Medicii din România sunt optimiști: "Sperăm că vom avea vaccinul anti-COVID în ianuarie!". Cine va avea prioritate la serul imunologic

 Dumba Gabriela
.

Se pare că vaccinul pentru COVID-19 este pe ultima sută de metri. Comisia Europeană a semnat deja un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin destinate ţărilor Uniunii Europene, iar dr. Adrian Marinescu a declarat că vaccinul ar putea ajunge în România în ianuarie 2021.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Surse importante din Ministerul Sănătăţii au spus, pentru Antena 3, că în luna ianuarie, vaccinul ar putea ajunge şi în ţara noastră.

Medicii şi personalul medical ar fi primii care ar primi serul imunizator, apoi, gradual, vaccinarea se va face începând cu categoriile cele mai expuse la infecţia cu Sars CoV-2.

Există, totuşi, şi voci medicale şi nu numai din întreaga lume care spun că producerea unui vaccin într-un timp atât de scurt ar putea ascunde multe necunoscute şi ar putea avea consecinţe grave asupra sănătăţii publice.

„E de bun augur, că suntem aproape. Sper să fie de durată, eficient. (…) Să sperăm că îl vom avea la începutul anului. Aş privi prudent, să sperăm că îl vom avea în ianuarie, oricum e clar că trebuie să treacă prin nişte etape, nu e un vaccin care să nu fie sigur. La vaccinul din Rusia, lipseau nişte date, iar ele trebuie să fie transparente”, a declarat medicul Adrian Marinescu, vineri, la Antena 3.

Primele categorii care vor beneficia de serul imunologic sunt medicii şi cei aflaţi la risc.

Cine va beneficia pentru prima dată de vaccinul COVID

„De ce personalul medical în primul rând? Pentru că trebuie oprită această sursă de transmitere. De asemenea, urmează apoi persoanele cu factor de risc, cei cu probabilitate mare de a face forme severe. În final, ne dorim imunizarea să fie la nivel de masă”, a explicat medicul infecţionist de la Institutul Matei Balş.

Dr. Adrian Marinescu

Întrebat când vom putea vedea o scădere semnificativă a numărului de cazuri noi de coronavirus, medicul din linia întâi vorbeşte de jumătatea anului viitor.

„În mod normal, în 2021, fiecare lună ar trebui să aducă un plus la nivelul de imunizare. Dacă aşa va fi în toate ţările Uniunii Europene, atunci în a doua jumătate a anului 2021 ar trebui să vedem efectele clare”, a precizat dr. Adrian Marinescu.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton