Horoscopul anului 2024. Previziuni pentru toate zodiile

 Miniosu Alexandra
.

Anul 2024 se anunță unul al provocărilor, al lecțiilor de viață și al încercărilor menite să ne arate drumul corect în viață. Chiar dacă puteți ajunge într-un punct în care vă întrebați, descumpăniți, de ce vi se întâmplă toate astea, veți afla mai târziu că totul a avut un rost, spre binele vostru suprem!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Horoscopul anului 2024 – Berbec

2024 este, în mod sigur, unul al reușitelor profesionale pentru voi și, implicit, al câștigurilor financiare, mai ales în luna aprilie. Este posibil să vă schimbați cariera sau să începeți o activitate în paralel, care să vă sporească veniturile simțitor. Totodată, pentru voi sunt foarte bine aspectate studiile, așa că este un an minunat să vă perfecționați într-un domeniu care vă atrage de mult timp, mai cu seamă din luna iunie, când Jupiter vă este aliat.

Horoscopul anului 2024 – Taur

Se anunță un an fabulos pentru voi, mai ales în lunile aprilie și mai, când planetele vă aduc optimism, încredere în sine, putere de muncă, curaj și idei inedite, așa cum n-ați mai avut până acum. Se pare că nimic nu vă mai ține pe loc și prindeți aripi, în sfârșit, pentru a ajunge acolo unde ați visat dintotdeauna. De asemenea, este un an în care o puteți lua de la capăt și în dragoste, poate cu același partener, pentru că relația actuală lasă de dorit.

Horoscopul anului 2024 – Gemeni

Vă doriți mult o eliberare, o schimbare de care aveți nevoie ca de aer și se pare că planetele se aliniază în favoarea voastră, la începutul lui 2024. Superconjuncția Jupiter-Uranus vă aduce claritate și concentrare și vă va fi ușor să luați deciziile care vă pot schimba viața în bine. Unii dintre voi pleacă în lume, pe termen nedeterminat, pentru că simt nevoia să exploreze locuri noi, alții schimbă locuința sau partenerul de viață.

Horoscopul anului 2024 – Rac

Pentru voi, anul 2024 este despre conexiuni și cunoaștere. Poate fi vorba despre conexiunea profundă cu un eventual partener de viață sau cu copiii, o relație care a scârțâit până acum, dar care, în primele luni ale anului, se clarifică. Cunoașteți oameni cu pasiuni comune și țeluri similare, vă simțiți în largul vostru în preajma lor și scăpați de anxietățile vechi, pe care le aveați când venea vorbea despre proiecte, oameni sau locuri noi.

Horoscopul anului 2024 – Leu

Vara lui 2024 vă aduce schimbări pe plan amoros, care pot însemna relații noi, parteneri pe placul vostru, care să vă înțeleagă mult mai bine sau trecerea la nivelul următor cu actualul partener de viață. Asta
ar putea însemna căsătorie, dar și apariția unui copil. Noiembrie vine cu bani şi recompense pentru munca pe care ați depus-o peste vară, așa că nu regretați dacă se anunță o perioadă încărcată atunci când ceilalți fac plajă.

Citește și: 3 perechi de zodii care nu se potrivesc

Citește și: Cele mai bune zodii cu care să faci sex

Citește și: Cuplurile de zodii compatibile din punct de vedere sexual

Citește și: Top 5 cele mai sexy zodii. Ies mereu în evidență

Horoscopul anului 2024 – Fecioară

Apar oportunități privind plecarea peste hotare, cu un job nou și interesant, legat de pasiunile voastre și pentru care v-ați rugat în ultimii ani. Sau poate fi un proiect care vă scoate din zona de confort, dar vă determină să lucrați cu motoarele turate la maxim, și recompensele nu vor întârzia să apară. Veți primi aprecierile celor din jur, surprinși de avântul luat de voi pe zona de carieră, iar asta vă va spori mult încrederea în propria persoană.

Horoscopul anului 2024 – Balanță

Pluto va fi în Vărsător, în zona iubirii, în primele luni ale lui 2024, ceea ce înseamnă un nou început pentru voi, o nouă viziune asupra iubirii și a relațiilor, cu un ochi mai puțin critic ca până acum. Este bine aspectat anul pentru voi și în privința studiilor, dar și a carierei și ar fi bine să vă așteptați la schimbări, însă nu la unele care să vă îngrijoreze. Ați stat nedrept de mult într-un con de umbră și este timpul să străluciți din nou!

Horoscopul anului 2024 – Scorpion

În perioada aprilie-mai aveți un superb aspect Jupiter-Uranus în zona relațiilor și a parteneriatelor. Încheiați afaceri profitabile, bateți în cuie proiecte și planuri grandioase, investiți toată energia în colaborări care vă aduc recunoaștere publică. Conjuncția Jupiter-Uranus nu vă lasă să stați singuri, chiar dacă, poate, nu vă doriți o relație pe termen lung, așa că pregătiți-vă pentru un an foarte interesant și pe plan sentimental.

Horoscopul anului 2024 – Săgetător

Planetele se aliniază favorabil în zona carierei pentru voi, așa că ies la iveală calități nebănuite, care îi surprind pe cei din jur. Sunteți foarte organizați, determinați și siguri pe voi, iar rezultatele nu întârzie să apară. Așteptați-vă la promovări, prime, colaborări noi, beneficii neașteptate pentru că aveți energie să mutați munții din loc, în 2024. Astrele vă vor favoriza însă și pe plan sentimental, mai ales după cea de-a doua jumătate a anului.

Horoscopul anului 2024 – Capricorn

Anul 2024 vă va aduce o superbă conjuncție în zona iubirii, Jupiter-Uranus, care vă va da mai mult curaj în a vă exprima sentimentele. Vă puteți lua adio de la timiditate și de la nevoia de a sta într-un colț, în speranța că nimeni nu vă observă. Anul 2024 este despre strălucire, vizibilitate, expunere. Profesia pe care o aveți vă poate provoca să călătoriți mai mult și să cunoașteți oameni noi sau, de ce nu? să vă gândiți serios la o mutare peste hotare.

Horoscopul anului 2024 – Vărsător

Intrarea lui Pluto în semnul vostru zodiacal, un eveniment care se întâmplă o dată la 240 de ani, vă va ajuta să vă regenerați și să deveniți mai liberi și mai degajați. Sunteți mai deschiși ca niciodată pentru schimbare, iar ea nu întârzie să apară, așa că sunt șanse mari să vi se mărească familia. Nu e neapărat nevoie să cumpărați haine de bebeluș, ci poate apărea un partener nou de viață, care vă va aduce fericirea mult visată.

Horoscopul anului 2024 – Pești

Saturn vă ajută să vă cunoașteți mai bine în acest an, să înțelegeți cine sunteți și de unde veniți, dar
mai ales încotro vă îndreptați. Ultima perioadă a fost ca o nebuloasă pentru voi, în care v-ați risipit energia în mai multe direcții, fără ca vreuna dintre ele să fie neapărat cea potrivită. Aveți parte de clarificări în acest an și de noi direcții în viață, unele care să vă confere liniște interioră și sentimentul de împlinire după care ați tânjit atât.

Sursă foto: Pixabay

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton