Curse aeriene de pe Otopeni spre țările nordice, Atena și Lisabona. Ce se așteaptă după 15 mai. Avantaje și riscuri dacă iei acum bilet

 Oana Pantazi
.

Pe Aeroportul Otopeni, programul curselor aeriene rămâne încă limitat până pe data de 15 mai, în contextul pandemiei de coronavirus. Iată care sunt companiile care au programate zboruri în această perioadă și ce se va întâmpla după data de 15 mai.

După ce, prin intermediul Ordonanței Militară nr. 10 a fost prelungită suspendarea până în 14 mai a zborurilor comerciale spre Italia, Franța, Germania, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Elveția, Austria, Turcia și până în 11 mai a curselor spre Spania, călătorii așteaptă cu nerăbdare relaxarea care va începe din 15 mai.

Se zboară doar în anumite condiții

Până acum, WizzAir a avut luni, 4 mai, trei curse de pe aeroportul din București spre Oslo, Stockholm și Malmo, iar Tarom, două, spre Alesund și Atena. Compania Wizz va efectua, până la mijlocul lunii, când se urmează ridicarea restricțiilor, zboruri doar spre Billund și Lisabona, scrie Libertatea. Persoanele care doresc să călătorească în această perioadă spre oricare din țările spre care sunt zboruri active, trebuie să verifice în prealabil condițiile de acces pe site-ul mae.ro sau pe IATA TRAVEL CENTER.

  • Suedia nu are restricții pentru cetățenii UE
  • În Danemarca pot intra doar cetățenii care au rezidență sau care muncesc acolo
  • În Grecia, e necesară izolarea timp de 14 zile după intrarea în țară.

Cu mască în avion

Wizz a introdus, din mai, obligativitatea purtării măștii pe avioanele sale și se așteaptă ca și celelalte companii să procedeze la fel, iar Tarom a suspendat serviciul prin care oferea o gustare gratuită. Dacă nu va fi prelungită interdicția zborurilor, din 15 mai e posibil să se revină la un program mult mai intens pe Otopeni.

De altfel, pe site-urile companiilor low-cost Wizz, Ryanair și BlueAir se pot efectua deja rezervări pentru toate destinațiile spre care zburau înainte de declararea stării de urgență, pentru date din a doua parte a lunii.

Unele zborurile ar putea fi anulate

Există, din păcate, și riscul ca unele zboruri să fie anulate, în special pentru zboruri din lunile mai și iunie, caz în care legea permite recuperarea banilor, însă trebuie să luați în considerare faptul că, uneori, este vorba despre un proces de lungă durată.

Este posibil, de asemenea, ca zborul să se efectueze, dar în țările de destinație să nu vă fie permis accesul la data respectivă, din cauza situației din acel moment, caz în care nu veți mai putea recupera nimic. Cu toate riscurile, există însă și unavantaj – în această perioadă prețurile sunt mai scăzute, acestea urmând să crească semnificativ din luna iulie.

Iată cum se modifică biletul unui zbor la Roma:

(Biletele au fost verificate luni pe site-ul celor trei companii. Sunt prețurile de bază fără WizzDiscount sau Blue Benefits, doar cu bagaje de mână incluse, care la Wizz si Ryanair înseamă un rucsăcel, iar la BlueAir un troller de 10 kg.)

Foto: Hepta




Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton