Donald Trump a dezvăluit recent momentul apariției vaccinului anti-COVID pe piață în Statele Unite. Iată când estimează președintele american că populația va putea beneficia de antidotul împotriva coronavirusului!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
În acest moment, cercetători din lumea întreagă lucrează fervent la descoperirea vaccinului anti-COVID, însă estimările privind data apariției nu sunt la fel de optimiste ca cele ale președintelui american Donald Trump.
Vaccinul ar putea apărea înainte de sfârșitul anului
Recent, președintele SUA a anunțat că este posibil ca un vaccin împotriva COVID-19 să apară înaintea alegerilor prezidențiale și parlamentare, care vor avea loc pe data de 3 noiembrie.
„Cred că în anumite cazuri, da, posibil înainte, dar chiar în jurul acelui moment”, a declarat Trump. Președintele SUA a dezvăluit că vaccinul va apărea „mai curând decât sfârşitul anului, ar putea fi mult mai curând”.
Din păcate, estimările făcute de Organizația Mondială a Sănătății nu sunt la fel de optimiste precum cele ale președintelui american.
Citește și: Dieta rapidă a lui Jennifer Aniston. Actrița a slăbit în timp-record și se menține fără efort!
O „soluție magică” nu există
Pe de altă parte, OMS a transmis recent că e posibil să nu fie dezvoltată niciodată o 'soluţie magică' împotriva noului coronavirus.
'Un anumit număr de vaccinuri se află de-acum în faza a treia a testelor clinice, iar noi sperăm să dispunem de un anumit număr de vaccinuri eficiente care să ajute oamenii împotriva infecţiei. Însă nu există o soluţie magică, pentru moment, şi ar putea să nu existe niciodată', a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Ghebreyesus a încurajat însă guvernele lumii să facă tot posibilul pentru a opri răpândirea infecției cu coronavirus, cu atât mai mult cu cât ieșirea din pandemie va necesita mult timp.
'Sunt multe vaccinuri în curs de testare, unele se află în ultima etapă a testelor clinice şi există speranţă. Asta nu înseamnă că vom primi vaccinul, iar cel puţin viteza cu care am atins nivelul la care ne aflăm azi este fără precedent. Unii se tem că nu vom putea dispune de un vaccin eficient sau că protecţia ar dura doar câteva luni, nu mai mult. Însă atât timp cât testele clinice nu se încheie, nu vom şti', a mai transmis șeful OMS.
Când va fi disponibil vaccinul în România
Reprezentantul României la OMS, profesorul Alexandru Rafila, susține însă că, în România, unde procesul fabricării, condiționării și distribuirii va necesita timp, vaccinul nu va apărea mai devreme de un an.
„Din fericire, noi facem parte din Uniunea Europeană, care încearcă să securizeze vaccinul, în cazul în care va fi disponibil, printr-un fel de rezervare şi prin sprijinirea celor care cercetează aceste produse. Nu cred că vom avea un vaccin mai devreme de un an, pentru că nu e vorba de produsul în sine, ci de capacitatea de a-l fabrica, de a-l condiţiona, de a-l distribui şi lucrurile astea necesită timp. Dar, cu siguranţă, şi România va avea vaccin”, a declarat profesorul Rafila.