Cum a justificat Ilie Bolojan anularea alegerilor din 2024 în fața reprezentanților Congresului american: „Au fost mulțumiți de clarificări”

.

Anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 au luat pe toată lumea prin surprindere, iar acest subiect este intens discutat chiar și acum, la cinci luni distanță. Marți, în discuțiile cu Ilie Bolojan, reprezentanții delegației americane au cerut lămuriri despre anularea alegerilor din decembrie. Conform surselor politice, președintele intermiar le-a oferit explicații, iar în final aceștia au fost mulțumiți de răspunsuri și nu au exprimat îngrijorări legate de alegerile din mai.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

UPDATE 17.25: „M-am asigurat că republicanii prezenţi zilele acestea în România cunosc totul despre lovitura dată democraţiei', a ținut să precizeze și George Simion, după întâlnirea cu delegația SUA.

În contextul alegerilor din 2024, România a decis anularea procesului electoral din cauza unor neconcordanțe administrative și procedurale. Decizia a stârnit îngrijorări în rândul tuturor, dar și a unor oficiali internaționali, care au solicitat clarificări referitoare la motivele acestei anulări. Deși, pe atunci decizia a fost una complet neașteptată, acum autoritățile române asigura integritatea alegerilor viitoare, fără a afecta calendarul electoral stabilit pentru luna mai 2025.

Citește și: Vern Buchanan, șeful delegației americane aflate la București, după întâlnirea cu Ilie Bolojan: „Companiile americane care vin aici creează locuri de muncă bine plătite și vrem ca mai multe companii să vină”/ Ce au spus despre Visa Waiver

Citește și: Ce crede Traian Băsescu despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Motivul nu a fost Călin Georgescu. Dacă ar fi fost în turul doi Ciolacu și Georgescu, s-ar fi anulat?'

Cum a justificat Ilie Bolojan anularea alegerilor din 2024 în fața reprezentanților Congresului american

Conform surselor politice, reprezentanții Congresului american, aflați marți la București, au fost „mulțumiți' de explicațiile oferite de autoritățile române privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024. De asemenea, Parlamentarii americani nu au exprimat îngrijorări legate de posibile probleme pentru alegerile din luna mai, conform Agerpres, semn că lucrurile se vor desfășura în condiții sigure de data aceasta.

Cum a decurs discuția dintre reprezentanții Congresului american și autoritățile române

Discuția dintre reprezentanții Congresului american și autoritățile române a fost descrisă de sursele citate drept „extrem de bună și prietenoasă, dincolo de diplomația clasică'. Delegația americană, formată din opt membri, a venit cu o atitudine caldă și deschisă, apreciind clarificările oferite de președintele României cu privire la anularea alegerilor din 2024. În plus, oficialii americani au subliniat că politica strategică militară a SUA față de România rămâne „neschimbată', conform surselor citate de Agerpres.

Citește și: Cristina Spătar a întâlnit-o pe iubita fiului ei. Albert are 16 ani: „E prima lui prietenă. Încerc să îl învăț să se poarte frumos cu ea și să prețuiaască femeia întotdeauna”

Citește și: Nicoleta Luciu își dorește să revină în televiziune. Ce condiții pune pentru a accepta o emisiune: „Nu s-a pretat nimic. Îmi doresc ceva motivațional'

Oficialii americani au afirmat că vor continuarea și întărirea parteneriatului dintre SUA și România

Oficialii americani, prezenți la discuțiile de marți cu președintele României, au transmis că își doresc continuarea și întărirea parteneriatului strategic dintre SUA și România. Potrivit surselor politice, aceștia au subliniat importanța consolidării relațiilor bilaterale, în special prin sprijinul acordat includerii României în Programul Visa Waiver, care ar permite cetățenilor români să călătorească în SUA fără viză.

„Politica strategică militară a SUA rămâne neschimbată, nefiind manifestată nicio preocupare privind o retragere a trupelor americane din România', a transmis partea română, la finalul discuției de la Cotroceni.

De partea cealaltă, șeful delegației SUA a transmis jurnaliștilor, când a fost întrebat de subiect, următoarele: „Nu știu exact, cred că totul este reevaluat acum. Mandatul președintelui a început abia acum două luni (n. red.: Donald Trump). Suntem foarte optimiști în legătură cu relația noastră. Discutăm despre aceste probleme, ne uităm la ele și vom reveni cu detalii'.

În ceea ce privește situația din Ucraina, congresmanii americani au apreciat poziția constantă a României și au subliniat înțelegerea față de sensibilitățile specifice Flancului estic al NATO. Oficialii americani au reafirmat angajamentul SUA față de securitatea și stabilitatea regiunii, evidențiind importanța solidarității în fața provocărilor externe.

Discuțiile însă nu s-au terminat, asta fiindcă delegația americană va continua întâlnirile cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria, la ora 16:00. În plus, congresmenii americani se vor întâlni și cu parlamentari români pentru a discuta despre diverse subiecte de interes comun și despre viitorul relațiilor dintre cele două țări.

Sursă foto: Administrația Prezidențială

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton