Un copil cu steagul României pe piept a intrat aseară, pe teren, în timpul meciului României cu Olanda: "Am vrut să dau mâna cu Niță. Am reușit..." / Imagini emoționante

 Dumba Gabriela
.

Un copil a intrat pe teren, marți, în minutul 90 al partidei România – Olanda, din optimile EURO 2024 și a alergat spre portarul Florin Niță, pe care a vrut să-l îmbrățișeze. Copilul a reușit să ajungă la tricolorul său preferat din Naționala României, chiar dacă a fost alergat de forțele de ordine. Presa internațională prezentă la meci a surprins bucuria imensă de pe chipul copilului.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Pe final de joc, atunci când scorul era deja 2-0 pentru olandezi, un copil a fugit din sectorul pe care îl ocupa în galeria României și a pătruns pe teren, într-un moment în care mingea era în jumătatea noastră. Micul suporter al tricolorilor voia să ajungă la Florin Niță.

profimedia-0885195752-4profimedia-0885195752-4

Copilul român a intrat pe teren să-i strângă mâna lui Niță

Deși UEFA interzice difuzarea unor astfel de imagini cu spectatori pătrunzând pe teren, momentul în care copilul român a intrat pe teren a fost surprins pe transmisiune, în condițiile în care puștiul a pătruns pe gazon chiar în zona în care se afla și mingea.

Copilul, care purta un tricou cu harta României pe piept, a reușit să ajungă la Florin Niță, chiar dacă a fost blocat de mai mulți stewarzi, care ulterior l-au condus rapid în afara terenului. Fericit, puștiul nu a opus nicio rezistență, părăsind terenul ținut de mână de doi oameni de ordine.

Suporterii români aflați în peluză nu au gustat însă momentul și au început să fluiere și să arunce cu pahare de plastic în forțele de ordine, care au încercat să-l impiedice pe copil să-și îndeplinească marea dorință. A vrut „să dea mâna cu Niţă'. „Am vrut să dau mâna cu Niță și demult am vrut să-l văd și să dau mâna cu el. N-am reușit la Ronaldo și am vrut să fac aici. Și am reușit!', a povestit, bucuros, băiețelul, la Antena 3.

Mai multe imagini pot fi văzute AICI.

Mama lui a declarat că, la rândul ei, s-a bucurat că fiul ei și-a îndeplinit una dintre marile dorințe și spune că a luat-o și ea prin surprindere că a intrat pe teren. „Oarecum (n.r. că a luat-o și pe ea prin surprindere). Visul exista de ceva timp, a încercat și la Ronaldo, dar nu i-a reușit. A profitat de moment, un moment oarecum de neatenție având în vedere că a fost în primele rânduri, în rândul patru și a speculat momentul și a reușit. M-am bucurat sincer. Orice mamă e fericită pentru fiul ei când își îndeplinește un vis și în ce moment… (…) Ne-a umplut inimile', a spus mama băiatului.

Pozele cu micul microbist s-au răspândit pe rețelele sociale. Cineva l-a recunoscut, spunând că a călătorit împreună cu el în tren.

„Puștiul ăsta a venit cu mine în tren de la Berlin, împreună cu părinții lui, din cel mai nordic punct al Germaniei de pe o insulă mai sus de Rostock! Este extraordinar puștiul ! Am văzut poze și video cu el cum a stat până la 3 dimineața să deseneze steagul României pe singurul lui tricou galben fiindcă nu avea de unde să cumpere echipament al naționalei ! La ora 3 dimineața, cu tricoul încă ud, a plecat cu trenul să străbată aproape 800 km pentru a vedea naționala României! Înainte de a coborî în gara Munchen, eu am schimbat tricoul de pe drum cu unul al naționalei și el se uita la mine cu jind! Respect puștiule! Respect România ! Respect Dna Anca din Bistrița pentru cum vă învățați copiii sa iubească România deși locuiesc și învață în Germania! Jos pălăria!', a scris un bărbat pe Facebook.

Citește și: Emily Burghelea are nevoie de mai multe operații după accidentul suferit în vacanța din Mauritius: „Sunt prin spitale. Trec printr-o perioadă foarte dificilă și…'

Citește și: „Copilul, deși ne aduce niște lucruri foarte frumoase în viață, poate distruge relația dintre părinți’. Diana Dumitrescu spune cum stau, de fapt, lucrurile între ea și soțul ei

Și în timpul meciului România-Ucraina a intrat pe teren un suporter român!

Nu a fost pentru prima oară când o persoană din galeria tricoloră a pătruns pe teren și a întrerupt partida pentru câteva zeci de secunde.

S-a întâmplat și la primul meci disputat de România la turneul final, împotriva Ucrainei, încheiat cu singura victorie a tricolorilor la competiția disputată în Germania.

în minutul 73, atunci când era deja 3-0 pentru 'Tricolori', un fan român a intrat pe teren și a mers direct către căpitanul Nicolae Stanciu. Stewarzii s-au repliat imediat, după ce arbitrul a fluierat câteva secunde întreruperea jocului. Românul a fost scos de pe gazon ulterior cu ușurință.

Imediat după fluierul final, suporterul a oferit o reacție și a dezvăluit că a primit interdicție la toate meciurile de la EURO 2024. 'Nu regret interdicția, este numai pentru EURO. Am făcut-o din instinct', a declarat fanul.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton