Transportul aerian a fost grav afectat de pandemia de coronavirus și mulți s-au gândit la modificările severe ce ar putea surveni. Totuși, pentru siguranța pasagerilor, toți vor trebui să demonstreze că sunt sănătoși înainte de a urca în avion. Iată cum se va întâmpla acest lucru!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Industria aeriană internațională analizează posibilitatea introducerii unei metode prin care numai pasagerii testați în prealabil sau chiar vaccinați să aibă acces în aeronovă.
Astfel, se va face un așa-numit „pașaport COVID’ care ar urma să includă datele testelor efectuate și vaccinurile făcute, astfel încât să se reducă la minim riscul de infectare.
Testarea este importantă
În plus, momentan specialiștii lucrează la dezvoltarea unei aplicații mobile care să vină în sprijinul pasagerilor. Aceasta din urmă ar trebui să le ofere posibilitatea de demonstra că nu au COVID-19 și că nu îi pun în pericol pe ceilalți pasageri.
„Va exista cel mai probabil o certificare a faptului că a fost testat sau vaccinat, și practic asta va facilita accesul pasagerilor la zbor. Testarea este importantă, ca măsură alternativă la carantinare, iar noi, tocmai ce am publicat săptămâna trecută un manual pentru testare și managementul turistului transfrontalier’, a transmis Cătălin Radu, director adjung al International Civil Aviation Organization, la Antena 3.
Avionul, cel mai sigur din punct de vedere epidemiologic
Cătălin Radu a mai susținut că, din punct de vedere epidemiologic, transportul aerian este foarte sigur. Ricul de infectare ar fi cel mai scăzut, comparativ cu celelalte mijloace de transport: raportul ar fi de 1 la 27 de milioane de pasageri.
Totodată, se dau asigurări că datele furnizate de către pasageri nu vor fi stocate, astfel că vor rămâne confidențiale.
„Datele pasagerilor nu vor fi stocate, practic ce certifică această aplicaţie este faptul că tu ai avut un test sau vaccinarea făcută şi toate aceste elemente vor fi făcute cu respectarea tuturor elementelor de protecţie a datelor personale. Interesul tuturor este să faciliteze accesul. Dacă cineva nu va fi posibil să fie vaccinat, din diverse motive, va exista un proces de testare şi bazat pe acel proces de testare, pasagerul va fi accesat la bord’, a mai subliniat Cătălin Radu.
Sursa foto: Hepta, unsplash, pixabay
Vezi şi pașaport pentru animale – ce preț are și de unde se poate obține!