În cursul zilei de 7 august 2024, patru angajați ai Spitalului Pantelimon din Capitală au fost ridicați de polițiști și duși la audieri în cadrul unei investigații privind decesele suspecte de la Secția ATI. Anchetatorii investighează decesul a 17 pacienți în perioada 4-7 aprilie 2024, suspectând că doza de noradrenalină a fost redusă intenționat. Deocamdată, două doctorițe și o asistentă au fost reținute pentru 24 de ore, una dintre ele pentru omor, iar celelalte două pentru mărturie mincinoasă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Activităţile au loc în dosarul deschis după ce, în 11 aprilie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost sesizat de un angajat al Spitalului Clinic de Urgenţă 'Sf. Pantelimon' cu privire la faptul că, 'în perioada 4-7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a spitalului ar fi decedat 20 de pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină'.
Două doctorițe și o asistentă au fost reținute de procurori în dosarul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon
Procurorul Alexandru Anghel a declarat, miercuri seară, că una dintre inculpate a redus voluntar doza de noradrenalină la un pacient aflat în stare gravă pentru a-i provoca decesul.
„Probele au relevat că pe 26 martie anul acesta una dintre inculpate a redus voluntar doza de noradrenalină la un pacient aflat în stare destul de gravă, de la 15 ml pe oră, la 1 ml pe oră, cu intența de a provoca decesul. Ulterior, în data de 4 aprilie, aceeași doctoriță care a redus doza în 26 martie, împreună cu o colegă, au redus doza de noradrenalină la același pacient de la 20 de ml pe oră la 1 ml pe oră.
În circa o oră a survenit decesul. Practic, e vorba de punerea în acțiune a unui plan de a provoca decesul unor pacienți. Nu știm pe ce criterii, dar medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are șanse, că nu se mai impune continuarea terapiei și scădeau brusc doza de noradrenalină, consecința fiind decesul', a declarat, miercuri seară, procurorul Alexandru Anghel, citat de Antena 3.
Procurorul a explicat că, momentan, este vorba de un pacient, un bărbat de 54 de ani.
„Vorbim despre un pacient, de 54 de ani. Ancheta e deosebit de dificilă, pentru că injectomatele nu erau alocate pe un anumit pacient, existau mișcări nedocumentate ale acestor aparate, fiind mutate de la un pacient la altul. Am avut acces la înregistrări și am putut, în baza acelei fotografii, să identificăm un anumit aparat și un anumit pacient', a mai spus Anghel.
Alexandru Anghel a mai afirmat că o doctoriță e acuzată de omor calificat, iar asistenta de mărturie mincinoasă în formă continuată.
„O doctoriță e acuzată de omor calificat, iar asistenta e acuzată de mărturie mincinoasă în formă continuată. În trei ocazii diferite a fost audiată și a dat declarații neconforme cu realitatea și nu a spus tot ce știe', a mai adăugat procurorul.
Fiica unui pacient mort de la Spitalul Pantelimon, declarații șocante
Fiica unui pacient care a murit în secţia ATI a spitalului Sfântul Pantelimon, chiar în timpul scandalului care a şocat întreaga ţară, a făcut joi mărturisiri șocante.
„Tatăl meu, pe data de 4 aprilie mi-a decedat. L-am dus în stare bună, doar cu tensiune. El suferea de o boală, avea o tumoră, dar el a supraviețuit. Era ok, își făcea tratamentul acasă, deci nu avea niciun fel de problemă. Eu l-am dus doar cu tensiune', a spus femeia la Antena 3.
Femeia a povestit apoi că doctora care îl trata pe tatăl său la Spitalul Pantelimon nu o lăsau pe ea și pe mama sa să intre. Ba mai mult, aceasta le-a jignit. „Nu ne-a lăsat absolut deloc să intrăm la el. Am intrat mai mult forțat. Era ora de vizită și nu ne lăsa doamna doctor. Ne-a jignit, i-au luat mamei mele telefonul din mână. Noi am intrat mai mult forțat ca să putem să îl vedem pe tatăl nostru', a mai spus fiica bărbatului mort în condiții suspecte.
