Emoții mari la Primăria Capitalei! Primarul general, Gabriela Firea, ar fi chemat ambulanța la instituție, apoi ar fi ajuns la Spitalul Cantacuzino!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Salvarea ar fi venit astăzi la Primăria Capitalei, iar medicii ar urcat chiar la primul etaj, unde primarul general are biroul, potrivit surselor cancan.ro. Gabriela Firea ar fi primit îngrijiri medicale chiar în birou, pentru ca la mai puțin de o jumătate de oră să ajungă la Spitalul Cantacuzino.
Totuși, Gabriela Firea nu a ajuns cu ambulanța la spital, ci a ieșit la scurt timp din Primărie și, grăbită, a urcat în mașină, mașina în care se afla a oprit la o farmacie unde șoferul i-ar fi adus medicamente și apoi ar fi mers la spital.
Gabriela Firea s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate
Gabriela Firea amintea în urmă cu două săptămâni pentru Libertatea că s-a operat de trei ori în jumătate de an și nu a plâns absolut deloc: „M-am operat de trei ori în șase luni, am fost în prag de moarte și n-am vărsat o lacrimă’.
Reamintim că Gabriela Firea a avut în martie anul trecut o operație pentru o afecţiune a aparatului gastro-intestinal, tot la Spitalul Cantacuzino. De asemenea, la finalul anului 2018, Gabriela Firea anunţa alte probleme de sănătate, pe care le-ar fi tratat la spitalele Cantacuzino şi Colentina.
Sursa foto: Facebook
Citește și: Alex Bodi a contestat plasarea în carantină:„S-a considerat nedreptățit’. Care a fost decizia magistraților