De ce a respins BEC candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidenţiale: „A încălcat valorile democrației, respectarea Constituţiei”

.

Biroul Electoral Central (BEC) a publicat motivarea respingerii candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidenţiale. Documentul de patru pagini a făcut trimitere la hotărârea Curții Constituționale a României din data de 5 octombrie 2024, care i-a interzis senatoarei să participe la scrutinul precedent, pe motiv că a încălcat valorile democrației, statul de drept și apartenența României la Uniunea Europeană și NATO. Politiciana a anunțat că va contesta decizia la CCR.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din mai și a publicat sâmbătă, pe data de 15 martie 2025, motivarea deciziei. Documentul de patru pagini face trimitere la hotărârea Curții Constituționale din 5 octombrie 2024, care i-a interzis senatoarei să participe la scrutinul precedent, pe motiv că a încălcat valorile democrației, statul de drept și apartenența României la UE și NATO. În replică, Diana Șoșoacă a anunțat că va contesta decizia la CCR.

diana sosoaca3diana sosoaca3

Biroul Electoral Central a publicat motivarea respingerii candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidenţiale

Biroul Electoral Central (BEC) a transmis sâmbătă, pe data de 15 martie 2025, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care a respins candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la alegerile prezidențiale din luna mai a acestui an.

În motivare, BEC a făcut trimitere la Hotărârea Curții Constituționale din 5 octombrie 2024, prin care i s-a interzis participarea la scrutinul precedent. Conform acelei decizii, o persoană care dorește să candideze la funcția de președinte al României trebuie să respecte valorile democrației și statul de drept încă de la momentul depunerii candidaturii.

„Subsecvent reținerii acestor premise esențiale, Biroul Electoral Central este în măsură să sublinieze împrejurarea că deciziile şi hotărârile Curții Constituționale fac parte din ordinea constituţională și sunt general obligatorii, impunându-se erga omnes, aşadar, şi autorităţilor publice chemate să organizeze şi să urmărească buna desfăşurare a procesului electoral pentru alegerea Preşedintelui României, inclusiv Biroului Electoral Central.

Astfel, în luarea deciziilor privind înregistrarea candidaturilor pentru alegerea Preşedintelui României, Biroul Electoral Central este obligat, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, să respecte şi să valorifice, să dea eficienţă statuărilor cu forţă juridică constituţională ale instanţei de contencios constituţional, aşadar inclusiv celor pronunţate în exercitarea de către aceasta a atribuţiilor circumscrise obligaţiei sale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României (Hotărârile Curții Constituționale nr. 2/2024 şi nr. 7/2025)', se arată în motivarea BEC.

BEC a justificat respingerea candidaturii acesteia invocând faptul că, în hotărârea din anul 2024, CCR a constatat că aceasta a încălcat „valorile democrației, statul de drept, respectarea Constituției', dar și „apartenența României la UE și NATO'.

Citește și: Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura la prezidențiale purtând mănuși de box: „Am venit pregătită să mă mai lupt o dată cu sistemul” / Ce vedetă TV i-a dat mănușile

Citește și: Diana Șoșoacă își depune candidatura la prezidențiale: „Teama vine de la diavol. N-am nicio teamă”/ Contestă semnăturile strânse de George Simion și Anamaria Gavrilă

Citește și: Bianca Drăgușanu, despre implicarea lui Victor Slav în viața fiicei lor, Sofia: „Fiecare om face cât îi permite bugetul, cât și permite inima” / În trecut i-a reproșat

Citește și: Fiul Ancăi Serea și-a găsit mașina lovită în parcare, după incidentul mamei sale cu geanta furată: 'Da, tot la Poliție a fost'

Diana Șoșoacă va contesta decizia la CCR

În urma deciziei BEC, Diana Șoșoacă a anunțat că va contesta hotărârea la Curtea Constituțională a României.

Un precedent similar a avut loc înaintea alegerilor prezidențiale din anul 2024, când CCR a fost cea care a invalidat candidatura sa, anulând decizia inițială a BEC.

„V-am zis că o să o respingă. Noi nu mai avem o ţară, ne-am bătut joc de ea, am lăsat-o în mâna lor. Voi depune iarăşi contestaţie. Voi depune plângere penală împotriva celor de la BEC, împotriva celor de la CCR, acesta este un stat stalinist. Ei nu ştiu că mă fac atât de faimoasă la nivel mondial, mă duc în birou sus să îl sun pe Trump şi pe Putin. Ce e sigur – eu cu certitudine nu sunt omul sistemului', a spus Diana Şoşoacă într-un live video pe pagina lui personală de Facebook, în care vorbește cu susţinătorii săi, conform Agerpres.

Mai mult decât atât, ea a anunțat că i-a cerut lui Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, să nu recunoască alegerile prezidențiale din acest an.

Sursa foto: Facebook/ libertatea.ro

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton