Cristian Tudor Popescu este de părere că respingerea definitivă, de către CCR, a candidaturii lui Călin Georgescu la Președinția României, demonstrează că lucrul cel mai puternic în România este Constituția. Jurnalistul apreciază că "Georgescu și Șoșoacă au concurat în mod necinstit" în cursa prezidențială.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
- 1 CTP, reacţie categorică după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
- 2 „Candidatul Georgescu și înainte, candidata Șoșoacă, au luat-o pe miriște”
- 3 Călin Georgescu, prima declarație după decizia CCR
- 4 Călin Georgescu susține că „sistemul este violent fizic și psihic”
- 5 Comunicatul Curții Constituționale
- 6 Ce urmează după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
Curtea Constituțională a respins marți, definitiv, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai. În ședința Curții, judecătorii CCR au respins cu unanimitate de voturi toate contestațiile depuse la decizia luată de Biroul Electoral Central duminică seara, când a fost invalidată candidatura lui Georgescu.
CTP, reacţie categorică după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
În opinia lui Cristian Tudor Popescu, Constituția reprezintă cel mai puternic element al statului român, mai presus de voința populară exprimată prin vot.
Întrebarea la care mulți nu știu răspunsul corect în această țară este: cine are puterea cea mai mare în țară, într-un anume moment? Iat, sunt mulți care spun votul poporului este cel mai puternic în țara noastră. Prin urmare, lăsați-ne să votăm pentru că votul poporului este suprem! Ceea ce învățăm acum, democrație, nu este adevărat.
Cel mai puternic lucru în țară în acest moment este Constituția. Într-o democrație cel mai puternic lucru nu este votul, votul nimănui, nici în alegeri locale, nici în alegeri parlamentare, nici prezidențiale, nici votul în Parlament. Într-un anume moment, cel mai puternic lucru este Constituția și legile în vigoare.
Sigur că și Constituția, și legile pot fi schimbate la un moment dat. Cum? Prin vot! Pot fi schimbate de popor prin referendum sau prin reprezentanții săi aleși. Dar atunci când se produce o rundă de alegeri în acel moment este valabilă Constituția, în acel moment sunt valabile legile și ele prevalează votului', a afirmat Cristian Tudor Popescu într-o intervenție pentru emisiunea Bună, România', cu Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu.
„Candidatul Georgescu și înainte, candidata Șoșoacă, au luat-o pe miriște”
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a subliniat un alt aspect al candidaturii lui Călin Georgescu, pe care îl consideră neregulamentar, subliniind că acesta, la fel ca și candidata Șoșoacă, a încercat să câștige un avantaj necuvenit în competiție prin declarații controversate.
Candidatul Georgescu și înainte, candidata Șoșoacă, au luat-o pe miriște. Deci au concurat în mod necinstit în raport cu ceilalți candidați. Eu vorbesc acum de un criteriu de care nu s-a vorbit în toate discuțiile de până acum, după știința mea, criteriul șanselor egale.
Nu mai vorbesc în clipa de față de încălcarea Constituției, ci de faptul că ceilalți competitori nu s-au apucat să folosească exprimări de genul: ieșim din NATO, ieșim din UE, participăm la hăcuirea Ucrainei. Recurgând la astfel de procedee, Georgescu și Șoșoacă au obținut avantaje necuvenite în competiție', a concluzionat Cristian Tudor Popescu.
Călin Georgescu, prima declarație după decizia CCR
În prima sa declarație după decizia CCR, Călin Georgescu a spus că „misiunea’ sa a fost îndeplinită, pentru că a „expus demonul în toată hidoşenia lui’.
„În această campanie, în această chemare, așa cum am numit-o, nu despre mine a fost vorba vreodată. Pentru mine ați contat voi, poporul, nu eu. Nu a fost și nu este vorba despre omul Călin Georgescu, putea fi oricare altă persoană. Sistemul nu acceptă pe nimeni din afara lui. De aceea, eu am spus că nu schimbăm omul, ci schimbăm sistemul.
Practic, oricare dintre voi ar fi fost în locul meu ar fi putut ajunge Președinte spunând adevărul și dorind binele acestei țări – desigur, însă, sistemul nu l-ar fi acceptat pe baza acestor idei și pe baza acestui discurs.
Pentru prima dată în 35 de ani, eu alături de voi am venit și am spus adevărul, am vorbit despre corupție, despre drepturile îngrădite ale poporului, despre umilințele și nedreptățile la care suntem supuși și, cel mai important, am venit cu soluțiile prin programul de țară „Hrană, Apă, Energie'’, a declarat Călin Georgescu la Realitatea Plus.
„Am fost și vreau să rămân un președinte al păcii. Am vrut ca Bucureștiul să fie capitala păcii și România să fie o Elveție a Răsăritului. Ca să ajungem acolo este nevoie să privim realitatea în ochi (…). Am spus că vreau să vină românii de peste hotare înapoi acasă și cred că acolo cred că am supărat cel mai tare interesele Uniunii Europene, pentru că ei nu vă vor înapoi acasă, au nevoie de salahori în toate domeniile de activitate’, a continuat Călin Georgescu.
Călin Georgescu susține că „sistemul este violent fizic și psihic”
„Violența sa vine din ura profundă pe care o are față de poporul pe care trebuia să îl protejeze și nu să îl abuzeze. Violența a început din interiorul sistemului către popor și nu invers. Eu vă mulțumesc tututor, știu că în inimile voastre arde sentimentul de nedreptate și este normal să fie așa, dar să fim sinceri și cu noi, am ajuns aici și din cauza noastră, a tuturor celor care am privit de la distanță, care ne-am bazat și i-am așteptat pe alții, în loc să ne bazăm pe noi’, a adăugat el.
„Misiunea de a schimba în bine aparține unei țări întregi, unui întreg popor, nu unui singur om. De aceea, am vorbit permanent despre o chemare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu. Libertatea presupune ca voi toți să fiți liberi în conștiință. Alegerile corecte au fost mereu în mâinile și inimile voastre și aici nu mă refer doar la alegerile electorale, ci la orice fel de alegere.
Voi sunteți cei care trebuie să alegeți ce vă doriți pentru viitor și nădăjduiesc din tot sufletul ca de acum să o faceți cu toată conștiința voastră. Consider că misiunea mea a fost îndeplinită. Am expus demonul în toată hidoșenia lui, prin tot ceea ce am putut face cu toată ființa mea. Acum, odată ce vezi cum arată iadul, devine alegerea fiecăruia dacă și face pactul cu diavolul sau dacă rămâne cu credință în Dumnezeu’, a mai spus Călin Georgescu.
Referindu-se la susținerea altor candidați, el i-a îndemnat pe simpatizanții săi să acționeze „cum vă dictează conștiință’.
„Dacă doriți să susțineți orice persoană prin semnarea unor noi liste de candidatură, vă rog să o faceți cum vă dictează conștiința. Pare că în aceste momente, democrația și libertatea își dau ultima suflare și, de aceea, au nevoie mai mult ca oricând să arătăm democratic și în pace că alegerea noastră contează până în ultimul moment’, a mai declarat Călin Georgescu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/02/001-cover-bun-36.jpg)
Comunicatul Curții Constituționale
„În ședința din data de 11 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere 16 contestații.
În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a respins contestațiile formulate împotriva:
–Deciziei Biroului Electoral Central nr.17D din 9 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Nicușor-Daniel Dan și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
–Deciziei Biroului Electoral Central nr.18D din 9 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, precum și a semnului electoral.
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.'
Ce urmează după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
După decizia Curții Constituționale, Călin Georgescu nu mai are nicio cale de atac și nu va participa la alegerile din mai.
Între timp, toată lumea se întreabă cine îi va lua locul. AUR trebuie să ia o decizie, în contextul în care George Simion a declarat luni că așteaptă să îi spună Călin Georgescu pe cine vrea candidat și care e calea de urmat.
Președintele Consiliului Național AUR, Claudiu Târziu, a declarat marți la Antena 3 CNN că partidul va scoate în prima linie pe cine trebuie să câștige, în timp ce surse din partid, dar și deputatul AUR George Becali, susțin că Simion îi va lua locul lui Georgescu.
Dan Dungaciu, vehiculat drept posibil înlocuitor al lui Călin Georgescu, a negat însă informația: „Candidatura mea nu a existat și nu există'.