Academia Americană de Film a anunțat care sunt nominalizările pentru Premiile Oscar 2021, acordate în acest an pe 25 aprilie, într-o ceremonie ce va avea loc la Los Angeles. Filmul Promising Young Woman', primul lungmetraj al lui Emerald Fennell, a primit cinci selecţii.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Anul acesta, 366 de lungmetraje au fost eligibile pentru nominalizare la categoria „cel mai bun film’. Dintre ele, au fost alese The Father’, Judas and the Black Messiah’, Mank’, Minari’, Nomadland’, Promising Young Woman’, Sound of Metal’ şi The Trial of the Chicago 7′.
Pentru prima dată în istoria galei, două femei au fost nominalizate pentru regie: Emerald Fennell (Promising Young Woman’) şi Chloe Zhao (Nomadland’). Astfel, până în prezent, doar şapte cineaste au obţinut o astfel de selecţie, potrivit News.ro.
Chadwick Boseman a fost nominalizat pentru rolul din ‘Ma Raineys Black Bottom’. El este al şaptelea actor selectat postum.
‘Colectiv’, documentarul regizat de Alexander Nanau, a devenit primul film românesc din istorie nominalizat la Premiile Oscar, fiind nominalizat la categoria „cel mai bun documentar’ și la categoria „cel mai bun film internațional’.
Lista completă a nominalizărilor la premiile Oscar 2021
Cel mai bun film: The Father’, Judas and the Black Messiah’, Mank’, Minari’, Nomadland’, Promising Young Woman’, Sound of Metal’, The Trial of the Chicago 7′.
Cel mai bun regizor:
Thomas Vinterberg (Another Round’), David Fincher (Mank’), Lee Isaac
Chung (Minari’), Chloé Zhao (Nomadland’), Emerald Fennell (Promising
Young Woman’)
Cea mai bună actriţă:
Viola Davis (Ma Raineys Black Bottom’), Andra Day (The United States
v. Billie Holiday’), Vanessa Kirby (Pieces of a Woman’), Frances
McDormand (Nomadland’), Carey Mulligan (Promising Young Woman’)
Cel mai bun actor: Riz Ahmed (Sound of Metal’), Chadwick Boseman (Ma Raineys Black Bottom’), Anthony Hopkins (The Father’), Gary Oldman (Mank’), Steven Yeun (Minari’)
Citește și: Reguli noi la Oscar. ‘Cel mai bun film’ trebuie să includă persoane de culoare sau LGBT
Citeste si: Documentarul colectiv’, propunerea României pentru OSCAR 2021: „Povestea va ajunge la cât mai mulți oameni'
Cea mai bună actriţă în rol secundar:
Maria Bakalova (‘Borat Subsequent Moviefilm’), Glenn Close (‘Hillbilly
Elegy’), Olivia Colman (The Father’), Amanda Seyfried (Mank’), Youn
Yuh-jung (Minari’)
Cel mai bun actor în rol secundar:
Sacha Baron Cohen (The Trial of the Chicago 7′), Daniel Kaluuya
(Judas and the Black Messiah’), Leslie Odom Jr. (One Night in Miami’),
Paul Raci (Sound of Metal’), Lakeith Stanfield (Judas and the Black
Messiah’)
Cel mai bun scenariu original:
Judas and the Black Messiah’ – Will Berson, Shaka King, Keith Lucas,
Kenneth Lucas, Minari’ – Lee Isaac Chung, Promising Young Woman’ –
Emerald Fennell, Sound of Metal’ – Abraham Marder, Darius Marder, Derek
Cianfrance, The Trial of the Chicago 7′ – Aaron Sorkin
Cel mai bun scenariu adaptat:
Borat Subsequent Moviefilm’ – Peter Baynham, Sacha Baron Cohen, Jena
Friedman, Anthony Hines, Lee Kern, Dan Mazer, Nina Pedrad, Erica
