Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a respins fostului candidat Călin Georgescu solicitările de măsuri provizorii, mai exact suspendarea deciziei Curții Constituționale și reluarea procesului electoral cu turul 2, între el și Elena Lasconi.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Călin Georgescu ceruse CEDO să dispună anularea deciziei CCR şi să ceară României să reia alegerile prezidenţiale cu turul al doilea. CEDO a respins cererea.
Călin Georgescu a pierdut la CEDO
Călin Georgescu declarase, în urmă cu o săptămână, că a fost plecat în Franţa şi Germania pentru a discuta cu avocaţii care l-au reprezentat la CEDO şi pentru a discuta despre ce alte căi de atac pot fi luate în calcul.
„Decizia a fost adoptată, în unanimitate, de o Cameră compusă din șapte judecători. În decizia sa, Curtea a reamintit că, în conformitate cu articolul 39 din Regulament, măsurile provizorii sunt aplicabile numai în caz de risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept prevăzut de Convenție care, dat fiind natura sa, nu ar putea fi reparată, iar persoana care invocă asemenea drept nu ar putea fi repusă in situaţia anterioară sau despăgubită în mod corespunzător.
În plus, astfel de măsuri nu pot fi adoptate decât în circumstanțe excepționale, atunci când acest lucru este necesar în interesul părților sau pentru buna desfășurare a procedurii.
Curtea a respins cererea dlui Georgescu ca fiind in afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulament. Luând in considerare cererea prezentată, împreună cu temeiurile si motivele pe care aceasta se bazează, Curtea a decis in conformitate cu practica sa bine stabilită că cererea dlui Georgescu nu se referă la o vătămare ireparabilă în înțelesul articolului 39 din Regulamentul Curții.
Curtea a considerat că cererea este în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentului Curții și a decis sa nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate”, explică CEDO în comunicat.
Ce a cerut Călin Georgescu:
- suspendarea efectelor deciziei CCR de anulare a alegerilor, până la soluționarea cauzei
- obligarea Guvernului României să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur, și să organizeze turul doi al alegerilor prezidențiale între el și Lasconi
- obligarea statului român să adopte măsuri pentru remedierea prejudiciilor morale și democratice, prin restabilirea încrederii în procesul electoral.
Ce urmează după ce Călin Georgescu a pierdut la CEDO
După această decizie a CEDO privind măsurile provizorii, cazul deschis de avocații lui Călin Georgescu va merge însă mai departe, dar pe procedura normală de desfășurare a unui proces la Curtea de la Strasbourg.
Mai exact, Curtea va analiza cauza – solicitarea de anulare a deciziei CCR -, iar dacă nu întrunește toate condițiile stabilite de Regulament, mai ales de Art. 47, Curtea poate refuza judecarea sa.Articolul 47 prevede dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil.
După ce Curtea primeşte toată informaţia necesară, cererea va fi repartizată unui organ judiciar în dependenţă de tipul cauzei: un singur judecător, un Comitet sau o Cameră.
„Măsurile provizorii prevăzute de articolul 39 din Regulamentul Curţii (Rules of Court) sunt decise în legătură cu proceduri în fata Curții, fără a influența orice decizie ulterioară privind admisibilitatea sau fondul cauzei. Curtea impune asemenea măsuri provizorii numai în cazuri excepționale, când reclamanții ar fi altfel expuși unui risc iminent de vătămare ireparabilă”, a mai transmis CEDO.