Declarația pe propria răspundere, vândută cu un leu într-o comună din Vrancea

.

Declarația pe propria răspundere, necesară oamenilor pentru a circula pe timpul stării de urgență, este vândută cu un leu într-o comună din județul Vrancea.

Citește și: Sucevean întors din Italia, care se plimba pe străzi cu 30 de papagali şi un câine, băgat în carantină


Primarul comunei Broșteni, Emilian Dumitriu, scrie într-un mesaj pe Facebook că a informat Poliția după ce a aflat că declarațiile comercializate cu un leu ar fi circulat prin magazinele din sat.

‘Dragi broșteneni, am fost informat că declarațiile lăsate la magazinele sătești se vând cu 1 leu bucata. Vă rog să fiți respnsabili, să nu le vindeți intre voi, ele sunt gratuite și așa trebuie să rămână. Nu putem face speculă pe vremurile astea, e inadmisibil. Dacă cineva vă solicită bani pentru ele, vă rog sa ma anunțați, să-mi spuneți persoana sau magazinul și voi solicita o verificare amănunțită din partea poliției, pentru ca cei care nu sunt corecți să fie identificați și sancționați.


Citește și: Cum arată declarația pe propria răspundere pe care fiecare persoană trebuie să o aibă când iese din casă

Totodată, vă rog să rămâneți în case. Nu mai socializați, nu vă plimbați pe la vecini, nu mergeți la cumpărături decât în cazuri de urgență, normal ar fi o dată la cateva zile. După cum bănuiesc ca ati aflat, la Spitalul Militar Focșani, din 57 cadre medicale testate, 41 sunt infectate cu virusul. Nu ne permitem să ne îmbolnăvim atât timp cât și spitalul este infectat, nu sunt suficiente cadre ce ne pot trata, iar virusul, dacă ne luăm după teste, este printre noi. In comuna noastră sunt multe persoane în vârstă și sunt cele mai firave în fața bolii.

Vă rog, vă rog și iar vă rog, stați în casă, nu vreau să plângem mai târziu, trebuie să ne vedem sănătoși și să trecem cu bine peste aceasta perioadă.Stați în casă dacă vă pasă de cei de langa voi: vecini, prieteni, rude, consateni, bătrâni, bolnavi, copii!’, a scris primarul comunei Broșteni.


Citește și: Modelul de declaraţie pe proprie răspundere, necesară pentru a putea ieşi din casă, a fost modificat