Elena Lasconi a răbufnit după ce a fost presată de „găști din USR” să renunțe la candidatură în favoarea lui Nicușor Dan: „Va fi un președinte marionetă” / Scor dezamăgitor de 4,1% într-un sondaj comandat chiar de partid

.

Președinta USR, Elena Lasconi, a transmis un mesaj tăios pe un grupul intern al formațiunii, după ce „găști din USR” i-au cerut să renunțe la cursa electorală în favoarea lui Nicușor Dan. Presiunile ar veni din partea lui Ionuț Moșteanu, Dominic Fritz, Stelian Ion sau Allen Coliban. Primul sondaj din campania pentru viitoarele alegeri o plasează abia pe locul cinci, cu un scor dezamăgitor.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! MARTIE, GRATIS, AICI!

Noi tensiuni în interiorul USR, după ce Elenei Lasconi i s-a cerut să se retragă din cursa electorală în favoarea lui Nicușor Dan, contracandidatul ei. În mijlocul acestui conflict, candidata, care ocupă locul cinci în sondajele privind intenția de vot, a respins vehement presiunile din partea unor lideri importanți ai partidului.

elena-lasconi-9elena-lasconi-9

Elena Lasconi, presată de „găști din USR' să renunțe la cursa electorală

În contextul presiunilor din partea unor „găști din USR', Elena Lasconi a transmis aseară, pe grupul intern al formațiunii, un mesaj ferm și tăios, anunțând că își menține poziția și nu se retrage din cursa electorală. Potrivit Libertatea, printre contestatarii ei s-ar afla Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz.

„Nu mă retrag! Dragi colegi, De mai bine de nouă luni sunt supusă presiunilor sistemului de a mă retrage din cursa pentru prezidenţiale. Amintiţi-vă declaraţiile lui Ciucă şi ale PNL de anul trecut: „Retrageţi-vă, doamnă Lasconi, noi avem primari, partid puternic, ajungem în turul doi!'. Apoi, Nicuşor Dan via Zuckermann să mă retrag în favoarea lui Ciucă. Apoi, renumărarea voturilor, care a culminat cu anularea alegerilor. Istoria ne va arăta: alegerile au fost anulate din cauza mea. Dacă ajungea Ciolacu, fiţi siguri că nu s-ar fi întâmplat asta', a scris Lasconi pe grupul USR, în mesajul obținut de Libertatea marți, 8 aprilie, înainte de miezul nopții.

„Apoi, candidatura Nicuşor Dan care a declarat că nu va candida, care a minţit de multe ori, chiar şi când a spus că a anunţat USR de intenţia lui. Apoi, invazia sondajelor prin care sistemul ne explică cine ar avea şanse (vot util). Între turul unu şi turul doi presiunea pusă pe mine de sistem a fost uriaşă. Nu am cedat. Toată viaţa mea am luptat. Voi continua', a adăugat ea.

Elena Lasconi, atac la adresa contracandidatului ei, Nicușor Dan

Apoi, președinta USR a continuat cu un atac la adresa contracandidatului ei, Nicușor Dan, despre care a spus că va fi „un președinte marionetă', „o variantă mai nefericită a lui Iohannis'.

„Toţi cei patru candidaţi care se presupune ca sunt înaintea mea în sondaje pregătesc România pentru o dictatură. Pe Simion îl ştiţi, are datele. Antonescu şi Ponta au şi antrenamentul încercării de lovitură de stat din 2012. ND va fi preşedintele marionetă, o variantă mai nefericită a lui lohannis. Asta înseamnă, simplu, că nu se schimbă nimic. Ba da, se inflamează valul izolaţionist. Ceea ce, chiar matematic, te duce la deducţia logică că peste trei ani, la alegerile parlamentare este foarte posibil ca izolaţioniştil să fie majoritari în Parlament. Adică, următorul preşedinte nu işi va finaliza mandatul.

