Suntem prea ocupați. Prea ocupați cu lucruri mărunte. În Săptămâna Mare am alergat cu toții la cumpărături pentru mâncare și pentru cadouri, ne-am închis cu orele sau zecile de ore în bucătărie, ca să avem mese îmbelșugate (și să aruncăm mâncarea, eventual, ulterior) și ne grăbim să ajungem la biserică în Joia Mare. Dar, ce înseamnă credința, de fapt?
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Evident că nu sunt eu în postura în care să-mi asum o descriere sau o caracterizare a credinței. Suntem, cu toții, prea mici pentru așa ceva. Dar, tocmai pentru că nici eu nu cred într-o descriere universală și general-valabilă, vă las aici câteva rânduri la care să reflectați. Și sper să fiți, măcar într-o oarecare măsură, de acord cu mine. Haideți să fim mai buni cu noi înșine și cu cei din jur, să apreciem mai mult faptele decât vorbele, să râvnim mai mult după lucruri spirituale, decât materiale.
Credința nu înseamnă religie.
Nu înseamnă când speli, când calci, ce mănânci.
Nu înseamnă nici preoți. Și nici la ce biserică te duci.
Credința este în suflet. Și mai ales în comportament.
Credința înseamnă să fii bun.
Să nu faci rău intenționat sau premeditat.
Să îți pară rău sincer atunci când greșești. Și să ceri scuze pe bune. Nu pentru că trebuie.
Credința este să dăruiești din multul sau din puținul pe care îl ai.
Înseamnă să ajuți oamenii care au nevoie și să intuiești când au nevoie.
Să faci bucurii celor din jur.
Să nu judecăm. Sau să nu judecăm prea aspru. Sau, dacă judecăm, să cerem scuze.
Să faci sacrificii pentru ceva / cineva care merită. Și să nu regreți apoi.
Credința este să știi că orice este greu va trece.
Să spunem rugăciuni pentru cei care au nevoie, nu doar pentru noi.
Să nu uităm să mulțumim pentru ce avem.
Să nu mai fim mereu mulțumiți de ceea ce nu avem.
Credința este să te gândești la Dumnezeu și atunci când nu ai nevoie de El.
Și, mai presus de toate, credința înseamnă să știi și să crezi că Dumnezeu NU bate. Niciodată. Nu ne bate. EI are grijă de noi.
Sursă foto: pinterest