Specialiștii au dezvăluit încă de la începutul anului care sunt pacienții care se pot vaccina, chiar dacă suferă de anumite boli, cu excepția celor care au boli autoimune. Vaccinul anti-COVID este indicat persoanelor cu boli pulmonare, cardiace sau obezilor, pentru că aceștia riscă forme severe ale bolii.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Prin urmare, specialiștii recomandă celor care au probleme pulmonare să se vaccineze anti-COVID-19, pentru că infecția cu coronavirus atacă în principal plămânii.
„Singura mențiune este legată de faptul că trebuie să urmeze cu strictețe tratamentul cronic recomandat de medicul specialist și să nu se afle, la momentul vaccinării, într-un puseu de boală’, a declarat Dr. Beatrice Mahler, manager Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, în cadrul unei dezbateri organizate de Colegiul Medicilor cu TVR.
De asemenea, și cei care suferă de obezitate trebuie să se vaccineze fără ezitare, potrivit conf. univ. dr. Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF Timișoara. Aproximativ 20% dintre românii adulți suferă de obezitate, respectiv 1 din 5 persoane adulte.
„Pacienții obezi trebuie să se vaccineze, pentru că persoanele care au obezitate au un risc crescut de a dezvolta forme severe ale infecției cu Sars-COV-2, am văzut acest lucru încă de la începutul pandemiei. Ministerul Sănătății poziționează obezitatea pe locul 2 în ceea ce privește comorbiditățile la care este indicat să se intervină prin vaccinare din a doua etapă’, a menționat și conf. univ. dr. Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF Timișoara.
Ce trebuie să știe pacienții cu boli cardiace
Prezența patologiei cardiace preexistente nu reprezintă o contra indicație pentru vaccinare, a menționat dr. Alexandru Scafa Udriște, medic cardiolog la Spitalul Clinic de Urgență București.
„Din contră. Persoanele cunoscute cu afecțiuni cardiace, cele care au avut un infarct sau se știu hipertensive, mai ales dacă au și diabet asociat, fac forme moderate către severe de COVID-19, cu evoluție proastă. Deci, trebuie vaccinată în etapa a doua cu prioritate. Nu există o ezitare pentru vaccinare’, a insistat medicul cardiolog.
Toate studiile efectuate până în prezent pentru validarea vaccinurilor COVID-19 nu au evidențiat reacții adverse la pacienții cu boli endocrine, boli tiroidiene sau diabet zaharat.
„Practic, nu este cunoscută nici o boală endocrinică, nici dintre cele autoimune, care să se constituie drept contraindicație la vaccinurile COVID-19, cu precizarea că boala trebuie să fie stabilă și compensată.
Bolile endocrine reprezintă un risc pentru infecția cu coronavirus, mai ales în cazul patologiei endocrine’, a arătat dr. Cătălina Poiană, președintele Societății Române de Endocrinologie.
Citește și:
Cât ne protejează vaccinul anti-COVID-19 de la Moderna. Imunitatea nu este pe viață!
Prospectele vaccinurilor anti-COVID 19 de la Moderna și Pfizer. Indicații și efecte adverse
Studiu: COVID-19 ar putea evolua într-o boală sezonieră, similară răcelilor
Anumite boli implică măsuri speciale
Totuși, sunt câteva măsuri de siguranță pe care trebuie să le ia pacienții cu boli adrenale autoimune, cum ar fi insuficiența cortico suprarenală.
„Dacă după vaccinare apar reacții adverse – febră sau durere musculară – li se recomandă să își crească doza substitutivă gluco corticoidă, ca la orice infecție respiratorie ușoară, o recomandare de rutină’, a recomandat dr. Cătălina Poiană, în dezbaterea Colegiului Medicilor.
De asemenea, se pot vaccina împotriva COVID-19 și persoanele cu boli hematologice maligne, precum leucemiile, mai scris newsweek.ro.
„Un răspuns bun la vaccinare presupune un sistem imun foarte bun. Din nefericire, pentru pacienții hematologici, există o imunodeficiență legată de boală. Aproape toți au, pentru că sunt boli ale sistemului imun natural.
În plus, terapia pentru aceste boli lovește tot în sistemul imun, îl slăbește.
Decizia de vaccinare și momentul – căci momentul este important – trebuie decis împreună cu medicul hematolog curant’, a avertizat prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România.