Rivinoja, Dan Swimer; The Father’ – Christopher Hampton, Florian
Zeller; Nomadland’ – Chloé Zhao, One Night in Miami’ – Kemp Powers;
The White Tiger’ – Ramin Bahrani
Cel mai bun lungmetraj internaţional:
Another Round’ (Danemarca), Better Days’ (Hong Kong), colectiv’
(România), The Man Who Sold His Skin’ (Tunisia), Quo Vadis,
Aida?'(Bosnia şi Herţegovina)
Cel mai bun lungmetraj de animaţie:
Onward’ (Pixar), Over the Moon’ (Netflix), Shaun the Sheep Movie:
Farmageddon’ (Netflix), Soul’ (Pixar), Wolfwalkers’ (Apple TV
Plus/GKIDS)
Cel mai bun lungmetraj documentar: colectiv’, Crip Camp’, The Mole Agent’, My Octopus Teacher’, Time’
Cea mai bună imagine:
Judas and the Black Messiah’, Sean Bobbitt; Mank’, Erik
Messerschmidt; News of the World’, Dariusz Wolski; Nomadland’, Joshua
James Richards; The Trial of the Chicago 7′, Phedon Papamichael
Cel mai bun montaj: The Father’, Yorgos Lamprinos; Nomadland’, Chloé Zhao; Promising Young Woman’, Frédéric Thoraval; Sound of Metal’, Mikkel E.G. Nielsen; The Trial of the Chicago 7′, Alan Baumgarten
Cel mai bun sunet:
Greyhound’ – Odin Benitez, Jason King, Christian P. Minkler, Michael
Minkler, Jeff Sawyer; Mank’ – Ren Klyce, Jeremy Molod, David Parker,
Nathan Nance, Drew Kunin; News of the World’ – John Pritchett, Mike
Prestwood Smith, William Miller, Oliver Tarney, Michael Fentum; Soul’ –
Coya Elliott, Ren Klyce, David Parker, Vince Caro; Sound of Metal’ –
Phillip Bladh, Nicolas Becker, Jaime Baksht, Michelle Couttolenc, Carlos
Cortés, Carolina Santana
Cele mai bune efecte vizuale: Love and Monsters’, The Midnight Sky’, Mulan’, The One and Only Ivan’, Tenet’
Machiaj şi coafură: Emma’, Hillbilly Elegy’, Ma Raineys Black Bottom’, Mank’, Pinocchio’
Cele mai bune costume: Emma’, Mank’, Ma Raineys Black Bottom’, Mulan’, Pinocchio’
Cântec original:
Fight for You’ (Judas and the Black Messiah’), Hear My Voice’ (The
Trial of the Chicago 7′), Húsavík’ (Eurovision Song Contest’), Io Si
(Seen)’ (The Life Ahead’), Speak Now’ (One Night in Miami’)
Cea mai bună coloană sonoră:
Da 5 Bloods’ – Terence Blanchard, Mank’ – Trent Reznor & Atticus
Ross, Minari’ – Emile Mosseri, News of the World’ – James Newton
Howard, Soul’ – Trent Reznor, Atticus Ross, & Jon Batiste
Design de producţie:The Father’, Ma Raineys Black Bottom’, Mank’, News of the World’, Tenet’
Cel mai bun scurtmetraj live-action: Feeling Through’, The Letter Room’, The Present’, Two Distant Strangers’, White Eye’
Cel mai bun scurtmetraj de animaţie:
Burrow’ (Disney Plus/Pixar), Genius Loci’ (Kazak Productions), If
Anything Happens I Love You’ (Netflix), Opera’ (Beasts & Natives
Alike), Yes-People’ (CAOZ hf. Hólamói)
Cel mai bun scurtmetraj documentar: Colette’, A Concerto Is a Conversation’, Do Not Split’, Hunger Ward’, A Love Song for Latasha’.
Nominalizările
pentru cele 24 de categorii de la premiile Oscar 2021 au fost anunţate
prin intermediul unui streaming video de Priyanka Chopra şi Nick Jonas.
Cea
de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 25 aprilie
la Los Angeles. Gala va fi transmisă în direct de postul american ABC
şi va fi difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume.