Spre deosebire de noi, ceilalți, Cosmin Precup, paramedic SMURD, nu stă acasă. Dar o face motivat. El și colegii lui se află acum în linia întâi în lupta cu coronavirusul, tocmai pentru ca noi, ceilalți, să fim bine. Și vom fi, atât timp cât acești oameni curajoși, empatici și dedicați 100% profesiei lor sunt aici și ne veghează!
Cosmin, să fii paramedic la ISU este un job extrem de solicitant în general, dar cum e acum, de când a izbucnit pandemia de coronavirus?
Față de perioada „normală, cazurile au cam scăzut, cel puțin asta am observat eu, dar noi încercăm să rămânem concentrați și să ne facem treaba cât mai bine.
Ai timp să te gândești la tine, la riscurile pe care le implică profesia ta, mai ales în perioada asta?
La mine mă gândesc doar când ajung acasă, dar chiar și atunci, dacă aud o sirenă de ambulanță, tresar și am tendința de a „pleca la caz. Ne protejăm în funcție de sfaturile medicilor epidemiologi, cât despre riscuri… Riscuri vor exista mereu.
Care a fost cazul care te-a impresionat cel mai mult în ultima vreme? S-a întâmplat să te simți depășit de situație, neputincios?
Sunt multe cazuri impresionante. Unele îți rămân în memorie, altele încerci să le uiți. Te simți neputincios de fiecare dată când nu reușești să salvezi o viață… Sunt conștient că nu pot salva pe toată lumea, dar mă concentrez maxim să dau tot ce pot și, la final, să fiu conștient și mulțumit că am făcut tot ce se putea face pentru persoana respectivă. Nu e timp de învinovățire, trebuie să rămâi concentrat pentru următorul caz.
Din cauza panicii, oamenii au tendința să sune la 112 de multe ori fără un motiv real, iar asta reduce mult șansele celor cu adevărat bolnavi. Când este cazul să se neliniștească, în contextul actualei pandemii?
Așa cum informează și autoritățile, numărul de urgență 112 este strict pentru urgențe. Binențeles că sunt oameni care exagerează, și apoi intervine panica, dar trebuie să fim conștienți că, în timp ce noi sunăm la 112 pentru o migrenă, altă persoană poate chiar are o problemă gravă de sănătate și necesită o intervenție rapidă a ambulanței.
Ai tu un mod special de a încuraja oamenii… Am văzut că pe sub uniformă porți un tricou pe care scrie AZI NU MOARE NIMENI.
Care e povestea din spatele mesajului? Povestea tricoului este mai de la început așa, când am simțit nevoia să transmit un mesaj pacienților panicați. Atunci când vezi 3, 4 oameni în roșu cum aleargă în jurul tău să-ți acorde îngrijiri, cel mai important lucru este să rămâi calm, și atunci încerc, cum pot, să empatizez și să te liniștesc.
Puteți citi interviul integral în numărul de mai al revistei VIVA!
Revista se poate găsi în rețelele: Kaufland, Cora, Metro, Carrefour, Auchan, Inmedio, Nis Petrol, OMV.