Horațiu Potra, liderul unei grupări de mercenari români care a activat în războiul civil din Congo, a încasat aproape opt milioane de dolari, timp de trei ani, ca să protejeze interesele economice din Africa ale Partidului Comunist Chinez, conform unei investigații Rise Project.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Pentru a proteja centrele logistice din Sierra Leone, Potra și-a adus mercenari români și a recrutat și localnici. Chiar și după ce Timiș a fost scos din afacere, chinezii au apreciat munca depusă de fostul mercenar și l-au răsplătit pentru serviciile sale cu milioane.
Horațiu Potra a încasat 8 milioane de dolari pentru a proteja interesele Chinei în Africa
Mercenarul român Horațiu Potra primea banii într-o companie offshore înființată în Malta, care a operat tranzacții din primăvara lui 2015 până în cea a lui 2018. Potra și-a redistribuit peste 3,5 milioane de dolari, folosind trei canale: pe persoană fizică, un alt offshore din Panama și o companie vest-africană.
Legătura dintre Horațiu Potra și companiile chinezești a fost facilitată prin intermediul lui Frank Timiș, milionarul care a inițiat afacerea „Roșia Montană’. Conform Rise Project, în perioada 2012-2018 Potra a lucrat trei ani pentru Frank Timiș și alți trei ani pentru o mare coprorație chineză, potrivit Rise Project.
În actele din Malta apare ca interpusă o româncă, asociată cu Horațiu Potra în mai multe afaceri la Mediaș. Ea gestiona și contul entității offshore, deschis la o bancă românească.
Horațiu Potra era consilier local al primăriei Mediaș și a candidat chiar pentru primăria localității, conform presei locale.
Horațiu Potra a fost director de securitate la African Minerals Limited (AML)
Fostul luptător în Legiunea Străină, Horațiu Potra a fost de mai multe ori, între 2012 și 2018, în serviciul lui Frank Timiș, fondatorul Roșia Montană Gold Corporation. Ulterior, alți trei ani a fost la dispoziția unei mari corporații chineze.
Trecând de la un angajator la altul, la pachet cu minele africane pe care le avea în grijă, Horațiu Potra a tranzacționat milioane de dolari în cei șase ani petrecuți în slujba lui Timiș și a corporației chineze, după cum arată investigația realizată de sursa citată.
În luna aprilie a anului 2012, la momentul angajării sale, Horațiu Potra ocupa funcția de director de securitate la African Minerals Limited (AML), conform cărții sale de vizită. AML, înființată de Frank Timiș, cu sediul la Londra, este o firmă cu interese în Sierra Leone, scrie Libertatea.
Minele aflate în Sierra Leone adăpostesc aur și diamante, dar și rutil. În urmă cu 21 de ani, în 2004, miliardarul Frank Timiș a luat frâiele unei escrocherii locale cu concesiuni diamantifere de la apropiați ai lui Ahmad Tejan Kabbah, al treilea președinte al Sierra Leone.
Citește și: Ana Ularu a jucat cu Tom Hanks, Keanu Reeves, Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, iar acum are rolul principal în serialul românesc Subteran: „Keanu e un om foarte generos, foarte inteligent, foarte cult și de o modestie și o smerenie reală / EXCLUSIV
Frank Timiș, avere de 1,1 miliarde de dolari
Acțiunile African Minerals Limited, care erau listate pe bursa alternativă din Londra (AIM), au înregistrat o creștere moderată. Însă, în 2010, acest lucru avea să ia o întorsătură spectaculoasă. Valoarea lor s-a triplat, iar miliardarul spunea că a dat peste un depozit de magnetită în Tonkolili, district situat în provincia de nord a Sierra Leone, care găzduiește a doua cea mai mare mină de fier din Africa.
Întregul zăcământ a fost estimat la 11,9 miliarde de tone, cu o durată de exploatare de 60 de ani. Astfel, în vara aceluiași an, în august, miliardarul Frank Timiș parafa cu guvernul din acest stat o înțelegere privind exploatarea zăcămintelor, în ciuda plătea „redevențe minimale’, arată sursa citată.
Corporațiile din China erau în plină expansiune economică în Africa la acea vreme. Prima companie interesată a fost China Railway Materials Commercial Corporation, controlată în totalitate de guvern, care a și achiziționat 12,3% din acțiunile African Minerals Limited.
Astfel, firma miliardarului român a devenit cel mai mare angajator din Sierra Leone, cu peste 10.000 de angajați. Proiectul a transformat o mare parte a țării într-un șantier, dar a provocat și relocări ale populației indigene.
Succesul proiectului era uriaș, având în vedere că acțiunile înregistrau o creștere spectaculoasă pe bursă. Ba mai mult, Frank Timiș era inclus și în topul milionarilor Forbes, având o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari. În luna decembrie a anului 2014, Timiș nu a putut achita o datorie de 170 de milioane de dolari către partenerii chinezi, iar ei au luat 75% din acțiunile subsidiarei din Tonkolili.
Horațiu Potra, 8 milioane de dolari
Deși chinezii preluaseră controlul, Horațiu Potra a continuat să lucreze. În ceilalți trei ani pe care i-a petrecut la AML, fostul mercenar a primit peste 8 milioane de dolari prin firma sa offshore din Malta, pentru securitate.
La momentul angajării sale, Potra a decis să-și mute domiciliu în Londra, pe Walton Street 61. El fusese angajat de Timiș pentru a păzi oameni, dar și pentru a asigura siguranța transporturilor.
Călătoriile pe ruta Marea Britanie – Africa de Vest erau aproape la ordinea zilei pentru Horațiu Potra, care utiliza mai ales pașaportul francez. De asemenea, aeronavele închiriate de companie aterizau des, avându-l pe fostul luptător în Legiunea Străină la bord, pe aeroportul Lungi din capitala Sierra Leone.
Pentru a proteja centrele logistice din Sierra Leone, Potra și-a adus mercenari români și a recrutat și localnici. Chiar și după ce Timiș a fost scos din afacere, chinezii au apreciat munca depusă de fostul mercenar și l-au răsplătit pentru serviciile sale cu milioane.
El își încasa banii prin intermediul unei companii offshore din Malta, AO Futuro LTD, fondată în octombrie 2014 și operațională între aprilie 2015 și aprilie 2018. Ulterior, îi transfera către alte „buzunare’.
De asemenea, în poveste apare și o româncă, care se ocupa de contul entității offshore, deschis la o bancă românească. Din banii obținuți de la chinezi, aproape 8 milioane de dolari, Potra a redistribuit peste 3,5 milioane de dolari către alte două firme offshore deținute de el sau pe persoană fizică, între 2015-2018.
Fiind întrebat despre tranzacțiile pe care le-a realizat prin intermediul companiei din Malta, Potra a spus: „Care-i problema ta că am câștigat bani în străinătate și i-am cheltuit în România?! Mai bine te-ai interesa cine fură și trimite afară din țară banii poporului, bani din care probabil sunteți plătiți și voi, ăștia cu presa anti-românească! Mersi!’.