Începând cu data de 15 mai, masca de protecție devine obligatorie pentru toți românii, iar nerespectarea acestei reguli poate aduce cu sine sancțiuni. Marcel Vela a precizat că persoanele infectate care strănută la metrou intenționat și nu poartă mască se pot alege cu dosar penal.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Doar câteva zile ne mai despart de momentul în care vom putea ieși liberi pe stradă, însă în anumite condiții, dintre care cea mai importantă este purtarea măștii de protecție, cu care va trebui să ne ‘împrietenim’ pentru o bună bucată de vreme.
Marcel Vela, despre pedeapsa în cazul în care românii nu vor avea masca de protecție cu ei
Se discută intens pe marginea acestui subiect, dar și pe marginea sancțiunilor ce vor fi aplicate în cazul românilor prinși fără mască în spațiile închise.
Ministrul Internelor Marcel Vela a ieșit la rampă cu o declarație categorică în ceea ce privește pedepsele.
‘La toate gurile de metrou o sa avem și oameni de ordine. Puteți suna instant la 112 (dacă vedeți pe cineva în metrou fără mască – n.red.). Dacă nu are mască și strănută poate avea dosar penal. A avut un comportament care s-a încadrat în zona penalului și a contribuit la răspândirea bolilor cu bună știință. Adică a și strănutat și n-a avut nici mască‘, a declarat Marcel Vela intr-o discutie pe canalul de YouTube al lui George Buhnici.
Marcel Velea, precizări importante despre dosarul penal
Afirmația lui Marcel Vela se referă la persoanele infectate cu noul coronavirus, care strănuta intenționat la metrou fără mască. Ministrul a venit cu această lămurire după ce s-a propagat informația că oricine e prins fără mască la metrou și strănută va avea dosar penal.
‘Site-ul care a preluat declarația mea a trunchiat-o într-un mod incorect, de pe acel site au luat și televiziunile declarația. Eu vă citesc întrebarea, ca să vă dați seama despre ce era vorba: ‘dacă vedem pe cineva lângă noi, în metrou, fără mască și strănutând, poate face o glumă proastă sau poate fi infectat. Deci era vorba de unul fără mască, infectat. ‘Ce facem în acel moment?. Discutând mai devreme că la gurile de metrou se vor verifica toți pasagerii și toți cei care intră acolo trebuie să aibă mască, în vagon, unul dintre indivizii care vrea să facă acest rău își dă jos masca și e și infectat. Și eu răspund: ‘În momentul acela sunați la 112. La toate gurile de metrou o să avem și oameni de ordine. Putem suna la 112 instant, adică omul și-a dat masca intenționat. Respectivul, dacă nu are mască și strănută poate avea dosar și – după virgulă nu a mai citit – virgulă, pentru că a avut un comportament care se încadrează în zonal penalului și a contribuit la răspândirea bolilor cu bună știință‘, a clarificat Marcel Vela la Digi24.
‘Adică era discuția despre un infectat care intră în metrou și-și dă jos masca. Așadar, răspunsul meu este în această ipoteză și se tratează ca atare. Nu este un răspuns general pentru toți care nu au mască să aibă dosare penale, pentru că măsurile coercitive nu sunt direct penale, sunt contravenții. Dar penal este când cineva în mod intenționat, bolnav, intră în metrou, își pune masca la intrare și când ajunge în vagon, în metrou, își dă masca jos și strănută în mod intenționat, el fiind bolnav‘, a adăugat el.
Foto: Hepta