În acest context, nu mai e vorba despre mine. Nu înţeleg de ce nimeni nu vede pericolul unei autocraţii, al unui viitor negru pentru România. Văd însă fricoşi. Văd baroni şi găşti USR (alea care hotărăsc parlamentarii), care, în loc să facă campanie, fac jocul sistemului. Au fost presiuni uriaşe să mă retrag din partea acestor găşti. Eu nu am cedat în faţa sistemului. Nu am de gând să o fac nici acum', a scris Lasconi.

De ce nu se retrage Elena Lasconi

În mesajul respectiv, Elena Lasconi și-a explicat decizia de a nu se retrage din cursa electorală.

„Eu nu candidez doar pentru USR, candidez pentru români. Cred că sunt cel mai independent candidat dintre toţi. Toată viaţa am luptat pentru drepturile celor vulnerabili, pentru femei, pentru copii, pentru bunicii noştri. Nu pot să stau spectator. Niciunul din cei patru nu vor reprezenta decât interesele lor. Atât', a transmis ea.

Președinta USR a anunțat și că urmează o conferință de presă în care liderii partidului îi cer să se retragă.

„Fraţilor, alegerile anulate au schimbat şi regula jocului. În loc să avem exact aceiaşi candidaţi cu aceleaşi semnături ne-am trezit cu alţii. Nu exagerez, vorbesc despre doi de la PSD (Simion, Ponta) şi doi de la PNL (Antonescu, Dan), adică, SISTEMUL. Să avem curaj să deschidem ochii şi să spunem lucrurilor pe nume! Mâine, o parte din colegii noştri fricoşi, vor face o conferinţă de presă prin care vor pretinde că Uniunea Salvaţi România, prin nişte fricoşi, işi declară susţinerea pentru un salvator din exterior. Sunt doar fricosi sau cai troieni? Întreb', a conchis Lasconi în mesajul obținut de Libertatea.

Citește și: Primul sondaj din campania pentru alegerile prezidențiale 2025. Cine se află pe primul loc și cine este candidatul care pare că nu are nicio șansă la turul doi

Citește și: Ilie Bolojan, despre impactul negativ asupra României al tarifelor impuse de Trump: „E foarte posibil să avem o încetinire a investițiilor”

Citește și: Ilie Bolojan a promulgat legea care permite pacienților să facă donații pentru spitale, în semn de recunoştinţă faţă de medici

Citește și: Facilități pentru firmele care angajează victime ale violenței domestice sau traficului de persoane. Ilie Bolojan a promulgat legea

Elena Lasconi, scor dezamăgitor într-un sondaj comandat de USR

Un sondaj comandat de USR, realizat în perioada 2 -7 aprilie, o arată pe Elena Lasconi pe locul cinci, cu doar 4,1% din voturi. Acest scor dezamăgitor ar fi generat tensiuni în interiorul partidului, dar și presiuni din partea unor lideri importanți, care ar fi încercat să o convingă să retragă în favoarea lui Nicușor Dan.

„Da, va fi o conferință de presă. S-a încercat o negociere cu doamna Lasconi pe baza multiplelor sondaje care o dau sub 6% pe doamna Lasconi. În logica oricărui partid, trebuie să ne poziționăm dorințelor electoratului, dincolo de simpatii și antipatii.

Nicușor Dan e mai bine plasat. Pare că și-a pierdut răbdarea și conducerea partidului. noi am sperat la o soluție elegantă, negociată. I se va retrage sprijinul politic. Asta s-a întâmplat, conferință de presă încercăm să o evităm. Tot mai speram la o înțelegere amiabilă. Vorbim de sondaje comandate de USR, nu de alte sondaje comandate de alții. Cine i-a cerut retragerea? Formal, domnul Moșteanu și Dominic Fritz, dar informal marea majoritate a parlamentarilor. Vorbim despre o majoritate absolută. Doamna Lasconi nu mai are sprijinul conducerii USR', a declarat pentru HotNews.ro Emanuel Ungureanu.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton