Coronavirusul utilizează probabil două tipuri de celule specifice din interiorul nasului pentru a intra în corpul uman, au declarat joi cercetătorii olandezi de la Groningen University Medical Center (UMCG), împreună cu colegii lor britanici și francezi.
Medicii olandezi au descoperit că celulele mucusului și cilii celulari din nas conțin o mare parte din ARN-ul mesager pe care virusul îl folosește pentru a se răspândi rapid în organism. Celulele epiteliale din ochii, plămânii și intestinele noastre conțin, de asemenea, o mare parte din acest ARN.
Materialul ereditar stimulează producerea de proteine specifice pe care le folosește coronavirusul pentru a ataca celulele umane. „Este pentru prima dată când aceste celule specifice din nas sunt asociate cu virusul care provoacă Covid-19', a explicat biologul Martijn Nawijn și specialistul pulmonar Maarten van den Berge.
Specialiștii de la Institutul Superior de Sănătate Italia: adevărul despre contaminarea cu coronavirus de pe alimente, haine, tălpile de la pantofi și labele animalelor de companie
„Amplasarea lor pe suprafața interiorului nasului le face foarte accesibile virusului', adaugă ei. Cercetătorii și-au publicat rezultatele în revista științifică „Nature Medicine'. Ei speră că aceste noi cunoștințe pot fi utilizate pentru a dezvolta tratamente care pot reduce transmiterea virusului, potrivit Rador.