Ziua de joi din Săptămâna Mare este cunoscută drept Joia Mare, Joi Mari, Joia Patimilor și Joia Neagră, Joimăriţa. În această zi, se prăznuiește spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), rugăciunea din gradina Ghetsimani și prinderea Domnului de către farisei și, totodată, se înroșesc ouăle.
În mod normal, în În Joia Mare, dimineața, oamenii merg la biserică să se spovedească și să se împărtășească, însă în urma restricțiilor impuse de epidemia de coronavirus, acest lucru nu va fi posibil în acest an.
În această zi, dimineața, se citesc Ceasurile al treilea, al șaselea și al nouălea, apoi Obednița și Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
JOIA MARE. Denia celor 12 Evanghelii
În Joia Mare, seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea duce la biserică pâine, care va fi sfințită de preot, stropită cu vin și împărțită enoriașilor în noaptea de Înviere, conform site-ului crestinortodox.ro.
De asemenea, la Liturghia din Joia Mare, la unele catedrale chiriarhale și mănăstiri are loc și o rânduială mai specială, Spălarea picioarelor', ce se săvârșește după citirea Rugăciunii amvonului. Atunci preotul sau arhiereul iese din biserică, așa cum este îmbrăcat, cu cădelnița în mână și cu făclii aprinse la locul special pregătit pentru spălare și unde sunt rânduiți 12 frați care vor fi spălați de către cel mai mare.
Între cei 12 frați trebuie să se afle și un portar, și un econom, spre amintirea lui Petru. Cei 12 frați cântă psalmul 50, iar apoi cântăreții cântă tropare din Canonul zilei.
JOIA MARE. Cina cea de Taină
Cea de-a doua semnificaţie pentru Joia Mare este Cina cea de Taină, adică aşezarea Sfintei Cuminecături. ,,Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasat să faceţi întru pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, intru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.'(LUCA 22,19-20).
JOIA MARE. Grădina Getsimani
Cea de-a treia semnificaţie din Joia Mare este Rugăciunea cea mai presus de fire, în Grădina Getsimani. ,,Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi intru unime, şi ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.'(IOAN 17, 17-23)
JOIA MARE. Trădarea
A patra semnificaţie este Trădarea Domnului de către Iuda. ,,Şi pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi împreună cu el mulţime multă, cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei şi de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este! Puneţi mâna pe El. Şi îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins.'(MATEI 26,47-50).
Totodată, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale și înroșirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paști. Se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică niciodată.
Joia Mare este ultima zi din Postul Mare în care se fac slujbe pentru sufletul morților. Se crede că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morților se întorc la vechile lor locuințe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii. Oamenii aprind focuri în curți, pe dealuri sau în cimitire, pentru ca aceștia să aibă lumină și căldură. Aprinderea acestora reiterează focul pe care l-au aprins slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, pentru a se încălzi, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, atunci când s-a lepădat de Hristos, citează Agerpres.
Femeile duc la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine și fructe și, după ce sunt sfințite, se împart pentru sufletul celor duși pe lumea cealaltă. Se obișnuiește să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne.
Ce nu se face în Joia Mare
În Joia Mare nu trebuie să îți săruți prietenii pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru că acest sărut ar fi răstălmăcit, va fi înţeles ca o trădare.
Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morți, în loc să ajungă pomana, se duce apa murdară de la spălat.
În Joia Mare nu se fac parastase.
O vorbă din bătrâni spune că de Joia Mare nu se trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.
Cea mai puternică rugăciune pe care să o spui în Joia Mare
Dumnezeule și Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu și m-ai îndrumat până în acest ceas al rugăciunii, da-mi harul Tău, deschizîndu-mi gura.
Călăuzește-mă cu Duhul Tău cel Sfînt și învață-mă îndreptările Tale. Câte ți-am greșit pînă în acest ceas, cu cuvântul, cu fapta sau cu gîndul, cu voie ori fără de voie, slăbește, lasă, iartă, după mare mila Ta. Că, dacă Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este izbăvirea.
Tu ești Unul Sfânt, ajutător puternic și apărător al vieții noastre și pe Tine Te laudă toată zidirea în veci. Amin.'
Vizitează manastirea Ghighiu sau manastirea Caraiman! Ai toate informatiile despre ele