Noi reguli la început de an școlar, cu care psihologii nu sunt de acord. Ce se schimbă pentru elevi și profesori în 2024

.

Ministerul Educației impune noi reguli la început de an școlar. Amplasarea camerelor de detenție, interdicția telefoanelor mobile, codul vestimentar sau portofoliul educațional sunt doar câteva dintre ele. Noul regulament de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI


Regulile se aplică din anul școlar 2024-2025, care începe pentru profesori la 1 septembrie și pentru elevi – la 9 septembrie, scrie Edupedu.ro.

Noi reguli pentru anul școlar 2024-2025

Noul an şcolar, care începe pe 9 septembrie, aduce reguli mult mai stricte pentru elevi. 

Printre noutățile din ROFUIP 2024, aprobat prin OME 5.726/2024, se numără introducerea notei la purtare în fiecare modul, prevederile despre concursul separat de admitere în clasa a IX-a, câte un profesor responsabil cu proiectele europene în fiecare școală, cursuri de educație parentală și cursuri online sau hibrid pentru elevi în situații excepționale.


O altă măsură care va intra în vigoare la începutul noului an şcolar este diminuarea notei la purtare pentru absenţele nemotivate. Practic, elevii vor primi în anul şcolar cinci note la purtare pentru fiecare modul, iar la final se va face media acestora, care va fi scăzută cu un punct pentru fiecare 20 de absenţe nemotivate.

Elevii care au medie la purtare mai mică decât opt în anul şcolar anterior nu pot fi admişi în unităţile de învăţământ cu profil militar, teologic şi pedagogic, prevede noul statut al elevilor.


Cea mai controversată dintre măsuri este camera de detenție pentru elevii care deranjează orele. Părinții se întreabă de cine vor fi supravegheați aceștia în condițiile în care există deja deficit de cadre didactice iar profesorii spun că în multe școli nu există spațiu suficient. Acolo, elevii învață chiar în trei schimburi, motiv pentru care nu se știe unde vor fi ținuți ‘elevii problematici’. 

Pe de altă parte, psihologii atrag atenția că nu este de bun augur să izolezi copilul, ținând cont că efectele pot fi inverse.


Din această toamnă, școlile pot impune și cod vestimentar elevilor. Ministerul a lăsat însă la latitudinea fiecărei unități de învățământ ce piese vestimentare sunt interzise școlarilor. De asemenea, părinții vor putea cere socoteală profesorilor pentru notele acordate elevilor.

De asemenea, telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor de curs.

Schimbări și pentru profesori în anul școlar 2024-2025

La rândul lor, elevii vor putea completa o fișă de feedback pentru profesori. Multe cadre didactice au criticat însă această măsură în condițiile în care, spun ei, școlarii cu note mici nu vor face altceva decât să se răzbune pe profesori în momentul în care completează această fișă de evaluare.


Apare și interdicția pentru profesori de a face meditații cu elevii cărora le predau la clasă. Ministerul se bazează însă, în acest caz, numai pe reclamații venite din partea părinților sau elevilor, și nicidecum nu se vor face modificări, astfel încât această măsură vine cu un mare semn de întrebare.

Totodată, elevii își vor putea evalua lucrarea înainte de a depune o contestație, în cazul Evaluării Naționale dar și a Bacalaureatului.

La rândul lor, școlile vor avea obligația de a publica autorizație de securitate la incendiu dar și avizul sanitar.


Citește și: Nadia Comăneci este în doliu după moartea socrului ei. Harold Conner avea 93 de ani: „Ai fost un bărbat minunat și iubitor

Citește și: Matilda Pascal-Cojocărița va fi soacră mare și și-a prezentat viitoarea noră pe scenă, la Festivalul Mamaia Folclor 2024: ‘O fată frumoasă, talentată, minunată… Tânăra este solistă de muzică populară / EXCLUSIV

A fost publicat și Statutul Elevului

Luni, 12 august, a fost publicat în Monitorul Oficial și Statutul Elevului 2024.


Sala de detenție, fără telefoane mobile în timpul orelor și sancțiunile care pot fi aplicate elevilor din anul școlar 2024-2025,  se numără printre noutăți.

Din anul școlar 2024-2025, elevii care deranjează orele pot să fie mutați într-o sală, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, potrivit noului Statut al Elevului, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului Educației nr. 5.707 din 1 august 2024.


Din anul școlar 2024-2025, elevii vor putea fi sancționați cu retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor, după cum prevede noul Statut al Elevului, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului Educației nr. 5.707 din 1 august 2024.


Nota la purtare va scădea cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate pe an, în loc de 40 de absențe, cum propusese Ministerul Educației în proiectul de statut, conform unui anunț publicat pe Facebook de instituție.