Furnizorii de energie și gaze, obligați să își informeze clienții că plafonarea dispare. Ce alte reguli a mai stabilit ANRE

 Dumba Gabriela
.

Un proiect de ordin al ANRE arată că furnizorii de energie și gaze vor fi obligați, începând cu 1 noiembrie, să-și informeze clienții că nu vor mai exista prețuri plafonate de la 1 aprilie 2025. Totodată, companiile trebuie să îi învețe pe oameni cum își pot schimba furnizorii.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI

ANRE este responsabilă prin lege să informeze consumatorii, dar se pare că a decis să delege această obligație furnizorilor, ceea ce stârnește îngrijorări cu privire la transparența și corectitudinea acestora. Termenul de transmitere a observaţiilor şi propunerilor este de 10 zile de la data publicării proiectului de ordin pe pagina de internet a ANRE.

ANRE obligă furnizorii de energie și gaze să-și informeze clienții că plafonarea prețurilor expiră la 1 aprilie 2025

Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi obligați, în perioada 1 noiembrie 2024 – 28 februarie 2025, să trimită lunar clienților, alături de facturi, notificări prin care să le reamintească faptul că schema de plafonare a prețurilor finale va expira pe 1 aprilie 2025 și că, după această dată, prețurile facturate vor fi cele stabilite în contractele de furnizare, conform modificărilor analizate de profit.ro.

Informările către clienți vor trebui să conțină prețurile finale ale energiei electrice sau gazelor naturale din contractele de furnizare valabile la momentul trimiterii, detaliate pe componente, inclusiv costul energiei/gazelor, tarifele pentru serviciile de rețea/sistem și taxele/impozitele/contribuțiile.

Clienții trebuie informați că au dreptul să încheie un contract în regim concurențial

Clienții trebuie, de asemenea, informați că au dreptul să încheie un contract de furnizare a energiei electrice sau gazelor naturale în regim concurențial, fie cu actualul furnizor, fie cu orice alt furnizor ales de ei.

De asemenea, li se va comunica faptul că schimbarea furnizorului este un proces simplu și gratuit, care nu necesită modificări tehnice, indiferent de furnizorul ales. Informările vor include și detalii despre modalitățile de încheiere a unui contract în regim concurențial, fie prin negocierea directă a prețului și condițiilor comerciale cu furnizorul, acceptarea unei oferte din partea acestuia, fie prin selectarea furnizorului prin proceduri de licitație sau achiziție publică.

Citește și: Alexandru Rafila, primele declarații despre divorțul de mama copilului său. Cum își educă fiul adolescent: „Principiile pe care atât eu, cât și mama lui…’

Citește și: Andreea Berecleanu, despre începuturile sale în carieră: „Nu am știut că voi face jurnalism, calea mea ar fi fost alta, doar că destinul…'. S-a întreținut singură de la 19 ani, de când a plecat din casa părinților / EXCLUSIV

Citește și: Alexandru Ciucu e singur și nu renunță la verighetă, la trei ani de la despărțirea de Alina Sorescu: „Are valoare simbolică pentru mine. Momentan vreau să…’

Clienții vor fi instruiți să compare ofertele de furnizare a energiei și gazelor

De asemenea, clienții vor fi ghidați și instruiți să compare ofertele de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale disponibile pe piață, folosind aplicațiile web „Comparator oferte-tip de furnizare a energiei electrice' și „Comparator oferte-tip de furnizare a gazelor naturale', gestionate de ANRE.

În plus, începând cu 1 ianuarie 2024, informările vor trebui să includă și noile oferte de preț și condițiile de furnizare, care vor intra în vigoare de la 1 aprilie 2025.

Pentru a facilita clientului final realizarea unei comparații între noile condiții contractuale și cele existente, ofertele-tip de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale transmise de furnizori clienților finali din portofoliul propriu vor conține și informații privind prețul final al energiei electrice/gazelor naturale din contractele de furnizare în vigoare la data transmiterii ofertelor-tip, defalcat pe elementele componente, respectiv prețul energiei electrice/gazelor naturale, tarifele pentru serviciile de rețea/de sistem, în vigoare la data elaborării ofertei-tip și taxele/impozitele/contribuțiile în vigoare la data elaborării ofertei-tip, mai stipulează draftul de act normativ.

„ANRE se spală pe mâini, deși este instituția care trebuie să informeze consumatorii”

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, precizează că această obligație impusă de ANRE reprezintă aceeași abordare slabă și ineficientă ca și în urmă cu ani de zile:

  • „ANRE se spală din nou pe mâini și mută la furnizori informarea și diseminarea, chiar daca acesta este atributul acestei inexistente instituții.
  • Din nou se vor cheltui bani de către furnizori la ordinele ANRE pentru așa-zisa informare a clienților, datorită indolenței și incompetenței ANRE.
  • Să pui furnizorii sa informeze consumatorii este ca și cand ai pune lupii să păzească oile'.

În plus, toate costurile pe care le au furnizorii, inclusiv cele cu informarea consumatorilor (imprimare a milioane de foi) se vor regăsi tot în facturile consumatorilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton