic sau la un spital stabilit de direcţiile de sănătate publică'.


De asemenea, Arafat a mai spus că medici primari, specialiști sau rezidenți, angajați ai unităților sanitare pot fi detașați la alte unități medicale, potrivit Ordonanței Militare nr. 4,

„Aceștia nu pot refuza detașarea. Dacă detașarea se face în altă localitate decât cea de domiciliu, autoritățile locale au obligația de a le asigura cazarea și masa’

O altă măsură prevede că ambulanțele ambulanțele vor trece în subordinea Inspectoratelor pentru Situații de Urgență pe timpul instituirii stării de urgență în România.


Prețurile la gaze, carburanți, apă, salubritate, energie electrică și termică nu mai pot fi majorate!

Preţurile la energie electrică şi termică, gaze, apă, salubritate şi carburanţi nu mai pot fi majorate pe perioada stării de urgenţă, începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei Militare numărul 4 – a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, într-o declarație de presă făcută de la sediul MAI.

„Am decis că odată cu publicarea prezentei Ordonanţei Militare în Monitorul Oficial, în perioada stării de urgenţă preţurile la energie electrică şi termică, gaze naturale, alimentarea cu apă, salubritate şi carburanţi nu mai pot fi majorate peste nivelul practicat la data de astăzi, la data emiterii prezentei ordonanţe militare’.

Ministrul Afacerilor Interne a adăugat:

‘Aceste preţuri pot doar să scadă în funcţie de cerere şi ofertă, în nici un caz nu vor mai putea fi majorate’.