În minivacanţa de 1 Mai şi Paşte vor circula mai multe trenuri în țară. Anunțul CFR Călători

.

CFR suplimentează numărul trenurilor, în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, fiind introduse garnituri suplimentare către destinaţiile de vacanţă. Prin urmare, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obişnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Bistriţa Nord, Cluj Napoca, Braşov.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, și călătorii din alte regiuni au la dispoziţie o serie de conexiuni rapide din Capitală, pe fondul existenţei mersului de tren cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

Ce trenuri vor circula de Paște și 1 Mai

Potrivit CFR Călători, în perioada minivacanței cuprinse între 30 aprilie și 6 mai 2024, pasagerii vor beneficia de o serie de trenuri suplimentare către destinații precum Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.


„În zilele cu trafic crescut din această minivacanţă, CFR Călători pune la dispoziţia publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul ţării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri şi în funcţie de evoluţia şi dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinaţii în limita parcului de material rulant tehnic disponibil’, anunță CFR.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi pentru a putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie.

Citește și: Survivor România All Stars 2024. Iancu Sterp a câștigat colanul de Imunitate: „Se agață cu tenacitatea și forța fizică și securizează un simbol salvator

Citește și: Victoria Răileanu a dezvăluit sexul celui de-al doilea copil. În ce mod inedit a făcut anunțul: „Am ținut pentru noi până acum și…


Se pot cumpăra și online bilete CFR

Astfel, biletele în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipaţie, utilizând următoarele canale de vânzare: online, direct de pe www.cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă, de la automatele de vânzare bilete din staţii sau direct de la casele de bilete din staţii, agenţii de voiaj CFR Călători şi distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism).


În plus, pasagerii se pot bucura de reduceri de până la 10% la cumpărarea cu anticipaţie sau de 10% reducere dacă optează pentru oferta dus-întors. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenţii beneficiază de 90% reducere la călătoria cu vagoane clasa a 2-a.

„Înainte de urcarea în tren, recomandăm tuturor călătorilor să se asigure că au bilet de călătorie şi după caz, documentele pentru transport aferente, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, corespunzătoare rangului de tren şi zonei kilometrice şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare, atenţionează operatorul naţional feroviar de pasageri', precizeaza CFR.