Scandalul în care este implicat preotul Visarion Alexa a zguduit din temelii Biserica Ortodoxă Română. În luna octombrie, acesta ar fi recunoscut acuzațiile de abuz sexual, iar în aceeași zi s-au anunțat și măsurile luate de Arhiepiscopie. Acum, au apărut noi informații legate de acest caz, iar avocatul duhovnicului a făcut o serie de declarații despre investigația care se desfășoară în legătură cu plângerea penală pentru agresiunile sexuale.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Era iubit de mulți, ba chiar era considerat drept duhovnicul vedetelor. A fost invitat chiar și în podcasturi, așa că a fost un adevărat șoc momentul în care s-a aflat că este acuzat de agresiune sexuală.
Avocatul lui Visarion Alexa a dezvăluit acum că nu au mai apărut și alte dosare în care să fie implicat clientul său, așa că acesta a rămas în prezent doar cu o plângere penală.
Inițial, apăruseră în spațiul public informații despre acuzații venite din partea mai multor enoriașe, însă momentan există doar plângerea penală depusă de o posibilă victimă a preotului.
Citește și: Cum arăta chilia preotului Visarion Alexa, unde ar fi agresat mai multe femei: „Era ticsită cu…'
Citește și: Se schimbă modul în care se face spovedania, după cazul Visarion Alexa
Ce spune noul avocat al lui Visarion Alexa
La finalul lunii septembrie, Mariana Mihai, primul avocat al preotului, a fost înlocuită de Teodor Cenușe. Cel din urmă a făcut acum o serie de precizări despre cazul care a șocat o țară întreagă.
„Până la finele lunii octombrie, nu am primit nicio înstiințare din partea procurorului despre alte plângeri. Desigur, știm din presă despre alte posibile acuzații. Pe noi nu ne-a înștiințat nimeni, pe cale oficială, că ar exista mai mult de o singură plângere, cea inițială. Nu vreau să le comentez.
Nu știu ce se ascunde în spatele fiecărui material de presă. Nu știu ce fel de strategie pregătește procurorul pe această chestiune. Dacă le va lua sau nu în considerare. Vom vedea la momentul oportun. E un dosar de cercetare penală care-și va urma drumul! Ceea ce e sigur e că nu discutăm în continuare decât de o plângere la adresa clientului meu!’, a declarat avocatul Teodor Cenușe pentru Playtech.ro.
Când se va lua o decizie oficială
Conform avocatului lui Visarion Alexa, momentan se așteaptă ca Parchetul să facă următorul pas în acest dosar.
„Momentan nu e absolut nimic nou în situația părintelui. Și nici nu se va schimba până când procurorul de dosar nu va decide ce pași urmează. Nu există un interval de timp bine definit în care să se ia o decizie sau alta. Ca atare, toată chestiunea asta ar mai putea dura săptămâni sau poate chiar luni. Nu se pune în termenii ăștia problema. (n.r. dacă judecătorul va ține cont că acuzatul este preot) Instanța va judeca doar faptele. Atât și nimic mai mult!’, a declarat avocatul, pentru sursa citată anterior.
Sursă foto: Facebook