Încă o medalie de aur pentru România, la Jocurile Olimpice de la Paris! După 20 de ani, barca de 8+1 a câștigat sâmbătă cea mai strălucitoare medalie în proba feminină de canotaj. Fetele au dominat toată cursa, până la final și au trecut linia de finish la o lungime de o barcă şi jumătate în faţa sportivelor din Canada. Pe de altă parte, barca de 8+1 masculin s-a clasat pe locul 5.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Echipa feminină de 8 rame plus un cârmaci a României a câștigat medalia de aur, sâmbătă, la competiția de canotaj din cadrul Jocurilor Olimpice Paris 2024, cu timpul de 5:54.39. Această performanță n-a mai fost atinsă de 20 de ani, de la Jocurile Olimpice Atena 2004.
Barca feminină de 8 plus 1 a luat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris
Barca de opt plus 1 a României a făcut o demonstrație de forță pe canalul de la Vaires-sur-Marne. Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Petreanu au condus cursa de la un capăt la altul și au zburat, așa cum le-a spus Antonio Colamonici.
Medaliate cu argint în bărcile de dublu Roxana Anghel, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş. Ioana Vrînceanu au tras ca nimeni altele și alături de colegele sale au făcut România să se întoarcă pe prima treaptă a podiumului în această probă după 20 de ani.
„De acasă am simţit că se poate. Nu a fost nimic imposibil. Ne-am focusat pe ceea ce am antrenat şi ne-a iesit această cursă foarte, foarte bună. Abia astept să pun mână pe telefon si sa sun acasă la familia mea', a declarat Ancuţa Bodnar.
„Este un sentiment ireal, nu pot descrie în cuvinte, nu-mi vine să cred că am câştigat cu 8+1, chiar dacă am fost favorite. Mă simt foarte bucuroasă şi mândră de toată echipa. E ireal că am urcat pe podiumul olimpic de două ori, a spus și Roxana Anghel.
Ioana Vrînceanu a fost cârmaci la barca de 8+1 şi a ţinut perfect ritmul de competiţie până în ultima secundă. „Am plecat hotărâte. Am zis că trebuie acum, acum pun tot ce am, voce, emotii, trec toate numai să fie bine. Nu este prima cursă, dar asta a fost supremă', a declarat Ioana Vrînceanu, cârmaci.
„Cred că suntem cea mai puternică echipă pe care a avut-o România până în prezent. O echipă tânără, cu forțe fizice și psihice nemărginite. Nu sunt regina lumii, sunt aceeaşi Simona pe care o ştie toată lumea. Sunt fericită că am această medalie la gât, dar nu mă schimba.
Ea a venit ca o răsplată în urma anilor de muncă. Şi nu este doar pentru mine. Abia astăzi (n.r. sâmbătă) am realizat cât de mulţi români au venit să ne susţină. Am primit sute de mesaje de încurajare şi felicitări, suntem în inimile oamenilor şi ăsta este cel mai înălţător sentiment. Eu am spus înainte de a veni la aceste Jocuri că România va străluci, că vom obţine rezultate frumoase şi s-a dovedit acest lucru. Eu cred că nu ne vom opri aici, urmează ca şi alţi sportivi să intre în competiţie. Eu văd câteva rezultate frumoase şi în continuare', a declarat Simona Radiș.
Elisabetă Lipă, mulţumită de evoluţia sportivilor români la JO 2024
Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, duminică seara, că România a încheiat pe locul trei în clasamentul pe naţiuni la canotaj, iar acest lucru reprezintă o medalie cât toate celelalte la un loc, informează Agerpres.
„Apropo de bugetul imens de la canotaj, vreau să vă spun că bugetul Marii Britanii este 47 de milioane de lire sterline, Olanda are 30 de milioane de euro şi dacă o echipă inimoasă ca a noastră a încheiat pe locul trei pe naţiuni această ediţie, este o medalie cât toate celelalte la un loc.
Noi am avut o campanie de denigrare, dar asta pentru că suntem buni şi vulpea când ajunge la struguri zice că sunt acri. Vreau să mulţumesc COSR pentru bugetul acela ‘imens şi spun că nu a fost cheltuit în zadar, ne întoarcem acasă cu cinci medalii„, a afirmat Elisabeta Lipă.
Multipla campioană olimpică la canotaj a menţionat că niciun sportiv din lotul actual României nu se gândeşte la retragere, ci doar la următorul ciclu olimpic.
„Sunt foarte fericită, canotajul românesc va avea un viitor frumos. Toată lumea se gândeşte la Los Angeles, nimeni nu se gândeşte la retragere şi asta este un lucru extraordinar. După trei ani de muncă, şi ce muncă, merită toţi o vacanţă pe măsură. Vreau să-i felicit pe toţi, şi pe cei care au câştigat, şi pe cei care nu au câştigat. Pentru că noi înţelegem foarte bine ce înseamnă să câştigi şi ce înseamnă să pierzi. Dar dacă ai pierdut, asta nu înseamnă că este sfârşitul lumii. Eu sunt convinsă că toţi aceşti sportivi vor da dovadă de multă dorinţă şi multă ambiţie pentru a deveni campioni la următoarele Jocuri Olimpice, de la Los Angeles„, a precizat preşedinta ANS, prezentă la un eveniment la Casa României dedicat lotului de canotaj care a încheiat competiţia de la Paris cu 5 medalii.
Mihai Covaliu, felicitări pentru echipa 8+1 feminin
Mihai Covaliu a avut o reacție extraordinară după ce echipajul feminin de 8+1 al României a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Președintele COSR a recunoscut că a trăit cursa la o intensitate maximă și că a fost profund impresionat de rezultatul obținut.
‘O cursă incredibilă, cu un înalt grad de dificultate, de emoție, de încrâncenare – toate aceste sentimente le-am trăit aici, la finala de 8+1 a fetelor la canotaj. Ceea ce au reuşit fetele astăzi de la 8+1 este cu adevărat incredibil. Au făcut o cursă absolut perfectă. Să câştigi cu o barcă, şi nu o barcă mica, o barcă de 8+1, în faţa tuturor asta spune foarte, foarte multe.
Au crezut extrem de mult, au crezut în ceea ce pot face şi iată că au reuşit. Sunt foarte bucuros, felicitări canotajului românesc, care a demonstrat că formează o echipă care merită să fie luată ca exemplu şi ceea ce au reuşit aici sunt absolut convins că va atrage multe lucruri pozitive', a declarat Covaliu, campion olimpic în 2000 și medaliat cu bronz în 2008.
Covaliu a mărturisit că a fost copleșit de emoție și că a plâns de bucurie în urma acestei performanțe remarcabile.
„Am plâns de bucurie, am plâns de fericire. Emoțiile de aici, de la Jocurile Olimpice, sunt extrem de puternice și unice. Atunci când situația în care te afli te face să plângi de fericire, este normal, este omenesc. Eu le mulțumesc pentru că m-au făcut să plâng și pentru că au făcut această cursă minunată pentru ele, pentru staff-ul lor, pentru federația lor, pentru toți oamenii care le-au ajutat să ajungă aici și să obțină această performanță. Jos pălăria! Sunt modele pentru foarte mulți tineri din România și, în felul acesta, demonstrăm că România are tineri de succes și că România poate obține medalii la cea mai importantă și puternică competiție din lume. Sunt extrem de bucuros și extrem de mândru și îi felicit pe toți cei care au contribuit la acest rezultat’, a spus Mihai Covaliu.