Ce tip de lapte se ieftinește și cu cât

.

Se ieftinește laptele, pentru șase luni, însă nu oricărui tip de lapte i se va aplica o reducere, ci trebuie să bifeze anumite condiții, după cum au decis Guvernul, reprezentanţii procesatorilor şi ai reţelei marilor magazine. Surse din Guvern au dezvăluit faptul că laptele o să fie mai ieftin cu 20%, însă această scădere de preț o să fie valabilă doar pentru următoarele șase luni. 

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Premierul Nicolae Ciucă anunţă că, în urma consultărilor cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri, de procesatori şi ai reţelei marilor magazine, au fost găsite ‘soluţii pentru sprijinul fermierilor, al procesatorilor şi pentru a ajuta piaţa laptelui, cu tradiţie în România’.

Astfel, vor fi acordate ajutoare financiare în două etape, primele plăţi fiind pentru cererile în valoare de 21,6 milioane de euro depuse de crescătorii de vaci de lapte până la 23 martie. În a doua etapă, ‘fermierii vor beneficia de compensaţii în valoare de 22 de milioane de euro, pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina’, arată Executivul.


„La nivelul Guvernului şi al autorităţilor statului am făcut în aceste zile propria analiză şi avem soluţii pentru sprijinul fermierilor, al procesatorilor şi pentru a ajuta piaţa laptelui, cu tradiţie în România. Este important să optimizăm funcţionarea întregului lanţ de producţie şi distribuţie, de la fermier până la raft, punând în centrul preocupărilor consumatorul român. Grija noastră este ca toţi cetăţenii români să aibă acces la produsele necesare pentru un trai decent', a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.


Citește și: Ce probleme a avut Laura Cosoi cu a treia sarcină. De ce a fost nevoită să stea departe de fiicele mari, după ce a născut: „Am depistat că… / EXCLUSIV

Citește și: Tudor Chirilă, reacție acidă după ce o fată l-a pozat în metrou și a postat imaginea pe Facebook: „Lipsă de bun-simț’

Cu cât se ieftineşte laptele

De asemenea, pentru susţinerea procesatorilor români din industria alimentară, va fi îmbunătăţită şi adaptată, în termen cât mai scurt, măsura potrivit căreia procesatorii beneficiază de o primă de 10% din valoarea producţiei prelucrate în România. Proiectul de act normativ se află deja în analiza şi dezbaterea Parlamentului.


Este bine de știut și faptul că această scădere de preț urmează să se aplice pentru laptele mai scump de 7 lei litrul, produs în România şi cu grăsimi 1,5% şi 3%. În acest moment, sursele din Guvern au spus că încearcă să se găsească cadru legislativ prin care să poată să fie introdusă această măsură.

Directorul executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci HolsteinRo’, Ionuţ Lupu, a afirmat că fermierii vând, în acest moment, litrul de lapte cu 2,1-2,5 lei, în timp ce în magazine preţul litrului de lapte variază între 6,9 şi 10 lei. Acesta a mai spus că în România laptele este cu 30% mai scump la raft decât în Europa Centrală.


„Vorbim de 30% lapte mai ieftin în Europa de Vest şi vorbim de 30% costuri mai mari pe care le avem în momentul de faţă, dar pe care supermarketul şi procesatorii pe filieră nu vor să le acopere, ceea ce va duce inevitabil la falimentul fermierilor români. E o problemă doar de timp’, a spus directorul executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci HolsteinRo’.


Se pare că 10% din reducerea la lapte o vor suporta procesatorii, iar celelalte 10 procente vor fi suportate de retaileri. 

Conform surselor guvernamentale citate de Antena 3 CNN, obiectivul este ca preţul laptelui la raft să fie mai mic cu 20% pentru jumătate de an.