Ea a mărturisit apoi chinurile la care tatăl său a fost supus în timpul internării sale la Spitalul Pantelimon. „Tata era legat de mâini și de picioare. Îi curgea sângele din mâini. Tatăl meu țipa de pe patul de spital: „Luați-mă acasă că m-au omorât astea. Luați-mă de aici că mă omoară'. Când ne-am dus și am intrat înăuntru el avea gura spartă. Vreau să iasă adevărul', a declarat fiica bărbatului care a murit la Spitalul Pantelimon.
Managerul Spitalului Pantelimon este „șocat și contrariat'
Managerul Spitalului Sfantul Pantelimon, medicul Bogdan Socea, a declarat că este şocat şi contrariat de datele apărute în rechizitoriul procurorilor, potrivit cărora mai multe colege ar fi oprit intenţionat tratamentul unor pacienţi din secţia ATI a spitalului pe care îl conducea.
„Deocamdată am sentimente contradictorii, îmi e greu să diger ziua de azi. Pe de o parte, dacă viața mea ar fi fost în pericol, aș fi lăsat-o oricând pe mâinile doctorițelor acuzate, știindu-le cum se comportau, atât cât am putut să le observ, din punct de vedere medical.
Pe de altă parte, nu am cunoștințe din dosar sau de rechizitoriul procurorilor. Deci sunt într-un fel șocat și contrariat. Mai mult, nu mi-aș fi dorit niciodată să conduc un spital în care să planeze astfel de acuzații. Voi aștepta și eu concluziile', a declarat pentru Antena 3 CNN managerul Spitalului Pantelimon, Bogdan Socea.
Bogdan Socea a demisionat din funcţia de conducere, la cerința ministrului Rafila și va profesa de acum înainte ca medic chirurg în secţia de chirurgie a spitalului.
Șefa ATI de la Spitalul Pantelimon: „Ne-am depus demisia din gărzi. Plecăm toți'
Florina Pompilian, șefa ATI de la Spitalul Pantelimon a dat declarații joi și a anunțat că toți medicii de pe secție și-au depus demisiile din gărzi și urmează să își depună și demisiile din spital, dar asta după ce termină de tratat pacienții internați. În acest moment, nu se mai pot face internări la Spitalul Sfântul Pantelimon.
„Aceasta nu este propriu-zis o grevă spontană. Noi stăm să îngrijim pacienții din ATI. Am anunțat toate secțiile. Evident că, întrucât noi ne-am depus demisia din gărzi, deocamdată nu se pot face internări', a declarat ea.
Medicii și-au depus deja demisiile din gărzi. Despre demisiile din spital, șefa ATI a spus: „Demisia din spital, în momentul în care reușim să rezolvăm bolnavii din terapia intensivă, nu putem să-i lăsăm'.
Opt din cei 12 medici de la ATI și-au depus demisiile.
„În momentul ăsta, în secție suntem 12 medici, pentru că doctoriței Voicu i s-a desfăcut contractul de muncă pe motive care nu au nicio legătură cu aceasta anchetă. (…) Din cei 12, doi sunt anchetați. Ceilalți opt, din cei 10 vorbesc, suntem cu demisiile depuse', a mai spus șefa ATI.
„Am făcut statistica (…) cu acele 3 zile reclamate că au murit 30 de pacienți. Domnilor, aia este o poză din sistemul informatic al spitalului în care sunt pacienții ieșiți din reanimare. Ieșiți nu înseamnă neapărat morți. Decesele au fost mult mai mici decât au fost prezentate', a spus Șefa ATI.
„Noradrenalina, să ne înțelegem, nu este un medicament fără de care nu supraviețuiește bolnavul. Deci nu-l omoară dacă nu i-l dai. Haideți să nu înțelegem. Este un medicament care se dă în multe patologii, are rolul de a susține tensiunea pacientului', a mai explicat șefa ATI de la Spitalul Pantelimon la Antena 3.