Jurnaliștii Libertatea au descoperit cazul pastorului din Suceava mort și îngropat pe 26 martie, infectat cu Covid-19, dar neraportat autorităților ca fiind victimă a noului coronavirus. Luni, 30 martie, managerul Spitalului din Suceava vorbește despre peste 15 decese neraportate, din instituția pe care o conduce.
Doctorul Florin Filip, managerul interimar al Spitalului Județean Suceava, a declarat că în ultima săptămână au murit 20 de persoane infectate cu COVID-19', scrie astăzi ziardesuceava.
Însă pe lista oficială emisă de Grupul de Comunicare Strategică, condus de Raed Arafat, nu există în ultima săptămână decât 5 persoane din Spitalul Județean Suceava.
Neraportările au diverse explicații, potrivit autorităților. În cazul pastorului Candrianu, de pildă, conform DSP Suceava, ei nu fuseseră anunțați ieri de spital că omul a murit, deși fusese îngropat încă de acum trei zile.
Citește și: Povestea sfâșietoare a tinerei de 27 de ani, din Botoșani, care a murit în urma infecției COVID-19. A luat coronavirusul de la frații ei, întorși din Anglia pentru înmormântarea mamei
Probleme legate de statistica COVID-19 există în toată lumea. Când se calculează rata de deces se precizează că este rata relativă', tocmai pentru că morții infectați sunt, în general, cunoscuți, dar numărul îmbolnăvirilor este cunoscut doar prin cei testați.
Specificul României este acela că, până la focarul Suceava, când presa a descoperit neconcordanțele, nici o autoritate nu a recunoscut că lista raportată de stat are o inerție sau inexactități.
Dacă numărul de decese precizat azi de Florin Filip, directorul Spitalului din Suceava este real, înseamnă că numai cu diferența de acolo România are spre 60 de morți, nu 44, cum s-a comunicat azi, luni 30 martie 2020, la prânz.